Mind Education

Când simți în locul partenerului: „Știu ce este mai bine pentru tine!”

happiness

Cine este responsabil și pentru CE?

Când relația ta ca femeie cu bărbatul este una mult prea apropiată, fără autonomie emoțională din partea ta sau a lui, simți că este responsabil pentru nefericirea sau nemulțumirile tale, dar și că tu ești vinovată pentru supărările lui. Iar asta ne trimite spre o regulă simplă: cu cât tu ești prea mult din ceva, cu atât el va fi prea puțin din acel ceva. Cu cât tu ești mai responsabilă, cu atât el devine mai „iresponsabil”. Așadar, dacă vrei să ai o relație cu un adult, atunci începe prin a fi tu adultul și poartă-te ca atare: tratează-ți partenerul ca pe un adult responsabil și matur emoțional.

„Este prea rece, nimic din ce fac nu-i place și e atât de neimplicat. Toate sunt pe capul meu!”, spui tu despre bărbat. Însă te-ai gândit vreodată ce spune el despre tine?! Ei bine, sună cam așa: „este mult prea sensibilă, le ia pe toate personal și emoțional, e irațională! Nu ai cu cine vorbi!”. Lipsa lui de empatie, căldură, distanța și inaccesibilitatea lui te vor face să simți furie. „Evită orice discuție pe care eu o inițiez și asta mă enervează teribil!”, îți mai spui mereu. Ceea ce am observat, în practică, este că în relația de cuplu, partenerul îți dezvăluie o parte din el care ție îți lipsește; sau lucruri pe care le-ai reprimat sau negat. E uimitor! Femeia, spre exemplu, tinde să își exprime emoțiile și sentimentele nu doar pentru ea, dar și pentru partener. Îi spune ce simte și vede, și implicit, ce să simtă și ce să vadă. Simte pentru el.

La capătul celălalt al relației, bărbatul simte furie și se comportă defensiv în fața criticii, controlului și cicălelilor femeii, care, în timp, îi devin familiare, aproape „confortabile”. Dar, mai ales, îl țin departe de responsabilitate, de sentimentul de vină, de nevoia de evoluție și schimbare. De ce să recunoască că sunt lucruri pe care el le are de schimbat, când cu ușurință își poate distrage atenția de la responsabilitate prin înseși criticile femeii?! Furia lui pe ea îl ține departe de el. Cum? Fiind defensiv, blamând-o și sperând ca „ea să se schimbe!”.

Femeia trebuie și are nevoie să facă ceva pentru ea, și nu să îl facă pe el „să înțeleagă, să-i explice, să-l schimbe”. Când energia pe care o depune pentru “a-l schimba pe el” e constantă și mare, femeia își pierde puterea de a mai face alegeri bune pentru ea însăși. De altfel, logica e simplă: dacă femeia face toată munca în locul lui, simte și gândește pentru partener, de ce ar mai face el vreun efort să simtă și să se exprime rândul lui? Și lucrurile devin clare: pentru ca bărbatul să intre și să fie în contact cu propriile lui emoții și stări, femeia trebuie să îi dea spațiu. Să nu mai simtă, pe fondul propriilor ei anxietăți, că „trebuie să umple golul”.

Adevărat, nevoia femeii de conectare combinată cu lipsa empatiei bărbatului poate fi un proces dureros. Dar cu cât femeia devine mai autonomă emoțional – simte doar pentru ea, nu și pentru el, renunță la control etc. –, cu atât el (re)vine mai mult către ea. Instinctual, simte că este un drum pe care el are nevoie să îl parcurgă. Pentru ea, pentru el, pentru relație. Este masculinitatea lui asumată. NU mai poate da „vina” pe femeie pentru eșecul relației sau pe modul în care a funcționat parteneriatul. Ei doi. Și în loc să tot încerce să-și facă partenera mai „rațională”, să o schimbe, va începe să (se) schimbe el. Să devină el mai empatic, cu mai multe inițiative, să își asume (și) el relația și construcția ei. Nu doar să o critice.

Iar când femeia poate asculta cu calm, fără să mai fie reactivă, fără să-i mai dea sfaturi bărbatului, să-i arate ce a greșit și ce nu face bine, ei bine, atunci poate începe schimbarea. Iar ca o schimbare reală să se declanșeze, femeia trebuie să îi dea bărbatului suficient spațiu și timp, așa încât să vină și el cu soluții, să aibă propriile lui frământări.

Te simți responsabilă pentru starea de bine a partenerului tău și simți că el este responsabil pentru starea ta de bine. Dar, uneori, devii foarte reactivă când el este obosit, stresat, îngrijorat, trist, vulnerabil sau furios. Așa că intri în panică sau te înfurii. Din păcate, nu rezolvi nimic, e o “soluție” pierzătoare de ambele tabere: când/dacă te va simți supărată, tristă sau furioasă, va deveni și el reactiv. Nu câștigă nimeni. Dimpotrivă, veți rămâne fără puterea de a vă sprijini unul pe celălalt când vă este greu. Fără puterea de a vă asculta și înțelege unul pe celălalt cu adevărat.

Când îți simți partenerul stresat, de obicei, tu, ca femeie, fie simți nevoia să repari, să-l vindeci, să îi dai sfaturi, să îi spui ce să facă să se simtă mai bine, fie te îndepărtezi de el – suferința lui este prea dureroasă și grea pentru tine. E, vrei, nu vrei, o încărcătură cu balast pe care, dacă încerci să o preiei asupra ta, vei sfarși epuizată. Așadar, nu te mai chinui să ridici și să porți sacul pe umeri, ci concentrează-te asupra ta. Redescoperă ce simți și gândești, ce vrei să faci diferit în viața ta pentru tine și familia ta. Recâștigă-ți claritatea în dorințele tale. Și, musai, dobândește convingerea că poți tolera schimbarea ta, dar și schimbarea ta în relația cu partenerul. Blamarea, critica, cicăleala, tăcerea – sunt toate forme de apărare în fața unor dureri sau nevoi de schimbare. Iar când aceste mecanisme de apărare persistă, ele transmit un mesaj limpede și fără echivoc: și anume că separarea și autonomia nu au fost asumate și discutate în cuplu.

Așadar, începeți de aici!