Mind Education

Când din teama de abandon îți pedepsești partenerul

Când îl simt fericit sau îl văd că este atent la altceva/altcineva și nu la mine, îmi e frică. Frica asta că nu mai are nevoie de mine, că mă va părăsi și mă simt folosită, neimportantă și singură și devin foarte supărată pe el. Mă închid în mine, nu-i mai acord atenție, îl evit, mă răzbun pe el și cred că el este este vinovat pentru suferința pe care o am. Am toate motivele să fiu supărată pe el. 

Ce înseamnă supărarea în cuplu?

Supărarea ca o stare de furie, dezamăgire, îngrijorare, învinovățire, deconectare de partener, tristețe, frică și teamă. Fiecare o simte diferit. Cum este pentru tine supărarea? Una din rădăcinile supărării este teama de abandon și convingerea că partenerul este responsabil pentru ceea ce simți și pentru ce ți se întâmplă. Fără conștientizarea contribuției personale la ceea ce se întâmplă în relație. Este despre el. Nu este de la tine. Asta și pentru că conștientizarea faptului că ceea ce facem are impact asupra celorlalți este greu de acceptat și înțeles. Ne simțim prea ușor răniți de ce face partenerul datorită unei lungi istorii personale de abandon de sine despre care am scris în acest articol.

Micile semne de retragere sau indisponibilitate ale partenerului, cum sunt momentele lui de tristețe, furie sau indisponibilitate sunt percepute și simțite ca o formă de abandon și furia, frica se retrezesc, la fel și sentimentul de îndreptățire. Ar fi trebuit să fie acolo pentru mine, am nevoie de el/ea și nu este disponibil/ă.  Pe de altă parte, ce încredere poți avea în relația cu un adult care are mai multă nevoie de tine pe care o traduce într-o mare dragoste și ai avea nevoie să simți că tu ești alesul/aleasa și când nu mai are nevoie de tine. Supraviețuirea lui/a ei nu depinde de tine. O povară mult prea grea. Însă te vede, te place, te dorește pe tine și tu exiști în această relație, așa cum există și ea sau el.

Revenind la supărare, unora le trece ușor supărarea, altora foarte greu și țin supărarea mult timp. Și partenerul simte că se poate reapropia de el sau ea doar dacă lasă de la el/ea, își cere iertare și să spune că a greșit. Cu convingerea că trebuie să lași de la tine ca să fie bine, însă cu resentimente și furie pentru că nu crezi că supărarea lui/a ei este justificată.

Ce se întâmplă cu cel/cea supărat/ă?

Analizezi comportamentul celuilalt, mai ales al celuilalt, judeci și găsești indicii care să-ți justifice supărarea și de fapt, pedeapsa lui/a ei. Pedeapsa înseamnă retragerea atenției, a afecțiunii, răzbunare – morocăneală, îmbufnare, irascibilitate, ironii, detașare – cu o dorință ca celălalt să simtă că a greșit, să simtă și el durerea ta, cu o justificare mai tot timpul a pedepsei. Am dreptul să îmi retrag atenția și aprecierea pentru că tu ești indisponibil/ă. Pentru că îl consideri responsabil/ă pentru suferința ta. Și abandonezi tu, ceea ce îl face pe partener să fie și mai indisponibil prin retragere, critică sau detașare. Abandonul este despre tine în mare măsură. Numești adesea pedeapsa prin faptul că pui limite, însă este tot o pedeapsă. Limitele înseamnă o discuție despre granițe personale, nevoi și vulnerabilități. Înseamnă deschidere și iertare. Nu rigiditate și închiderea în relații.

Ce ai de făcut în loc de pedeapsă?

Pedeapsa niciodată nu este o soluție în relații sau o cale către o bună sănătate mentale. Este o slăbiciune a noastră, o formă de protecție care ne va întări și mai mult convingerile rigide și inflexibile despre ceilalți și mai ales despre tine și puterea ta de a fi bine cu tine. Ceea ce înseamnă suferință. Lecția ta este o lecție a compasiunii și generozității, față de tine și față de cel de lângă tine. Când partenerul îți spune că te simte uneori rea/rău, este da, o judecată nedreaptă, dar celălalt vede doar reacțiile tale de îndreptățire și pedeapsă, fără să vadă și durerea din spatele acestor reacții. Abandonul este o teamă și frică ce înseamnă un abandon de sine, cât de des nu conștientizezi că renunți la tine și grija ta față de tine. Emoțiile tale sunt în grija ta. Bucuriile și răsfățul sunt în grija ta. Deconectarea de tine te face foarte vulnerabil/ă la orice semn sau indiciu de indisponibilitate ale celuilalt. Însă partenerul tău adesea este indisponibil fără să își propună, să își dorească să te abandoneze, cu atât mai mult să te rănească. Însă când simte că îi lipsește spațiul personal, și gesturile lui/ale ei sunt interpretate adesea negativ, se simte judecat/ă, neînțeles/să și reacționează tot printr-un mecanism de protecție. Cu cât suntem mai conștienți fiecare, cu atât avem șansele unei relații bune, și rupturile inerente în cuplu le reparăm în scurt timp fără să rămânem cu furie și resentimente sau detașare și indiferență.

Cum recunoști când tu te abandonezi pe tine?