Cum iubește femeia, cum iubește bărbatul
De ce, uneori, ne rănim unul pe celălalt, deși ne iubim? Sau cum poate deveni partenerul din cea mai mare bucurie a noastră cel mai mare și negru coșmar? Întrebări de când lumea și pământul, dar mai actuale și mai stringente ca niciodată. Una peste alta, ajungem la aceeași concluzie: „Bărbații sunt insensibili și reci”, iar „femeile, dependente și mereu nemulțumite”. Dar oare cum se întâmplă asta? De unde atât de multe neînțelegeri între bărbați și femei? Și de ce unii ajung până la resemnare: „De ce să îmi mai bat capul, oricum toate relațiile eșuează. Și de ce să ne facem rău unul altuia?”.
Relația cu părinții noștri ne modelează felul în care oferim și primim iubirea
Una dintre explicații este faptul că alegerea partenerului are o legătură profundă cu felul în care am fost crescuți și cu modelul de iubire pe care l-am văzut la părinții noștri. Adesea, ne alegem un partener care are trăsăturile negative ale părinților noștri sau ajungem să ne comportăm cu el într-un fel care îl face să devină ca și părinții noștri. Sau, pur și simplu, proiectăm asupra partenerului frustrările și vulnerabilitățile dobândite în copilărie sau în alte relații anterioare. Sau, dimpotrivă, ne alegem un partener cu vulnerabilități complementare: unul este foarte sociabil, celălalt, introvertit; unul este ordonat și are nevoie de planificare, celălalt își dorește spontaneitate și este mai dezordonat. Rostul acestor alegeri ține de evoluția și de maturizarea ambilor parteneri: preiau de la cel de lângă mine ceva ce eu nu am și astfel pot să depășesc în relația de cuplu problemele dobândite în copilărie. Uneori, cel mai greu lucru este să îi ofer partenerului ceea ce are nevoie. Însă atunci când reușim, relația are numai de câștigat. Analiza propriului trecut este însă esențială dacă nu vrem să repetăm greșelile din trecut. La fel de important e de știut că feminitatea și masculinitatea sunt învățate din experiențele pe care le-am avut cu mama și tatăl nostru. Și, invariabil, le transferăm în relația cu partenerul.
Diferențe de gen, biologice, de chimie, structură și activitate a creierului
Momentele dificile într-un cuplu sunt și cele ce țin de înțelegerea și cunoașterea diferențelor de gen. Femeile se plâng cel mai frecvent că bărbații nu le înțeleg, nu sunt romantici, atenți și afectuoși. Bărbații, pe de altă parte, se simt neapreciați, nerespectați în relație, își doresc o viață sexuală mai bună și mai multă înțelegere, mai puține conflicte și nemulțumiri ale partenerei. De aici, de altfel, apar multe interpretări: nevoia de autonomie a bărbatului este percepută ca „egoism și insensibilitate”, în timp ce nevoia de afecțiune a femeii e înțeleasă ca „crize de nervi și dependență”. În realitate, nici unul nu își dorește să își rănească partenerul, dar, din nefericire, exact asta se întâmplă.
O altă diferență importantă este procesarea diferită a informațiilor ce țin de iubire și relații. Într-o conversație, de exemplu, femeia are mai multe gânduri, amintiri, trăiri, emoții care provin din diverse arii ale creierului, iar nevoia ei este de fie ascultată și înțeleasă de partener. Provocarea pentru bărbat este să accepte emoțiile ei fără să reacționeze personal, să se înfurie, irite sau enerveze, sau să creadă că discuția nu-și are rostul. De cele mai multe ori, bărbații se concentrează pe rezolvarea problemei și mai puțin pe problema în sine. Emoțiile, gândurile, trăirile țin mai degrabă de un proces mai degrabă intern, în care rezultatul e pe primul loc. Femeia, pe de altă parte, nu trebuie să interpreteze felul lui de a gândi ca „lipsă de interes”, doar pentru că bărbatul nu-și verbalizează toate gândurile și trăirile.
Cum reacționează femeia și bărbatul în situații de stres
Prea multă apropiere sau prea multă distanță creează resentimente și furie în relație. Adesea, dar nu întotdeauna, femeia are nevoie de mai multă apropiere, intimitate, conectare cu partenerul, mai ales în momentele de stres și disconfort. În timp ce bărbatul, pentru a răspunde nevoilor emoționale ale femeii, are nevoie de spațiu. Diferențele hormonale sunt evidente, la femeie se secretă hormonul apropierii și intimității, oxitocină, în timp ce, la bărbat, mai mult testosteron. Care este soluția acestei diferențe? E foarte important ca bărbatul să răspundă mai atent emoțiilor femeii, să îi ofere alinare, afecțiune, să inițieze el apropierea, în timp ce femeia înțelege și respectă nevoia lui de a avea un spațiu personal. Și să nu-l interpreteze ca pe o amenințare a relației sau ca pe un abandon.
Pentru bărbat, în situațiile de stres și oboseală, emoțiile partenerei reprezintă adesea un disconfort și simte furie, în timp ce femeia simte și mai multă neliniște și anxietate, distanță, iar furia partenerului o face să se simtă în și mai mare nesiguranță.
