Mind Education

Filmul de vineri: Cartierul supraviețuirii

sursa: Netflix

Într-o lume în care copiii plâng, râsetul nu poate fi decât crud. Pentru toți copiii care trăiesc singuri pe străzi”.

Cartierul supraviețuirii” (titlu original „Kagittan Hayatlar”) este un film turcesc din 2021 care poate fi văzut pe platforma Netflix, regizat de Can Ulkay. Pelicula spune povestea lui Mehmet, o persoană care adună materiale reciclabile, care îl găsește pe Ali, un copil abandonat într-un sac de gunoi. Mehmet îl ia pe Ali de pe străzile Istanbulului sub aripa sa și se vede în curând nevoit să-și înfrunte propria copilărie traumatică.

O poveste despre familie și iubire necondiționată, atașament, nevoia de a fi văzut, auzit de cineva, despre abuz fizic și emoțional, inegalitate socială și despre modul în care se raportează societatea contemporană la cei care trăiesc pe străzi, dar și la cei marginali și diferiți. 

Filmul te face să te gândești la efectele pe care traumele le au asupra individului, dar și al societății și mai ales asupra copilul interior pe care dacă îl ignorăm (sau abandonăm) va apărea, mai devreme sau mai târziu, indiferent dacă avem puterea să-l vedem sau nu. 

Atunci când suntem speriați, atacați, când ne aflăm la limită, e defapt o ocazie de a ne întâlni cu copilul care am fost. Depinde de noi să îl vedem și să ne îngrijim de nevoile lui pentru a putea să învețe să reacționeze într-un mod sănătos și matur la evenimente și stimulii din mediu.

Filmul ne duce într-o călătorie în interiorul nostru, ne face să ne întâlnim cu viața, moartea și limitele noastre. Te face să reflectezi asupra fondului străin intim pe care îl avem toți, adică credințe pe care nu le-am pus sub semnul întrebării și le-am dus cu noi ca și cum ar fi fost ale noastre, neschimbabile și universal valabile. Cum ar fi, de exemplu, modul în care credem că „ar trebui” în mod „necesar” să fie orice relație de iubire, iubirea unei mame pentru copilul ei.

Acțiunea filmului este și despre modul în care interiorizăm și resemnificăm iubirea și lipsa ei, despre minciunile și uitările noastre pe care le creăm pentru a putea merge mai departe. Iubirea și compasiunea, relațiile de „familie” care pot apărea în locuri neașteptate, nu e nevoie de legături de sânge, ne arată această poveste.

Un film la care te poți uita ca la un manifest social despre inegalitate și ipocrizie, despre ce înseamnă să te naști de partea bună a gardului ca în pilda biblică, din Evanghelia după Luca, a bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, sau ca la o poveste despre provocările lumii contemporane, în care alegem uneori să ignorăm consecințele acțiunilor noastre și să nu ne implicăm și să interacționăm cu cei diferiți de noi. Să rămânem în bula noastră de siguranță și confort pentru care suntem dispuși, nu de puține ori, să ne sacrificăm potențialul de creștere și dezvoltare și chiar libertatea. 

Povestea spusă în film și personajele sale nu pun doar probleme de ordin social și cultural, ci și a relațiilor pe care le avem cu ceilalți și cu noi înșine. Este despre conectarea cu emoțiile noastre, cu identificarea lor, despre relația cu timpul prezent care, ne arată pelicula, conține în el trecutul și viitorul, bagajele pe care le-am luat cu noi din trecutul nostru și le-am dat viață în prezent. De aceste bagaje putem scăpa numai atunci când putem privi durerea și bucuria în față, fără a interveni în vreun fel, fără a fugi, lupta, uita.  

În teoria schemelor modul de copil vulnerabil este locul în care stocăm trauma, amintirile experiențelor dureroase, ale emoțiilor copleșitoare, senzațiile foarte intense. De aceea, este de înțeles că uneori oamenii aleg să nu îl vadă, să scape de el pentru a nu se întâlni cu durerea intensă. Și pentru aceasta sunt dispuși să facă orice, să genereze strategii care să facă și mai mult rău, numai pentru a fugi de emoțiile și gândurile lor.

Please accept statistics, marketing cookies to watch this video.