Autenticitate în cuplu

www.ioanamarinca.com
Vorbim din ce în ce mai des despre autenticitate. Preferăm persoane, conversații, postări, relații, chiar și lucruri autentice. Autenticitatea ne pare a fi potrivirea dintre ceea ce definește identitatea unei persoane cu ceea ce alege să facă acea persoană. Dacă mă consider o persoană altruistă, autenticitatea poate însemna dedicarea către proiectele care cresc comunități. Dacă familia este o valoare pentru mine, voi prioritiza timpul cu familia în fața altor activități sau în momente de criză voi avea grijă ca familia mea să aibă parte de stabilitate. Și consecvența în timp, faptul că de obicei o persoană se comportă la fel în situații diferite o vedem ca o dovadă de autenticitate; de exemplu, observăm că unele persoane îi ajută necondiționat pe cei apropiați atunci când au nevoie. Refuzăm sau luăm anumite decizii pentru că, spunem noi, suntem autentici și dedicați valorilor și proiectelor care ne definesc.
Dar cum arată oare autenticitatea în cuplu? Este o formă de exprimare clară a dorințelor și așteptărilor fiecăruia, pentru că fiecare știe despre el foarte bine ce are nevoie? Sau de a alege să te comporți la fel în situații diferite, pentru că așa ești tu și partenera/ul trebuie să îți respecte unicitatea? Te-ai întrebat vreodată în ce contexte sunteți de fapt autentici? Sunteți dedicați valorilor și nevoilor voastre emoționale profunde sau obișnuințelor și vulnerabilităților moștenite din trecut? Aveți proiecte de viață comune pe care le construiți împreună sau preferați să trăiți clipa din plin?
Un cuplu împlinit are grijă să fie dedicat nevoilor cuplului dintr-un moment anume al poveștii lor împreună și nu bătăliei pentru îndeplinirea sacadată a nevoilor fiecăruia. Și ca proiectele lor majore de viață la care contribuie împreună să fie ghidate de valorile și nevoile lor emoționale profunde. Uneori cuplul necesită liniște și grijă față de rutinele cuplului, alteori de mai multă spontaneitate, sau alteori mai multă senzualitate. Această înțelegere vine însă după conectarea profundă a fiecăruia cu nevoile și vulnerabilitățile personale. Odată înțelese, cuplul are mai mult aer și spațiu să crească armonios. Autenticitatea unui cuplu se reflectă prin mai multe oglinzi, printr-un joc constant de întoarcere către lumea fiecărui partener și apoi către lumea cuplului și invers.
Te-ai întrebat ce înseamnă autenticitate în cuplul vostru? În ce contexte ai observat că vă simțiți împliniți? Cum arată dinamica dintre voi acasă, în intimitate? Este spațiul în care vă conectați sau cel în care mai degrabă vă exprimați nemulțumirile și ajungeți să vă îndepărtați? Cât de mult diferă dinamica dintre voi în intimitate,atunci când sunteți doar voi doi față de contexte le sociale, cu prietenii de exemplu sau cu familia. Ați observat că vă este mai incomod să vă conectați unul cu celălalt atunci când sunteți doar voi doi, față de momentele în care sunteți în contexte sociale? Cu cât conectarea dintre voi depinde mai mult de contexte sociale, ca evenimente oficiale sau întâlniri cu prietenii, cu atât e mai puțină autenticitate în cuplu.
Când anumite emoții devin inconfortabile sau nu vă este familiar contactul cu ele refugiul în în zona socială – unde conversațiile rămân previzibile, “aseptice emoțional” este de fapt un mecanism de evitare. Se întâmplă des să vă închideți în voi și să deveniți morocănoși sau furioși acasă, dar în contexte sociale să deveniți brusc bine dispuși? Sau invers, atunci când sunteți doar voi doi pare că aveți grijă unul de celălalt, dar în prezența altora, unul sau amândoi faceți glume ironice la adresa celuilalt? Sau vă dedicați toată atenția grupului de prieteni și vă abandonați reciproc, nu mai aveți nici o formă de conectare? Sau, pentru că vă merge atât de bine împreună, nu aveți nevoie să vă întâlniți cu alții, nu aveți prieteni?
Într-un cuplu împlinit ambii parteneri se exprimă autentic și cu grijă față de nevoile relației în toate contextele, fie ele intime, sociale sau cu familia extinsă. Au aceeași conectare profundă. De ce autenticitatea contribuie la împlinirea unui cuplu? Pentru că cei care au o viață de cuplu împlinită au exersat des conversațiile profunde, autentice indiferent dacă au fost conversații în contradictoriu sau conversații despre gestionarea responsabilităților zilnice. Au forța de a se conecta unul cu celălalt, suflet la suflet și știu că asta înseamnă conectare fizică, emoțională și spirituală. Prin gesturi mici, dar zilnice.