Mind Education

Anca Suditu

Psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv comportamental

 

Anca Suditu este psiholog clinician cu formare în terapia cognitiv- comportamentală în cadrul clinicii Mind Education din București.

Având mai bine de 20 de ani de experiență în managementul resurselor umane, Anca a lucrat cu oameni la toate nivelele profesionale și din culturi diferite, fiind îndeosebi interesată de acele abilități care ne ajută să facem față stresului, situațiilor dificile, conflictelor, să luăm decizii, să fim prezenți și să ne bucurăm de viață, în fiecare etapă a ei. Anca a susținut numeroase sesiuni de coaching precum și cursuri pentru dezvoltarea liderilor și a echipelor.

Colaborarea cu Dominca Petrovai i-a adus multă claritate în privința conceptului de work-life balance, respectiv a fragmentării care ne împiedică să ne uităm la noi înșine cu îngăduință și compasiune în momentele dificile, când avem nevoie să fim vulnerabili și nu competitivi, și modul în care aceasta afectează toate palierele vieții noastre. A înțeles că  momentele dificile sau dureroase din viața noastră pot fi o poartă către vindecare, creștere, transformare și cât de valoros poate fi să ai un ghid în această călătorie.

Anca își propune să vă fie alături în procesul de a deveni mai conștienți de sine – de nevoile personale precum și de blocajele existente, în găsirea propriilor strategii în momente dificile sau dureroase și de a crește emoțional.

Educație și formări:

  • Masterat – Tehnici Psihologice pentru controlul comportamentului și dezvoltarea potențialului uman,  Facultatea de Psihologie, UBB
  • Licență în Psihologie, Universitatea București
  • Cuplul conștient, Școala pentru Cuplu
  • Certificare Gallup Strengths Coaching, Gallup
  • Psihodiagnostic și evaluare clinică, APCCR
  • Formare în psihoterapie cognitivă, APCCR