Mind Education

Carte bună: Dansul furiei – Ghid pentru femeile care vor să schimbe tiparul propriilor relații

Cartea bună de azi, 1 martie, este Dansul furiei – Ghid pentru femeile care vor să schimbe tiparul propriilor relații al autoarei Harriet Lerner, carte apărută la editura Herald. Este o carte în dar pentru toate femeile educate ca fiind singurele responsabile de familie, bărbat și copii. Cultura noastră încă menține convingeri atât de nesănătoase pentru femeie Nu ai știut să ții bărbatul, de aia te-a înșelat, dacă îi dădeai ce voia rămânea lângă tine! sau O femeie adevărată are bărbatul la degetul mic…! sau Casa o ține femeia!, iar furia este percepută ca o emoție atât de ne-feminină. Și, în consecință, am întâlnit atât de multe femei care și-au negat și reprimat furia, femei care o exprimă, cum altfel, în relația cu bărbatul prin cicăleală, criticism și retragerea afecțiunii. Mame supra-implicate și super-responsabile, este cultura în care noi am trăit. Controlul bărbatului și a celorlalți părea singura formă sigură de relaționare. De câte ori nu ați auzit sau nu ați spus chiar voi Dacă eu nu aș face, nu s-ar rezolva problemele, nu pot conta pe bărbat! Oare așa să fie? Femeile trebuie să spună bărbatului ce să facă, asta este o relație bună de cuplu? Cu siguranță, nu! Femeile au mare nevoie să dea spațiu bărbatului să fie bărbat și copiilor să fie copii. Și dorința lor de a face bine să fie în primul rând dorința lor de a-și face bine lor, să redobândească controlul asupra lor.

Așadar, vă recomand să citiți cartea și să o faceți cadou prietenelor voastre. Noi, femeile, avem nevoie de o altfel de solidaritate între noi. Una sănătoasă, nu loialități și conectare pe bază de bârfă, plângeri și, mai ales, critica insensibililor de bărbați. Să nu ne încurajăm una alteia neputințele, ci să ne sprijinim și să ne susținem să ne regăsim feminitatea, cea sănătoasă! Și asta nu înseamnă controlul celorlalți, reprimarea și negarea propriilor dorințe și grija maternă pentru un bărbat incapabil emoțional.