Bărbatul întreg: Când bărbatul renunță la puterea din relația de cuplu
Adesea bărbații se plâng că femeia este prea emoțională, nu știe să fie rațională, este critică, negativistă, nemulțumită, controlează și vrea să domine, e prea sensibilă sau rece, distantă, lipsită de erotism și dorință sexuală, prea mămoasă sau răsfățată și dependentă. Cum se ajunge în acest punct? Cum femeia de care s-a îndrăgostit a ajuns în acest punct? Pe de altă parte, este oare ceea ce femeia își dorește? Se simte ea fericită ca femeie în rolurile de mamă, terapeut, profesor care încearcă să repare și să schimbe bărbatul, să îl ajute sau sprijine? Știe ea oare să fie femeie? Cu siguranță își dorește asta. Să se simtă iubită, dorită, prețuită, să simtă liniștea și alinarea bărbatului de lângă ea, să se simtă în siguranță, să fie curtată și să simtă că bărbatul ei este în controlul relației, că el are puterea, să îl admire.
Cum ajunge însă femeia să preia controlul asupra relației?
Alegerile femeii depind de ea, de trecutul ei, dar și de maturitatea și vulnerabilitățile bărbaților. Cel mai probabil, modelul feminin pe care l-a avut în familie nu a fost unul care să o fi ajutat. Ori a avut o mamă care a dominat relația cu soțul ei – mama era și bărbat și femeie –, ori era prea vulnerabilă – respinsă sau abandonată, într-o relație abuzivă și toxică.
Învață femeia de lângă tine să se simtă femeie?
O ajuți fiind bărbat? Este o muncă în doi, cu siguranță. Să fim femeie și bărbat. Să iubim și să fim iubite/iubiți.
Un bărbat cu un mecanism de evitare exersat în situația în care partenera trăiește un disconfort – îi este teamă, plânge sau se simte tristă – și care mai resimte disconfortul ei și ca pe un eșec – eu eram responsabil să se simtă bine, și am eșuat – și, în fine, cu teamă de confruntare – să fie bine, detest certurile – va încuraja cel puțin două mecanisme ale soției lui: una de amplificare a disconfortului, care adesea duce la critică și agresivitate verbală și alta de detașare și evitare, tăcerea – nu am de ce să îi spun cum mă simt, că oricum se enervează și nu știe ce să facă. Frica ta amplifică frica partenerei, și relația evoluează într-o formă care vă va răni pe amândoi: Când îmi e greu nu poate să mă sprijine, și asta mă doare cel mai mult. Mă simt singură și descumpănită.
Îmi dau seama cum îl manipulez prin supărările mele, însă doar atunci simt că mă ascultă pentru că se simte vinovat. Dacă ar fi mai deschis și mi-ar pune limite l-aș respecta mult mai mult.
Așadar, vulnerabilitatea ta o menține și o amplifică pe a celui de lângă tine. Este despre amândoi. Valabil pentru amândoi. Când tu nu ești conștient de nevoile și vulnerabilitățile tale, te legi de celălalt într-un mod care te va îndepărta de evoluția ta și a partenerului. Gîndește-te: de ce îți este frică? Când ai un disconfort? În toate relațiile… Așa te vezi mai ușor pe tine. Observi că ești o persoană care controlează? Vezi asta în relațiile cu colegii? Cel mai probabil faci asta și cu partenerul tău. Sigur, ai întotdeauna o justificare: dacă el nu are inițiative, ce pot să fac?
Și, da, tu controlezi și pentru că soțul tău se simte nesigur și îi e teamă de eșec: Dacă nu îi va plăcea ce am ales? Nu mai bine ne consultăm, nu așa fac toate cuplurile? Vulnerabilitatea neasumată duce la o evoluție a fiecăruia – și a relației – într-o direcție nesănătoasă. Munca interioară a fiecăruia înseamnă o relație de cuplu care va evolua frumos și care va fi satisfăcătoare pe termen lung. Pentru că, nu-i așa!, teama ta de eșec și confruntare de acum va însemna că partenera ta va avea inițiative, va controla, dar se va simți singură în relație – nu primește ce are nevoie, primește doar ce oferă și când oferă. Și tu cu greu te vei simți bărbat, în controlul relației, să simți că o curtezi, că ea este atrasă de tine, că te dorește, că te admiră. Te vei simți folosit și respins. Însă, îți place sau nu, tu ai contribuit la asta. Nu merge să te plângi sau să dai vina pe ea. TU ai renunțat la puterea asupra relației, ai cedat-o cu bună știință și acum ai nevoie să schimbi asta. Pentru că doar schimbarea ta va însemna și schimbarea ei.
Spre exemplu: un bărbat atras, inițial, de o femeie care se dovedește că se poartă cu tine ca o mamă grijulie și protectoare și îți oferă confortul mamei, te sprijină și te protejează, însă acum nu te mai simți atras de ea. Ce spune asta despre tine? Despre maturitatea și autonomia ta?! Ai avut încă nevoie de o mamă, și ea avea un sâmbure de subjugare din relația cu părinții ei.
Apoi, mai gândește-te cum nesiguranțele și neputințele tale îi mențin femeii de lângă tine propriile ei rezistențe de a evolua, de a crește și a deveni femeie? Femeia de care tu ai nevoie pentru a fi bărbat. Nu un băiețel ambivalent, când detașat de nevoile ei, când rănind-o prin sentimentele tale de îndreptățire. Ci cu greutatea de a răspunde nevoilor ei sănătoase, și cu limite pentru momentele în care devine mamă. Femeia de lângă tine are nevoie de un bărbat.
Grija pentru relație înseamnă, în primul rând, a fi conștient de tine, de trecutul tău, de vulnerabilitățile, resursele și nevoile tale sănătoase. Așadar, îți propun să observi relația cu celălalt ca pe un organism viu, ceva ce crește și evoluează în ritmul și cu măsura evoluției tale. Nesiguranțele ei, fără implicarea ta ca bărbat, vor duce cu ușurință la un sentiment de îndreptățire al partenerei. Ea este cea pricepută în educația copiilor, alegerea vacanțelor, cumpărarea biletelor la concert și multe altele. Dar nu uita: relația este și în controlul și responsabilitatea ta.
Întâlnirea și relația cu celălalt sunt, dincolo de iubirea trăită, calea și spațiul cunoașterii de sine și a evoluției personale. Alegem partenerul cu același grad de maturitate și vulnerabilități complementare sau similare. Relația este un organism viu: crește, evoluează, în funcție de evoluția amândurora. Depindem unul de celălalt în evoluția personală. Iar cel de lângă noi ne poate menține – prin vulnerabilitățile lui – nesiguranțele sau ne poate sprijini să ne fie mai bine.
Să vă fie bine!
Foto: Natalia Mîndru.
