Pedeapsa și eliberarea celui care se sacrifică

Cum de sfârșesc în relații să fiu eu cea abandonată și căruia i se reproșează aceleași lucruri? Că sunt dezamăgiți de mine, că sunt atentă doar la nevoile mele, că sunt indiferentă? Abandonată și criticată, după tot efortul și grija față de ei și nevoile lor. Când ceea ce am făcut mereu, conștientă fiind, a fost să fiu atentă la ce vrea el? Să îi fie bine lui, să fiu un om bun. Înseamnă că undeva greșesc profund față de mine și față de ei. S-a întâmplat de prea multe ori ca să nu am și eu o problemă.

Ce înseamnă acest sacrificiu care duce la abandon în relații cu reproșuri și dezamăgiri ale celorlalți?

Povestea celui care își exprimă iubirea și nevoile prin sacrificiu au multe puncte la care merită să reflectăm. Rădăcina sacrificiului este în copilărie și în relațiile romantice anterioare, fie un abandon trăit, deprivare emoțională sau abuz. O familie sau un părinte fără grija față de nevoile emoționale ale copilului, unde răsfățul sau bucuria zilnică erau exprimate rar sau, și mai rău, pedepsite. O mamă muncitoare însă foarte serioasă sau critică și dură sau atentă doar la nevoile ei, un tată absent, neimplicat emoțional sau distant. Ce învață viitoarea femeie? Să simtă atracție, chimie față de un bărbat vulnerabil, mai slab, un bărbat care are nevoie de ea. Ea să fie cea care îl salvează, îi aduce bucurii în viață, îi rezolvă problemele, îi oferă ce nimeni alta nu i-a oferit, devotamentul ei total. Este nefericit și ea îi va oferi o altă viață. Și ea își sacrifică nevoile pentru un gest atât de nobil, binele celui de care se simte îndrăgostită, că poate așa el va vedea cât de minunată și demnă de iubire este ea. Și sigur la început el asta și simte, admirație și idealizare, până în momentul nemulțumirilor.

Povestea de dragoste are un început, un partener cu multe probleme sau într-un moment de viață dificil, simți o atracție puternică față de suferința lui, cu dorința de a-l ajuta, salva, ocroti, proteja. Și el te simte puternică, exact ce are nevoie. Ești atrasă de un bărbat cu o mare nevoie de atenție, de grijă, de validare, de admirație, de identitate. Nevoile lui sunt, în sfârșit, văzute de cineva. De tine!  Chimia emoțională și sexuală este intensă. Poate este părăsit de o iubită neînțelegătoare, rece și egoistă, și-a pierdut job-ul, a divorțat, are probleme mari de auto-control, bea sau are tot felul de dependențe. Însă tu nu poți vedea toate aceste vulnerabilități ale lui. Anxietățile lui, somatizările, perfecționismul și, mai ales, îndreptățirea. Cu cât are mai multă nevoie de tine și este mai vulnerabil cu atât atracția este mai mare. Fără să fii pe deplin conștientă de ele. Încă nu le vezi clar sau nu vrei să le vezi. Pentru că îi justifici orice comportament. Și, dacă din teama ta de abandon, aveți și un copil împreună, sacrificiul devine și mai profund.

Cum recunoști sacrificiul sănătos și pe cel nesănătos?

Diferența între sacrificiul sănătos, prezent firesc în relații și cel nesănătos, este în primul rând relația cu propriile tale nevoi emoționale. Dacă simți vină când ai grijă de tine, atunci ești într-un spațiu de mare vulnerabilitate.  Poți să faci bine, când tu ai grijă de tine. Grija sănătoasă față de oricine este posibilă dacă nevoile tale emoționale sunt conștientizate și ai grijă de ele. Altfel, rămâne un gol pe care îl vei umple cu ce știi – sacrificiu. În loc să-ți oferi tu bucurii, răsfăț, atenție, le cauți indirect, având grijă de ceilalți. Și deprivarea se adâncește. Începe prin a fi atentă la ce simți, ce are nevoie corpul tău, cum să ai mai bine și profund grijă de tine și apoi, abia apoi, fii generoasă, din prea plinul tău. Yoga, dansul, baletul sau orice te ajută să te reîntorci la tine, corpul și trăirile tale adânci. Însă ele sunt doar o cale către tine, nu un mijloc de detașare față de cei dragi ție.

