Cristina Nicolescu
Psiholog școlar-educațional și psihoterapeut
Cristina lucrează ca psiholog școlar-educațional și psihoterapeut în cadrul clinicii Mind Education din București, fiind acreditată atât de către Colegiul Psihologilor din România, cât și de Asociația Britanică pentru consiliere psihologică și psihoterapie.
În ultimii 8 ani Cristina a avut oportunitatea să se dedice și să lucreze atât național, cât și internațional folosind diverse modalități terapeutice, reușind să se expună diversității culturale pe care a oferit-o Marea Britanie. Ea a lucrat, pe rând, cu persoane și familii aflate în impas, cu copii, adolescenți și familiile acestora; cu persoane provenite din diverse medii culturale extrem de vulnerabile, la un pas de a pierde tot ce aveau, inclusiv pe sine; cu tinerii de alte etnii care și-au pierdut familiile într-un război dur, însă care au reușit să o ia de la capăt într-un alt sistem și o nouă cultură. A lucrat, de asemenea, și cu persoane și copii cu deficiențe, învățând că limitele sunt acolo unde noi le trasăm, dar că fiecare individ are punctele sale forte.
Pentru că are o pasiune deosebită pentru a cunoaște și alte culturi și a învăța de la ele, Cristina a plecat în Londra unde a continuat să lucreze și să se specializeze în domeniul vast pe care îl oferă psihoterapia. În momentul de față Cristina este în curs de specializare în terapia de familie în cadrul Universității Kings College London și dorește să împărtășească cu noi din experiența internațională și să integreze cele învățate în cultura românească.
Arii de expertiză: anxietate, depresie, comportamente de risc, abandon, bullying, stimă de sine, pierdere.
Educaţie şi formări:
- în curs de specializare în terapia de familie, Universitatea Kings College London;
- Program de formare continuă în Psihoterapie Cognitiv – Comportamentală în cadrul Asociației de Hipnoterapie și Psihoterapie Cognitiv Comportamentală, București;
- Masterat de Consiliere Psihologică în Dezvoltare Umană, Univ. „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca;