Mind Education

Redefinirea valorilor și a identității după criză

Sursa foto: www.pexels.com

Crizele în general sunt momente în care ne aflăm în fața unor schimbări majore legate de viață, de priorități și de cele mai multe ori schimbări legate de valori. Ce facem atunci când o schimbare majoră din exterior afectează viața noastră? Primul pas ar fi să începem cu gândul că ne dorim o schimbare. Gândul se transformă în intenție și chiar de aici începe procesul schimbării. Gândurile pozitive și intenția se transformă apoi în cuvinte pozitive către noi înșine. Cuvintele se transformă în comportamente. Comportamentele se transformă în obișnuințe. Obișnuințele devin valori. Valorile ne ghidează viața.

Pandemia Coronavirus este o criză care are un impact major în toate ariile importante ale vieții:  de sănătate, financiar-economică, socială și umană. Ceea ce înseamnă că valori din fiecare pilon important al vieții se schimbă și e nevoie ca ele să fie redefinite. Provocate de criză, companiile au acordat prioritate sănătății, și abia apoi au căutat soluții pentru a face față consecințelor economice. Totodată, am învățat cu toții că trebuie să acționăm ca o comunitate interdependentă, nu ca persoane fizice independente. Astfel că valori precum dinamismul și eficiența economică au trecut pe loc secundar și au fost înlocuite în primul rând de valori precum solidaritatea, corectitudinea, responsabilitatea și compasiunea dar mai ales valori ce presupun adaptarea și inovația. De aceea, devine tot mai clar că după ce lucrurile se vor așeza, companiile vor fi judecate după ceea ce au făcut în timpul crizei, după modul în care și-au tratat angajații, furnizorii și clienții, după felul în care au împărtășit și au manifestat grijă față de ceilalți.

Valorile acționează ca o busolă pentru a urma direcția pe care am ales-o. Companiile au început să realizeze faptul că e nevoie de o schimbare de paradigmă: de la focus pe producție accelerată la focus pe grijă și responsabilitate; de la confruntare, egocentrism și conflict către empatie și parteneriat; de la focus pe profit spre focus pe calitatea vieții. Iar schimbarea generală e nevoie să includă o transformare de la materialism și superficialitate la valori spirituale.

Iată câteva puncte de reflecție vis a vis de redefinirea valorilor și a identității după criză:

În general perioadele de criză sunt cele care ne provoacă din toate punctele de vedere, iar din punct de vedere psihic, ne duc înapoi la cele mai grele momente din viața noastră ce au rămas nerezolvate, neintegrate, nevindecate. Toate caracteristicile negative se reactivează acum și mai puternic încât pot ajunge trăsături de caracter. Este un moment al dezvoltării personale, al descoperirii și cultivării valorilor în care merită să investim pe termen lung.

Și poate cel mai important lucru cu care să rămânem după toată această perioadă plină de provocări este cel legat de valorile descoperite în această perioadă, acele valori pe care nu am pus accent în trecut. Atunci când îi ajutăm pe ceilalți, se activează în noi cele mai profunde valori de conexiune: solidaritatea, spiritualitatea, recunoștința, bunătatea și empatia față de ceilalți. Satisfacția și împlinirea ce o oferă sentimentul de a fi de ajutor pentru ceilalți, ne încarcă foarte mult emoțional și personal, ne crește stima de sine, sentimentul de control și toleranța în fața incertitudinii. Toate acestea sunt un sprijin în a face față mai ușor greutăților și îngrijorărilor. Sunt abilități care ne pot fi de un real folos la momentul reîntoarcerii într-o stare de normalitate cât de cât apropiată de cea pe care am avut-o înainte.