Al doilea criteriu este ce simți față de cel pentru care te-ai sacrificat. Când simți resentimente, furie, dezamăgire față de cel pentru care te-ai sacrificat atunci nu mai vorbim de bunătate, ci de o vulnerabilitate a ta. Cumva în istoria ta de viață ai învățat că vei primi apreciere, atenție sau iubire dacă răspunzi voluntar nevoilor celorlalți. Că așa ei nu te vor abandona sau îți vor oferi iubirea după care tânjești. Și, din păcate, răspunsul la sacrificiu este adesea unul pe care nu ți-l doreai sau de care te-ai temut – abandon, reproș și îndreptățirea celuilalt. Fii atent/ă ori de câte ori faci un gest de bunătate, ce vrei de fapt? Care este intenția ta profundă? Dacă este nevoia de apreciere, atenția sau afecțiunea lui sau a ei, oprește-te! Orice relație are la bază grija reciprocă și exprimarea directă a nevoilor, oricât de greu ne este. Înseamnă să accepți să fii vulnerabil în relația cu cel pe care îl iubești.

Al treilea criteriu este hipersensibilitatea față de durerea și vulnerabilitatea celuilalt. Atracția față de durere, deprivare, abandon este semnalul tău de vulnerabilitate și te vei adânci în suferință dacă dai curs impulsului de a salva, proteja. Lasă-l pe celălat să fie adult, oricât de greu îi este, fii alături de el în drumul lui către maturizare pentru că este de fapt și al tău. O relație înseamnă să împărtășești bucurii, experiențe noi și frumoase împreună, și când ne este greu să rămânem unul alături de celălalt, însă oricât de mult poate ți-ai dori, nu poți face munca în locul lui. Doar îi amâni procesul de regăsire, și pe al tău. Dă-i spațiu celuilalt să-și rezolve singur problemele, fiind alături de el, însă nu-l ajuți dacă îl cari în spate, nu este o dovadă de iubire.

Și, foarte important pentru cineva care se protejează prin sacrificiu, alege să fii în preajma unor oameni generoși, oricât de înfricoșător poate să fie.  Cineva care își dorește cu adevărat să te cunoască și să te înțeleagă, să accepte diferențele și să nu te judece și abandoneze pentru că a intervenit o ruptură. Întreabă-te cum îți clădești relația alături de un soț/partener sau coleg zgârcit sau mai mereu nemulțumit, cu drame personale sau mai tot timpul cu scuze și nevoie de a-l înțelege și ajuta. Cu oameni care greu sau aproape niciodată nu-și cer iertare.

Pentru mine, sacrificiul a fost și este provocarea vieții. În primul an de facultate, la 18 ani, primul meu profesor de psihologie după testarea noastră psihologică mi-a spus fără menajamente, punctul tău slab este faptul că poți fi ușor manipulată de cei egocentrici, de narcisici care adoră controlul. Stai departe de ei sau întremează-te, altfel nu sfârșești bine! Acum am 44 și tot am momente când simt îndreptățirea celuilalt în stomac, simt cum sacrificiul îmi dă târcoale ori de câte ori sunt mai obosită sau stresată. Și profesorul meu a avut dreptate într-o oarecare măsură, mi-au trebuit mulți ani de muncă conștientă cu sacrificiul, cu îndoiala, cu sensibilitatea pentru suferința celuilalt, cu ce înseamnă să fii bun fără să menții egoismul și abuzul celuilalt, însă familia și prietenii, cei care mă iubesc cu adevărat și pe care îi iubesc m-au ajutat să mă întremez, cum îmi recomanda profesorul meu.

*Le mulțumim pentru fotografie prietenilor noștri Roxana și Costin de la stampsonthepassport