Leadership și narcisism
Persoanele cu personalitate narcisică – cele cu un profund sentiment de îndreptățire – sunt o mare provocare la muncă. Pacoste ar fi un cuvânt mai adecvat, dar hai să rămânem la provocare. Cum însă le recunoști, cum reacționezi când te simți manipulat, atacat, jignit, folosit? Dintre toate cele enumerate, cea mai grea muncă însă e cea de recunoaștere. Un lucru e cert: mulți dintre ei ori sunt deja leaderi, ori tânjesc după acest statut – dă putere omului și vezi cine este cu adevărat. E, din păcate, un test infailibil, adesea dureros, însă până la urmă unul la care e mai bine să știi răspunsurile. Să fii pregătit. Să-ți clădești un sistem de auto-apărare, pentru că, dacă ai șansa să ai alături un astfel de coleg, o să-ți fie tare greu.
Dar, să revenim: cum recunoști un leader narcisist? Ei bine, nu e simplu. Sunt buni oratori, creativi, inspiraționali, atrag și par că au viziune. Pe de altă parte, sunt impulsivi și, unii, cu greu duc la bun sfârșit ce au început. Muncitori și perfecționiști. Ajung repede, foarte (prea!) repede la putere. Te impresionează efortul și determinarea lor de a ajunge sus, de a avea repede succes. Pare un semn al inteligenței lor, nu? Să reușească repede, nu-i așa, ce e rău în asta?! Ei bine, uite așa își confirmă până și lor cât de grozavi sunt, de fapt, și câtă încredere au în ei acum. O dovadă în plus a faptului că merită admirația celorlalți. Succesul le hrănește sentimentele de grandoare și nevoia de admirație, care crește și e din ce în ce mai mare. Citesc numeroase texte de dezvoltare personală care să îi ajute să fie mai buni, mai eficienți, mai de succes. Nu au răbdare, vor mult. Și repede! Irascibilitatea, nervozitatea, graba se observă. Și perfecționismul.
Partea întunecată este că sunt lipsiți de empatie reală, momentele lor de vulnerabilitate te pot păcăli, cu grație, și reacționează punitiv, cu furie și mânie când se simt amenințați. Ușor de rănit, cu discursuri motivaționale, carismatici, cu dorința de a fi urmați. De a avea followeri. Mulți. Au o problemă când sunt constrânși să facă ceva și observi cum devin pasiv-agresivi, cum sabotează sarcinile dacă li se spune să facă ceva ce nu e în decizia lor. În controlul lor. Altfel, sunt extrem de sensibili la critică. Se retrag din relațiile unde se simt criticați sau de unde primesc (și) feedback negativ. Nu tolerează să nu aibă dreptate. Atunci devin agresivi și vor să domine relația.
Narcisiștii au un discurs minunat despre teamwork, cooperare sau colaborare, dar singurul teamwork este cel în care are putere, control și domină. A contribui real la performanțele celorlalți este un non-sens pentru ei. Doar dacă au control sau un beneficiu concret din munca unui coleg, atunci, da, poate îi dau un oarecare merit. Altfel, nu pot fi mentori și disprețuiesc mentoratul: este ca și cum ceilalți s-ar folosi de ei pentru a avea succes. Oribil gând pentru ei. Nu le face plăcere să îi învețe pe alții, să dăruiască. Dar vorbesc, lejer, despre dăruire, generozitate. Însă în viața reală sunt zgârciți. O știu cei foarte apropiați.
Vor să fie admirați. Succesul trebuie să fie doar al lor. Sunt competitivi și se laudă cu asta, se compară adesea, resping și vorbesc jignitor la adresa celor care nu îi admiră. Prețuirea celorlalți ține atât cât nu îi confrunți, provoci, nu le dai feedback negativ. Și oricum, dacă s-ar întâmpla asta, discuția va fi tot despre ei. Au întotdeauna și o justificare pentru acțiunile sau retragerile lor: Tu ai făcut ceva. Nu tolerează vina, nu își cer iertare, pentru că nu cred că au greșit cu ceva. Au dat, oricum, deja, prea mult și tu nu ești recunoscător.
Își aleg o relație apropiată, o extensie a eu-lui lor, care să le valideze nesiguranțele. Poate fi soțul sau soția sau cineva din familie, soră, frate, prieten. Sau un coleg pe care îl subjugă. Oricine ar fi, este norocos că este alături de visele lui. Întotdeauna va avea, însă, nevoie de cel puțin un confident, un om care îl admiră și iubește fără confruntări și, firesc, necondiționat.
Narcisiștii nu sunt confortabili cu propriile lor emoții, nu învață ușor de la alții, nu acceptă emoțiile celuilalt și au tendința de a-i controla pe ceilalți, pentru că nu au o disciplină personală dincolo de un perfecționism, care aparent poate să însemne un bun auto-control.
Leadership-ul sănătos înseamnă să fii însă tu bine cu tine. Fără să cazi în admirația celor așa-ziși superiori ție. Autenticitatea este un concept imposibil, deși prezent în discursul unui narcisic. Regăsește-te pe tine și așa vei fi și îți vei construi relații mult mai profunde și sănătoase. Și, da, așa zisa mediocritate – a fi comun, însă cu unicitatea fiecăruia dintre noi – înseamnă frumosul și autenticitatea reală.
În consecință, nu îți distrage atenția de la tine și viața ta când privești prea multă iluzie și fantezie. Creată de altcineva! Cel mai probabil, mai vulnerabil decât tine.
