Băieții de astăzi într-o lume a stereotipurilor de ieri
De câte ori te-ai întrebat ce este în mintea băiatului tău sau de câte ori ai fost confuz sau frustrat de aparenta lui inabilitate de a se exprima? Sau poate te-ai simțit jignit/ă de lipsa lui de interes în interacțiunea cu tine. Sau, pur și simplu, nu ai putut înțelege care sunt cauzele agresivității manifestate față de persoanele din jurul lui, indiferent dacă sunt rude, colegi sau prieteni.
Desigur, instinctul de părinte îți semnalează că ceva se întâmplă, că nu e în regulă. Dar ce anume?! Ai impresia că ești pus în fața unui puzzle despre băiatul tău care, odată cu înaintarea în vârstă, dar și cu toate eforturile și încercările tale de a-l înțelege, are din ce în ce mai multe piese pe care nu mai știi unde să le așezi.
Pentru a rezolva satisfăcător acest puzzle trebuie să înțelegem că e nevoie să privim băieții dintr-o perspectivă nou. O perspectivă care să țină cont de particularitățile biologice și psihologice ale ființei lor.
Din nefericire, însă, perspectiva societății actuale menține și chiar perpetuează o imagine stereotipă a masculinității, astfel că băiatul trebuie să se alinieze și să “răspundă” unui portret robot prestabilit: agresiv, independent, lipsit de emoții, obiectiv, dominator, activ, competitiv, logic, laic, competent în domeniul afacerilor, direct etc. Așadar, nu e de mirare că, uitându-se în oglinda oferită de cei din jur, mulți băieți/bărbați au parte de o perspectivă rigidă și nu reușesc să se observe așa cum sunt în realitate: complexi, dar plenari, puternici, dar sensibili.
Băieții sunt astfel nevoiți să-și ascundă latura sensibilă care, le spune societatea, nu este la modă și îi face de rușine, ori de câte ori se manifestă. Așadar, a-ți consola un coleg care plânge sau doar are necazuri sau a sări în ajutorul cuiva sunt percepute ca semne, gesturi de slăbiciune – nu sunt “bărbătești”. Și așa, băiatul “învață” să poarte o mască. Din nefericire, însă, purtarea măștii de mascul puternic presupune reprimarea stărilor emoționale care nu sunt acceptate de societate ca fiind masculine: frică, incertitudine, nevoia de grijă etc.
Practic, din dorința și nevoia lor de a fi acceptați și iubiți, băieții sunt nevoiți să trăiască o viață semi-autentică, exilați din propriul sine. Ei trebuie să-și abandoneze o parte a sinelui (sinele sensibil) și trebuie să urmărească un sine masculin ideal, acceptat de societate, pe care însă nu-l vor atinge niciodată deoarece este un concept utopic. Exilul din propriul sine, coroborat cu rușinea de a se percepe inferiori în comparație cu idealul masculin promovat de societate, poate avea consecințe devastatoare pentru viața emoțională și socială a viitorului bărbat: depresie, probleme de relaționare, lipsa încrederii în sine, agresivitate etc.
Perspectiva pozitivă are în centrul său iubirea necondiționată a părintelui, abilitatea adultului de a accepta diversitatea, capacitatea lui de a fi flexibil și, în fine, dorința părintelui de a veni în întâmpinarea nevoilor copilului. În cazul băieților, principalele nevoi parțial satisfăcute în cadrul familiei și al societății actuale sunt:
- un mediu sigur și protector în care emoțiile nu sunt doar tolerate, ci reprezintă principalul ingredient al formării și dezvoltării băieților; un mediu care oferă suficiente oportunități pentru exprimarea vulnerabilităților emoționale; un mediu în care adulții sunt adevărate exemple în ceea ce privește autoreglarea emoțională și empatia
- o identitate masculină autentică ce se formează firesc, energic, creativ și cu îndrăzneală, sub umbrela acceptării și aprecierii părinților, departe de ploaia stereotipurilor prezente în societate
- recunoașterea și acceptarea diferențelor cauzate de hormoni și de particularitățile funcționale ale creierului ce-i determină să fie mai activi, mai competitivi și mai certăreți
Ca adulți și părinți, avem responsabilitatea și posibilitatea să alegem cum să ne privim băieții și cum să rezolvăm puzzle-ul din spatele momentelor dificile. Firește, putem alege – fără a ne complica – drumul facil al stereotipului social, dar plin de consecințe negative pentru sănătatea emoțională a băieților noștri, sau putem considera unicitatea lor ca fiind principala resursă în construirea unui sine plenar și sănătos.
