Mind Education

Când nu știi cine ești, pe cine iubești? Identitatea în cuplu

Sursa foto: instagram.com/stampsonthepassport

Ce mă înfurie și sperie îngrozitor este că simt că este atât de ușor de influențat, vorbim ceva împreună acasă și când merge la muncă vine cu alte idei, ale colegilor. Parcă nu gândește cu mintea lui și simt că se schimbă în funcție de alții.

Identitatea, cine ești, ne definește pe noi ca oameni cu unicitatea și diferențele acceptate, însă și cu disponibilitatea de a evolua în funcție de experiențele noi trăite, mai ales în cuplu. Cât de conștient ești de tine, de cine ești tu? Ce preferi, ce-ți face bine, care sunt scopurile tale și viziunea asupra lucrurilor importante din viață? Care este filosofia ta de viața? O întrebare esențială. Cine ești și cum îți trăiești viața? Conștient. Congruent cu valorile tale.

Cultura în care trăim și am trăit într-o foarte mică măsură a încurajat însă această experiență, a clarificării identității. Este și motivul pentru care mulți adulți își caută acum mentori, oameni pe care să-i admire tocmai dintr-o lipsă a propriei identități. Oameni mult prea ușor influențați, și nu în sensul cel mai bun. Pentru că identitatea este o muncă interioară, nu-ți poate spune cineva cine ești sau ce ar trebui să vrei de la viață. Sau poate, dar este doar o altă formă de control. Oameni care sunt sub totala influență a unui terapeut sau într-o căutare a unui mentor sau guru care să-i deschidă mintea și inima. Ei bine, o va deschide, dar nu îl folosul tău.

Care sunt originile pierderii identității?

În relația mult prea apropiată, simbiotică și neclară cu părinții sau alte persoane semnificative (frate, soră mai mare, bunici), atunci când ție ca și copil ți-au lipsit experiențele de spațiu de explorare a cine ești, nu ai avut experiența propriilor alegeri și preferințe, diferite de ale părinților tăi și acceptate de ei. Când părintele este el capabil să vadă diferențele între el și copil și să le aprecieze și accepte necondiționat, atunci copilul devine conștient pas cu pas de cine este el. Îi plac glumele hazlii, benzile desenate, se simte relaxat când dansează și are nevoie de mai multă predictibilitate când vine vorba de întâlnirile cu prietenii sau simte teamă când are un test la biologie și îl ajută să vorbească despre asta, așa simte că se liniștește. Când copilul are spațiu să se dezvăluie, să exploreze pentru a ști ce îi place, să facă propriile alegeri, însă să fie îndrumat și ghidat de părinte, fără să fie controlat, atunci copilul și viitorul adult știe cine este și este confortabil cu diferențele între oameni și cu influența lor, însă este și ferm cu aspectele importante pentru el pe care le exprimă clar celorlalți. Când părinții sunt intruzivi, critici, atunci riscul este foarte mare ca această lipsă de identitate să se transforme într-un mecanism de subjugare față de soț sau soție. Când nu știi și nu ai încredere în cine ești, atunci ai tendința de a încerca să nu-l superi sau să nu o superi, fără deschiderea onestă de care are nevoie relația.

Cum îți dai seama că ai această provocare a definirii identității?

Când încă simți adesea nevoia de a te sfătui cu părinții, deși ești un adult cu viața lui, când te gândești adesea să nu-i dezamăgești, să nu-i superi și alegerile le faci gândindu-te la ce ar spune mama sau tata. Să fie pentru tine ca un semnal de alarmă! Sau simți asta față de soț sau soție, iei decizii cu gândul la cum s-ar simți celălalt și mai puțin îți asumi o alegere în acord cu propriile tale principii sau valori pe care le comunici partenerului direct. Sau te observi că ești foarte ușor de convins de partener și îți schimbi principii și convingeri foarte rapid.

