Filmul de vineri: Amores Perros – Iubiri și câini
Filmul pe care l-am ales pentru această vineri este Amores Perros – tradus la noi “Iubiri și câini” – al regizorului mexican Alejandro G. Iñárritu. E vorba de trei povești care aparent nu au nimic în comun între ele, dar care, așa cum este viața, sunt legate de momente scurte, care pot reprezenta întorsături dramatice de destin.
Excelent regizat, dens, dur în anumite momente, pentru mine filmul a fost despre greutatea de a lua și duce decizii dificile, despre singurătate. Despre dorința nebună de a-ți schimba viața și a sfârși în mod tragic în același loc. Și, mai ales, despre relații toxice: dintre iubiți, dintre părinți și copii, dintre frați – relații întreținute de frica singurătății. Departe de poveștile siropoase de iubire și orientat spre imaginea realistă a relațiilor complicate dintre oameni, rămâi, la sfârșit, totuși cu o undă de speranță. O tușă subțire de căldură pe care Iñárritu o lasă să plutească.