Filmul de vineri: Parazit
Cu patru premii Oscar câștigate, tragicomedia sud-coreană “Parazit” (Parasite) în regia lui Bong Joon Ho a devenit un adevărat fenomen internațional. E primul film într-o limbă străină care a câștigat categoria “Best Picture” în cadrul premiilor Oscar – lucru care a adus o multitudine de aprecieri, dar și controverse. Voi încerca să păstrez acest text cât se poate de ambiguu în ceea ce privește desfășurarea acțiunii în sine, deoarece sunt de părere că acest film trebuie descoperit și “trăit” fără a avea foarte multe informații în prealabil.
Cred că unul dintre cele mai importante aspecte care trebuie menționate este arhitectura formidabilă a acestui film. De la bun început îi întâlnim pe protagoniști, familia Kim, formată din tatăl Ki-taek (Song Kang-ho), mama Chung-sook (Chang Hyae-jin) și copiii Ki-woo (Choi Woo-shik) și Ki-jung (Park So-dam) – o familie definită de statutul lor socioeconomic foarte scăzut. Există o multitudine de indicii vizuale menite să accentueze locul lor pe “ierarhia” socială – începând cu casa lor aflată la demisol, unde se găsesc doar geamuri mici, cu vedere la cel mai sărac cartier din Seoul.
În contrast cu această imagine, apare mai apoi familia Park, o familie foarte înstărită pentru care Ki-woo ajunge să lucreze pe post de meditator, având recomandarea prietenului său. Familia Park, formată tot din doi soți și doi copii, locuiește într-o casă extrem de modernă, creația unui arhitect respectat și fost proprietar. În esență, această casă poate fi considerată și ea, la rândul ei, unul din personajele principale ale filmului – fiecare detaliu al său a fost gândit în așa fel încât să contrasteze apartamentul de la demisol al familiei Kim. Peretele de sticlă gigantic din living vine în comparație cu geamurile mici și murdare văzute în primele secvențe; faptul că este pusă în evidența multitudinea de scări (de la poartă până la curtea casei și scările care duc la etaj, unde se află camerele copiilor) spre deosebire de demisol, unde trebuie să cobori și faptul că reședința se află sus pe deal, făcând distincția clară că familia se află “mai sus” pe ierarhie.
Fără să ofer prea multe detalii, familia Kim ajunge treptat să lucreze pentru familia Park. Aș zice că aceasta este prima parte a filmului, unde avem ocazia de a cunoaște personajele într-un ritm mai relaxat, dar care păstrează o atmosferă oarecum misterioasă. Până în acest punct, pare să fie o comedie cu câteva elemente puțin mai întunecate – nimic neobișnuit. Asta până când începe a doua parte a filmului, unde totul are să schimbe, iar această tranziție este exemplar evidențiată de schimbările care au loc în ceea ce privește cadrele, muzica și atitudinea personajelor.
Premisa filmului, anume cea de a atrage atenția asupra ierarhiei sociale și a diferențelor care există între clase nu este una nemaiîntâlnită. Dar felul în care e portretizată, felul în care fiecare detaliu este gândit și acțiunea fluidă te fac să rămâi absolut captivat. Ca o concluzie, vreau să dezbat puțin titlul filmului. Parazitul este definit ca un organism care trăiește în (sau pe) un alt organism și se hrănește din nutrienții pe care îi “fură” de la gazda sa. Primul instinct ar fi să considerăm familia Kim (sau pe cei cu statutul lor) ca fiind paraziții societății, mai ales după ce îi vedem amestecându-se în familia Park. Cu toate acestea, dacă privim din alt unghi, suntem absolut conștienți de faptul că persoanele cele mai înstărite din societate își permit acel stil de viață tocmai pentru că se folosesc de toate resursele clasei de jos. În acest film, nu există personaje negative sau pozitive – doar un adevăr rece cu care trebuie să ne confruntăm.
