Când doi înseamnă de fapt trei…

… sau despre „triunghiurile” toxice în relații

Haideți să fim sinceri: cât de des – furioasă sau furios, dezamăgită sau dezamăgit de ceva ce a făcut partenerul, un coleg etc., nu ai vorbit cu altcineva despre ce ți s-a întâmplat? Bineînțeles, căutând înțelegere, atenție dar, mai ales, validarea a ceea ce ai trăit? Căutând, de fapt, să ți se spună că dreptatea e de partea ta: „Cât de nemernic/ă este, vezi, numai tu mă poți înțelege!”. Sau cât de des nu ai trecut prin situația în care prietena cea mai bună îți povestește de-a fir a păr despre ea și partenerul ei, cât de rănită se simte în relație, căutând consolare, înțelegere sau sfaturi prețioase de cum să-l pună la punct?

Din păcate, însă, genul ăsta de atitudine e profund greșită. De ce?

Ce se întâmplă între doi oameni este strict între ei. Ne rezolvăm problemele în relație, NU în afara ei sau printr-un intermediar. Dacă îți dorești o relație sănătoasă, renunță la intervențiile din afara cuplului – fie că ești tu cea care le soliciți, fie că altcineva le caută la tine. Cert e în ambele situații, terții nu fac altceva decât să alimenteze conflictul în loc să-l aplaneze. Îți vor sări în ajutor, bineînțeles, îl vor blagoslovi pe vinovat la unison cu tine, ba chiar mai abitir, așa că vor plusa, doar, nu-i așa!, trebuie să te consoleze, trebuie să-l pună la colț pe „nemernic”. Dar o fac la… cererea ta – și pentru că țin la tine și cu tine! – îți vor întări toate nemulțumirile pe care i le spui la furie sau supărare. Din nefericire, însă, o vor face fără să cunoască toate datele problemei. Și, mai ales, fără să cântărească imaginea de ansamblu – alinarea va consta de fapt în a fi de acord cu tot ceea ce le spui, în judecăți sau sfaturi pripite și furibunde, iar, în fine, soluțiile vor fi exact ceea ce vrei tu să auzi la momentul respectiv. Și mai grav este când „soluțiile” provin din înseși frustrările proprii ale „salvatorului”… Una peste alta, care e rezultatul? O problemă și mai mare.

De altfel, una dintre cele mai frecvente cauze ale infidelității este tocmai această incapacitate a cuplului de a-și rezolva problema în relație. Și caută soluții în afara ei. Iar asta poate duce ușor către o relație de infidelitate, chiar și emoțională cu altcineva: „Ea mă înțelege, mă ascultă, mă face să mă simt important, dorit!”

Astfel că „aliații” – fie ei prietene, părinți –, oricât de bine intenționați ar fi, au cel mai adesea o influență nefastă asupra cuplului. Nu ne „salvează” și nu ne rezolvă problemele, la fel cum nu ajută cuplul – ba, dimpotrivă, creează și mai multă presiune și înverșunare. Fiecare cuplu trece prin momente mai grele, supărări, tensiuni – sunt fapte de viață – iar „confesorii”, cei la care apelăm pentru validarea mult dorită, nu ne ajută deloc. Ba chiar pot – pe tărâmul fertil al momentelor de cumpănă – să alimenteze și să transforme un conflict minor într-unul major, uneori chiar iremediabil.

În concluzie, singurul tău aliat în cuplu e partenerul. Iar ce se întâmplă în cuplu rămâne în cuplu.

Conflictele deschise în relație, nu în afara ei, dau șansa înțelegerii și apropierii

Avem nevoie de conflicte deschise în relație, nu în afara ei, ca să înțelegem care sunt trebuințele profunde sau neîmplinite ale fiecăruia. Unele provin din trecutul nostru, cum este frica de respingere sau abandon, teama de neacceptare, în timp ce altele se materializează din interpretările și judecățile pe care le proiectăm unul asupra celuilalt.

Le putem înțelege doar dacă vorbim cu sinceritate despre noi, cu cel față de care simțim durere, frustrare sau furie, fără însă a-l face responsabil de simțămintele mele. Altfel, rămânem cu multe judecăți, adesea departe de realitatea celuilalt, care ne vor aduce și mai multă suferință. Zadarnică. Și, mai trist, provocată de judecățile din mintea noastră.

Triunghiurile toxice din relații mențin distanța și judecățile

Evitarea subiectelor grele, dificile, fără să vorbim direct, față în față, cu partenerul menține neasumarea responsabilității rezolvării problemei. Iar când peste toate astea ne rezolvăm problemele din cuplu prin „intermediari”, lucrurile devin și mai toxice. Ne plângem și căutăm aliați, adică pe cineva care să ne susțină în blamarea celuilalt: „Mă înfurii pe tine, dar vorbesc cu prietena mea despre problemele noastre, despre tine”.

Iar asta ține din nou de o distanță față de tine. E necesar, iarăși, să te reîntorci în istoria ta de viață. Cum erau rezolvate „problemele” în familia ta, între părinții tăi? Care era atitudinea, norma: „nu vorbim despre asta” sau comunicăm prin „alianțe și secrete”? „Îți spun ceva, dar te rog să nu îi spui mamei?”. Dădeau vina unul pe celălalt și nu își asumau propriile greșeli? Ce ai preluat tu din modelul familiei? Cât de mult ești ca mama sau tatăl tău în momentele dificile în relație? Întrebări esențiale pentru a te redescoperi pe tine și, implicit, pentru a-ți clarifica comportamentul în cuplu.

Când tu ești „al treilea” în relație

Cum obișnuiești să reacționezi când un apropiat îți împărtășește ceva despre cineva? Ce observi că tinzi să faci? Îi iei partea? Îl blamezi pe celălalt? Îl încurajezi în judecata lui? Sau îl critici, îi spui ce a greșit, îi dai sfaturi cum să facă și ce să facă: îl controlezi. Ce înseamnă asta pentru tine? La ce declic răspunde nevoia ta de a reacționa, de a da sfaturi, de a fi „al treilea”? Deși, nu uita, problema este a lui. El trebuie să și-o rezolve cu acea persoană față în față, nu indirect, să fugă, să evite, ci să își asume relația.

Ai grijă de tine! Și oricât de greu îți este, când ai o problema de cuplu, o rezolvi în cuplu – fără intruși, aliați sau intermediari.

Nu există altă rezolvare!