Când relația cu mama sau tatăl este una de prietenie, adică vă spuneți încă foarte multe fără granițe sănătoase ale unei relații părinte-adult, există acest risc al pierderii identității personale.

Relațiile cu prietenii sau colegii pot fi la fel de nesănătos de apropiate, mai ales pentru femei, relații de împărtășire a experiențelor negative, de critică, judecată a celorlați, mai ales a soțului sau colegilor. Dacă te observi că faci asta, atunci înseamnă că nu au încă experiența unei relații sănătoase între doi adulți, nu de conectare negativă, ci experiența autentică a ceea se întâmplă între voi și despre voi. Relația de prietenie să nu fie una de reglare a disconfortului, ne vedem doar să ne plângem, să vorbim despre alții sau să-i cer sfatul.

Cum simți lispa de identitate?

Lipsa de identitate o poți simți ca un gol sau pustiu, ceva ce lipsește, ca și cum ai fi invizibil/ă și asta pentru că ai fost nevoit în trecutul relațiilor să renunți la identitatea ta pentru a te putea conecta cu părinții sau soțul/soția. Simți că nu ai scopuri personale, că le preiei pe ale celorlalți, că nu ai o direcție și o viziune sau propria filosofie de viață. În ce crezi tu. Și riscul de a fi atras de oameni foarte puternici, care știu ce vor, cu o mare nevoie de validare și atenție, sau cu o mare nevoie de a-i îndruma pe ceilalți, este foarte mare. Le preiei ideile, gândești așa cum gândesc ei, te surprinzi că vorbești, te îmbraci sau te porți ca ei. Încă nu știi cine ești TU și înțelegi foarte nesănătos rolul de mentor. Sau te observi că vrei să fii exact opusul părinților tăi, fără nuanțe sau fără să te privești pe tine. Viața nu este despre a fi altfel decât alții, ci de a te regăsi tu pe tine.

Te observi că opiniile, convingerile, alegerile sunt alte altora și mai puțin ale tale și asta înseamnă insecuritate pentru partener, colegi sau prieteni. Cum să te simți în siguranță alături de un partener care își schimbă opiniile și preferințele așa de ușor?

Observi că ai oameni pe care îi admiri, dar sentimentele tale sunt ambivalente, de admirație și în acelați timp de frică sau furie chiar. Vina este emoția care te încearcă atunci când vine vorba de relațiile fuzionale, și este și motivul pentru care faci față ambivalenței ori prin rupturi totale, nu mai vrei/poți să ai de a face cu omul respectiv, ori rămâi agățat în relație fără să fii convins că asta este ceea ce ai nevoie.

Care este provocarea ta dacă simți că ai această nevoie, de definire a identității?

În primul rând, să ai relații sănătoase, nici prea apropiate, fuzionale, însă nici prea distante. Și, în al doilea rând să explorezi acum experiențe, gesturi, alegeri, pentru a-ți regăsi identitatea. Să ai preferințele tale, convingerile tale, nici rigide, nici prea laxe, însă să știi cine ești și ce vrei de la viața ta.

Dacă tu ești partenerul/partenera celui cu această provocare a identității, atunci să reflectezi asupra propriilor tale vulnerabilități, cum menții tu prin ceea ce faci lipsa de clarificare a identității celuilalt. Faci alegeri pentru el, îi spui ce să facă și cum să facă, îl critici și ai în minte cum și cine ar trebui să fie el sau ea? Teama de abandon sau privarea de afecțiune te îndeamnă să dai prea mult și să îndrumi prea mult în relație? Sau îți dă un sentiment de confort faptul că el sau ea face ce spui tu? Te mai poți gândi dacă cu adevărat asta a ajutat relația sau nu. Sau simți acum furie și nemulțumiri pentru că te așteptai ca partenerul să înceapă să fie mai ferm și să ia decizii singur și să simți că știe ce vrea de la viața lui?

 
*Le mulțumim pentru fotografie prietenilor noștri Roxana și Costin de la stampsonthepassport