Bărbatul subjugat femeii și încurajarea îndreptățirii

„Capul plecat sabia nu-l taie!”

Încep articolul prin a spune cu toată convingerea că o relație sănătoasă și o evoluție personală a fiecăruia din cuplu înseamnă reciprocitate și un bun echilibru al puterii, înseamnă empatie și grijă. Nu este despre victime și agresori, despre scuze și justificări, despre a pune limite cu agresiune. Sau despre învinovățirea celuilalt. Este despre asumare și a fi conștient. Amândoi. Spre binele lor și al familiei lor.

„Când am cunoscut-o pe soția mea, m-am simțit cel mai fericit bărbat din lume, ea m-a ales pe mine, eu nesigur și cu multe îndoieli, am crezut că sunt atât de norocos. Ea atât de frumoasă, descurcăreață, sociabilă, temperamentală și plină de viață. Până când am adunat atât de multă frustrare și furie că am devenit din ce în ce mai apatic, nehotărât, neîncrezător și sensibil la orice formă de control sau ce credeam eu că este control. Mi-a fost greu mereu să pun limite, să spun ce simt de fapt și când mi-am exprimat nevoile, mai ales cele sexuale, am simțit că totul se destramă. Așa am ajuns să cer ajutor. Mi-a spus un prieten că m-am schimbat mult – din tipul cald și calm, împăciuitor, am ajuns un bărbat frustrat și agresiv cu gânduri negre. M-am făcut preș pentru ea, să fiu un bărbat bun și uite unde am ajuns!”

Când bărbatul a avut o istorie de viață în care nevoile lui au fost ignorate, deciziile și alegerile respinse sau criticate, experiența lui de a fi confortabil cu cine este și ce vrea este confuză și cu multe ambiguitate. Dacă spune ce simte și ce vrea iese o mare ceartă, dacă nu spune ce vrea, simte că el nu contează. Nesigur și cu dorința de a-i face pe plac femeii, renunță și adună și mai multă furie și se detașează de el și nevoile lui. Cert este că asta nu face bine nici femeii care nu are șansa de a se înțelege, mulțumită că are alături un bărbat care nu cere prea multe, că dă când vrea ea și nu trebuie să-și facă griji pentru relație. Însă amândoi vor evolua pas cu pas către o prăpastie și mai mare față de ei. El mai adâncit în detașare, reprimare și furie și fără să-și asume alegerile, nehotărât și nesigur, și ea către o îndreptățire, neîncredere și lipsă de empatie și mai evidentă. Încă nu pentru el. Îi încurajează dominarea, controlul, exprimarea nevoilor cu agresiune, reactivitatea și frustrarea.

Cum ajunge un cuplu în acest punct?

Când femeia are o mare nesiguranță cu o problemă de acceptare a feedback-ului negativ, sensibilă la critică și cu multă suspiciune, alege la un moment dat un partener alături de care se simte mai relaxată, fără provocări, alături de cineva care o adoră, o admiră (adesea nu este reciproc sentimentul), îi dă sentimentul de apreciere pe care îl căuta de mult timp. Și pare că totul este bine pentru ea. Însă admirația și aprecierea umbrește o alta tendință de protecție față de nesiguranță, și anume, îndreptățirea și suspiciunea, neîncrederea în oameni. Admirația lui îi dă sentimentul fragil și fals de încredere pentru a rămâne acolo o zonă dureroasă dificil de atins, asumarea. O protejează de vină însă o îndepărtează de ea și de șansa de a fi mai empatică și cu mai multă compasiune față de ea și ceilalți. Învață ușor să pună limite altora, având convingerea că despre asta este o relație, fără experiența fundamentală a ascultării și empatiei.

Cum este pentru bărbat această experiență?

Adesea el intră în relație cu un sentiment copleșitor de încântare că ea îl place și ea l-a ales pe el, nesigur că merită cu adevărat ca ea să-l iubească. Și pornește în drumul relației cu gândul să nu o supere, să fie atent la ea, să o facă fericită, să-i facă pe plac. Nevoia lui este de a o face pe ea fericită, pentru că atunci el se simte un bărbat valoros. Rupturile apar pentru el lent, nesesizabile, asta dacă nu există un alt eveniment cum ar fi infidelitatea. „Te-am sunat de 3 ori și nu ai răspuns! Ce făceai?!”, „Trebuia să pui hainele copiilor în mașină!” Și primele gânduri sunt tot de învinovățire, cum de nu a anticipat nevoia ei, să nu mai fie supărată, până când se adună atât de multă frustrare ca răbufnește prin accese de furie.

A fi un bărbat bun înseamnă să știi cine ești și să fii confortabil cu propriile tale sensibilități, vulnerabilități și nevoi, să ceri ce vrei ferm și cu claritate, să oferi grijă, sprijin și încurajare și să le primești în egală măsură. Puterea să fie conștient împărțită și asumată de amândoi. Să exprimi ce ai nevoie și să te faci înțeles, chiar dacă este inconfortabil pentru parteneră. O relație nu este (cum poate adesea mulți am crezut) despre cât dai și cât primești, și anume cu cât dai mai mult cu atât primești (la un moment dat!) mai mult. Pentru cineva cu vulnerabilitatea de îndreptățire, regula NU se aplică. Cu cât dai mai mult, cu atât vrea mai mult și este mai puțin atentă cu adevărat la tine.

Fără reciprocitate, empatie, grijă și asumare nici o relație nu este una sănătoasă.