Bine, cum spui tu! – sau traiul alături de o persoană pasiv-agresivă

Când vorbim despre viața de cuplu, te gândești că vorbim despre doi adulți care își doresc să le fie bine împreună. Ei bine, nu. Poți avea neșansa să trăiești alături de un partener care sabotează permanent relația. Iar într-o astfel de coabitare ai nevoie de multă rezistență să supraviețuiești fără să-ți pierzi încrederea în tine sau să te mulțumești cu foarte puțin. Adesea, cu mai nimic.

Dar cum recunoști un comportament pasiv-agresiv? Asta ca să nu-ți pierzi mințile cu totul…

Pe scurt, omul alături de care trăiești are o atitudine ambivalentă față de autoritate și față de tine, pe de o parte are nevoie de atenție și validare, pe de altă parte e echipat cu o mare nevoie de independență și afirmare. Toți șefii sunt incompetenți, proști și neapreciativi. Altfel, se plânge adesea și se simte neînțeles. Devine rapid răutăcios, critic, negativist.

Partea alunecoasă este că sunt oameni aparent drăguți – totul pare în regulă – dar, în realitate, au momente de furie mocnită, morocăneală, bosumflare, negativism. Simți că este supărat, și când îl întrebi îți spune că nu are nimic sau ai înțeles tu greșit. Am înțeles greșit? – un mesaj numai bun să te facă să te simți și mai nesigur. Cu greu duci negativismul partenerului, asta doar dacă nu îi dai apă la moară și deveniți amândoi critici: judecătorii celorlalți. Râdeți împreună de ceilalți, bârfiți, nimeni nu e destul de bun. Nu uita însă nicio clipă că în tot timpul ăsta vorbește la fel și despre tine.

Dar poate că te întrebi cum anume sabotează relația? Uită adesea, face greșeli întâmplător, și când îl confrunți devine defensiv sau se victimizează. În cuplu, se plânge că eforturile lui nu sunt recunoscute, că a făcut totul pentru relație. Nu este înțeles cu adevărat, dă vina pe alții pentru nereușitele lui. Cu greu vei auzi că își asumă cu adevărat responsabilitatea. Greu de trăit alături de un om atât de departe de el. La fel de greu pentru cel care nu-și recunoaște durerile și le aruncă pe celălalt.

Cum ajungi să fii pasiv-agresiv în cuplu, dar și în relațiile cu colegii la muncă?

Cel mai des e vorba de un adult cu o copilărie în care nu a trăit experiența autonomiei și formării propriei identități, cu o relație fuzională, simbiotică cu părintele, fără granițe clare. Celălalt era responsabil să îi satisfacă nevoile. Apoi în relația în care a fost ignorat sau criticat a trăiat cu furie sau frică, învățând să comunice indirect ceea ce își dorește. Să manipuleze: Nu vorbi liber și onest pentru că vei fi pedepsit și celorlalți nu le pasă de nevoile tale. Relația lui cu autoritatea, părintele este una ambivalentă: am nevoie de tine, dar simt furie și simt nevoia să te pedepsesc pentru cum am fost eu pedepsit.

Și persoanele cu autoritate, și partenerul de cuplu sunt percepuți ca fiind cei care îl controlează, neînțelegători, duri și incompetenți. Proiectează pe ei tot ceea ce a trăit în copilărie și nu poate ori nu vrea să spună sau să facă ceva. Adică să aibă controlul asupra propriei persoane, inițiative, grijă pentru relație ori empatie pentru nevoile celuilalt.

Atenția față de celălalt este vigilentă, în expectativa unei posibile amenințari, este mereu în gardă, defensiv, gata să se apere. Iată cum dintr-o relație trecută, din copilărie, în care furia nu-i era permisă, opiniile nu-i erau acceptate și ascultate, copilul și viitorul adult a învățat să-și exprime nemulțumirile indirect, prin sarcasm, ironii, negativism, neasumare. Sabotează relația. Și asta pentru că nu are încredere în el, și în relația cu celălalt.

De exemplu, îl rogi să facă ceva pentru tine sau pentru casă îți spune da, apoi uită. Când pare că este de acord cu tine, nu-ți ia mult să-ți dai seama că, de fapt, se opune și devine critic și defensiv: Nu fac ce vrei tu! Sau te critică în public, îți trimite articole despre diete, așa pur și simplu, și dacă îl confrunți îți spune că ai înțeles tu greșit și va părea de-a dreptul șocat: Nu știam că ești atât de sensibilă. Îi ceri o opinie și îți spune că este o prostie, și dacă te simți jignit te acuză de prea mare sensibilitate: Doar îți spunea adevărul, nu? În concluzie, partenerul tău se simte atras de tine și te iubește, însă urmează un mare DAR. Se simte tratat necorespunzător, neapreciat, însă nu conștientizează – sau se face că nu știe – modul în care manipulează, că nu își asumă propriile neputințe și dă vina pe tine, pe partener. Așadar, e minunat că se simte atras de tine și te iubește, însă o iubire cu un mare DAR nu prea mai e iubire. E o iubire condiționată.

Și urmează întrebarea firească: cum de TU ai fost atras de un partener pasiv-agresiv?

Simplu, lipsa ta de contact cu propria-ți persoană te-a făcut incapabil să observi nesiguranța și comportamentul manipulator al partenerului. Poate nesigur și tu, ai intrat cu el în capcana judecății celorlalți, a celor proști și incompetenți, de parcă toți șefii, colegii, subalternii sau partenerii de viață au probleme și numai voi sunteți diferiți și zdraveni la cap, talentați, competenți. Voi aveți dreptate. Invariabil.

La un moment dat, însă, când o să devină tot mai obositor jocul de-a respingerea, urmează etapa a doua, și mai greu de dus, pentru că nu va dura mult până când tu vei fi ținta respingerilor și negativismului, furiei, ostilității lui. Subtil adesea. Se simte în viața sexuală, când își pierde dorința sau invocă alte probleme sexuale. De fapt, te pedepsește și nici măcar nu știi de ce. Și mai multă confuzie.

Sau, poate, la un moment dat, ai avut chimie față de un partener pasiv-agresiv pentru că era familiar: ai trăit cu părinți negativiști, critici, intruzivi și manipulativi. Cum e însă acum: bosumflat, morocănos, nemulțumit și neînțeles? Ei bine, ai nevoie de o piele bine tăbăcită și de detașare – de tine, de el – ca să supraviețuiești. Într-un final, însă, nu te amăgi, paharul se umple. Dacă vreți să continuați, amândoi veți avea nevoie de mult sprijin și obligatoriu psihoterapie.

Ce ai de făcut dacă ești tu cel pasiv-agresiv?

Să cauți ajutor. Știu că nici un terapeut nu va fi suficient de bun pentru tine și vei concedia mulți – asta știam eu mai bine, să mai și plătesc pentru asta… Însă, crede-mă pe cuvânt – sau mai întreabă în stânga, în dreapta – este momentul să-ți recapeți controlul asupra vieții tale. Să te maturizezi! DA, să te maturizezi. Numai așa vei reuși să devii autonom. Să poți avea viața frumoasă pe care o meriți.

Asta dacă nu insiști să trăiești în negativism, furie, ostilitate și cârcoteală. Atunci, sincer, nu este nimic de făcut, și partenerul tău are de ales. Cu tine sau fără.