Mind Education

Vrei să ai dreptate sau vrei să fii fericit în cuplu?

corectitudine in cuplu domnica petrovai

„Cearta se termină când îi dau dreptate, nu se lasă până nu are el ultimul cuvânt.” „Ea crede că știe cel mai bine cum stau lucrurile, îmi spune mereu ce să fac” sau „Amândoi suntem competitivi și vrem să deținem controlul, să avem dreptate, așa că evităm multe din probleme pentru că sfârșim prin a ne certa și a ne reproșa.” Iată doar câteva dintre lucrurile pe care ni le spunem, deseori doar de dragul de a avea dreptate.

Când simți nevoia de dreptate și corectitudine? Ce ascunde ea de fapt?

  1. Când disconfortul partenerului îți dă un sentiment de urgență emoțională și amenințare: îți este greu să tolerezi ce simte și, instinctual, vrei să rezolvi imediat cauza disconfortului. Simți furie sau enervare când ea sau el are o „problemă”, simți că „se vaită” sau „se plânge fără să rezolve”.
  2. Când te simți responsabil pentru cum se simte partenera/partenerul și simți vină, te învinovățești și cauți soluții să scapi de sentimentul dureros de culpabilitate. Dacă așa stau lucrurile, e musai să îți asumi granițele și limitele, responsabilitățile tale. Ce ține de tine și ce ține de partener.
  3. Când te simți nesigur/ă, nemulțumit/ă de tine și ai nevoie de validare și apreciere permanentă care se traduce în dorința ta parțial conștientă în a-ți da mereu dreptate. Dacă el/ea are o altă perspectivă, pentru tine asta înseamnă un feedback negativ. Tolerezi cu mare greutate faptul că uneori perspectiva celuilalt este mai potrivită într-o anumită situație – și asta nu înseamnă că ești sau nu un om valoros și bun.
  4. Când ești hipervigilent la greșelile partenerului, ai tendința de a-l corecta, „îndruma”, dădăci sau cicăli, și te gândești că toate sunt „spre binele lui”. Oamenii care au tendința de a-i control pe ceilalți au probleme în a se controla ei pe ei înșiși. Le recomand să se reîntoarcă înspre ei înșiși și să își recapete controlul asupra propriei lor vieți.
  5. Îți ceri rar sau aproape niciodată iertare, cu adevărat convins fiind că tu nu ai greșit cu nimic și ești îndreptățit să fii supărat pe partener dacă nu face cum îi spui tu. Este o tendință de egocentrism. Uneori însă, fără să vrem, îi rănim sau greșim față de cei pe care îl iubim și este esențial să reparăm orice ruptură care apare între noi. La timp.

Nu-și cere niciodată iertare cu adevărat, își cere doar scuze, așa, ca să tac eu și să nu îi mai spun nimic. Dar știu că el gândește tot că el are dreptate, dar lasă de la el ca să nu ne mai certăm.”

De unde preocuparea de a-l învăța, „îmbunătăți”, corecta pe celălalt?

Odată ce ai fost obișnuit/ă cu critica în familie și ai primit atenție atunci când ai „greșit”, îți dezvolți o sensibilitate acută la greșeală: vrei să ai dreptate și ai tendința de a-ți domina partenerul prin control, cicăleală, critică. Lipsa de empatie a părinților în copilărie te-a făcut să nu ai compasiune față de tine atunci când ai un disconfort sau un impas emoțional. Și, firesc, în consecință, mai târziu, o lipsă de empatie și compasiune față de partener. Ești centrat pe tine și pe felul în care vezi tu lucrurile, fără să fii cu adevărat atent la ce simți tu și partenerul. Nesiguranța personală cauzată de critică ți-a dat un sentiment că nu ești suficient de bun, de valoros, de sigur pe tine și, astfel, devii reactiv în momentele când simți un disconfort personal sau primești un feedback negativ.

„Parcă este alt om când are o frustrare, este nervos, irascibil și devine foarte critic, nimic nu mai este bine din ce fac eu.”

„Corectitudinea” este o formă de apărare la un sentiment de amenințare sau pericol personal. Teama, frica, furia sunt copleșitoare și soluția este fuga în „rațional”, în așa zisa dreptate. Pentru cel care este în căutarea dreptății în cuplu, îi sugerez să fie atent la nevoile și convingerile din spatele acestei reacții. Trebuie să te întrebi: nevoia pe care o exprim în acest fel este, de fapt, de apreciere și atenție?! Cum am învățat atunci să cred că pedeapsa este forma prin care partenerul îmi poate răspunde nevoii de apreciere? Sau cum „atenția” mea față de greșelile lui îl va face să își schimbe comportamentul? De ce am nevoie să controlez, să domin partenerul? Dacă ești sincer/ă cu tine, vei vedea că răspunsurile sunt eminamente păguboase: nu vei rezolva problema, nu vei fi mai fericit/ă. Nu vei obține ceea ce îți dorești: mai multă apreciere și atenție. Ba dimpotrivă, de dragul dreptății, nesiguranța, frustrările, disconfonfortul în relație se vor amplifica. Din păcate, adeseori, ireversibil. Și, mai trist, în detrimentul fericirii.