Cum știu că am o dependență?

Când vorbim despre dependență putem vorbi despre foarte multe lucruri. O putem dezvolta față de persoane, comportamente sau substanțe. Astăzi am ales să vorbesc despre ultimele două, pentru că sunt destul de asemănătoare din multe puncte de vedere.

Am avut ocazia să întâlnesc în ultima perioadă, atât în cabinet, cât și în afara lui, destul de multe persoane cu o problemă de dependență. Unele mai conștiente de problema lor, altele, mai puțin sau deloc.

Și mi se pare extrem de importantă întrebarea: cum ne dăm seama că ceva ce consideram o distracție sau un mod de a ne detașa în momentele dificile, a devenit o problemă de dependență?

Când vine vorba despre anumite substanțe, cum ar fi alcool sau marihuana, spre exemplu, poate fi destul de dificil să realizăm că obiceiul de a consuma ne controlează viața mai mult decât suntem conștienți. Între principalele motive se numără acceptarea socială de care, din păcate, aceste substanțe se bucură, mai ales printre cei tineri. Aș putea merge un pas mai departe, pentru a spune că de multe ori, aceste comportamente reprezintă chiar ideea de a fi „cool”.

Alt motiv pentru care este greu să deosebim consumul sporadic de cel provocat de dependență este faptul că aceste substanțe sunt asociate cu socializarea, sunt văzute ca un mod de distracție și de dezinhibare. Important de spus și faptul că aceste substanțe nu creează niște efecte vizibile de dependență de la început. Cel puțin, nu fizice. Recuperarea după consum nu este neapărat grea, iar deteriorarea fizică nu apare la început.

Ce ar trebui să ne pună pe gânduri?

1. Frecvența consumului. Consumi sporadic, la vreo petrecere, sau găsești motive de petrecere tot mai des pentru a putea consuma? Sau poate  nici măcar nu mai ai nevoie de astfel de scuze, poate simți că și în intimitatea ta ai nevoie de un pahar, două, sau de câteva fumuri – „mă relaxez, mă ajută să dorm”.
2. Cantitatea. A crescut oare cantitatea necesară pentru a putea simți aceleași efecte ca înainte? Ai nevoie de  o cantitate mai mare decât alte persoane? Acest lucru se explică prin creșterea toleranței. Corpul se obișnuiește cu substanța și are nevoie de mai mult.
3. Nevoia de a consuma. Devin anxios dacă nu pot consuma și simt că nu mă pot calma până când nu o fac. Deja, fără să îmi dau seama, consum pentru a-mi liniști anxietatea și nu pentru plăcerea consumului. Acest lucru se numește sindrom de abstinență.
4. Preocuparea constantă pentru a avea la dispoziție, acel gând de „am rămas fără” care creează disconfort, sau poate chiar panică.
5. Comportamentele, relațiile și stilul de viață. Încep să fac schimbări, să mă văd cu persoane care au același interes ca mine, îndepărtându-mă de ceilalți, sau poate îndepărtându-mă de toți, dacă tendința mea este să consum singur. Calitatea muncii și a vieții în general se poate vedea afectată. Sunt mai obosit, mai irascibil, lipsesc mai mult sau am întârzieri la serviciu etc. Certurile sau reproșurile în familie sau în cuplu se pot intensifica și, odată cu ele și sentimentele de furie, tristețe sau neputință.
6. Cheltuielile pentru a putea menține acest consum cresc. Poate apărea sacrificiul altor nevoi, în detrimentul satisfacerii celei de consum.

Care sunt fazele dependenței? (W.R. Miller și St. Rollnick, „Interviul motivațional”, 1983)

• Precontemplare. În acest punct, persoana nu se gândește că ar putea avea o problemă. Ba mai mult, chiar dacă i se spune, neagă, considerând că ceilalți „habar nu au”.
• Contemplare. Aici deja apar unele preocupări și întrebări legate de consum și dacă acesta a scăpat de sub control. Apare foarte multă ambivalență emoțională. Începe să se creeze o luptă între ideea că ar putea exista o problemă și ideea că este totul în regulă.
• Determinare. Continuă să existe ambivalența, dar persoana începe să acționeze, încercând să schimbe ceva, să afle mai multe, să găsească soluții, să ceară ajutor.
• Acțiune. În acest punct, persona  a luat decizia să mențină abstinența și face tot posibilul pentru a reuși.
• Menținere. După o perioadă de câteva luni de abstinență, persoana a adoptat deja noi obiceiuri de care se îngrijește pentru a-și putea menține noul mod de viață în care abstinența este prezentă.

Extrem de important este un al șaselea punct, care poate apărea după oricare dintre cele enumerate anterior și anume, recăderea. Acceptarea recăderilor este o parte importantă din proces, pentru că, altfel, persoana se poate simți descurajată să continue. După o recădere, se poate relua procesul din punctul în care persoana deja era, sau poate reveni la un punct anterior. Ideea de bază aici este să nu se piardă motivația și să se folosească recăderea pentru a învăța despre situațiile de risc și cum se pot  controla mai bine în viitor.

Așa că, citind acest articol, poate rămâi pe gânduri. Poate că ți se întâmplă ție sau cuiva apropiat ție. Și dacă este așa, să nu lași vina sau critica să îți invadeze mintea. Adoptă o atitudine plină de compasiune, de iubire și înțelegere și dacă simți că nu poți singur, cere ajutor, pentru că meriți să fii bine!