Carte bună: Anxious – Using the Brain to Understand and Treat Fear and Anxiety

În cartea sa, „Anxious – Using the Brain to Understand and Treat Fear and Anxiety” (în română, „Anxios – Să folosim creierul pentru a înțelege și a trata frica și anxietatea”), Jospeh LeDoux vorbește despre ultimele cercetări din neuroștiințe, biologie și psihologie despre anxietate și frică. Scopul lui LeDoux este să descopere ce este anxietatea, cum poate deveni dăunătoare și cum o putem trata corespunzător. Contrar credințelor comune, LeDoux propune ipoteza că anxietatea nu este un proces înnăscut, ci mai degrabă experiențele noastre de viață îi pavează calea cu timpul. Cu alte cuvinte, răspunsurile fiziologice asociate cu anxietatea – tensiunea, palpitațiile, transpirația – schimbă chimia creierului în timp.

LeDoux afirmă că frica și anxietatea se suprapun în multe feluri, dar diferă pe alocuri – în unele aspecte cheie. Frica se declanșează ca răspuns la o amenințare directă, pe când anxietatea este mult mai șireată și apare ca răspuns la o amenințare imaginată, construită de noi înșine. De aceea, putem deveni anxioși când ne imaginăm un scenariu despre ce s-ar putea întâmpla cândva în viitor sau când ne amintim ceva care ne-a afectat într-un mod neplăcut. Așadar, anxietatea deține puterea asupra minții și comportamentelor noastre pentru că se întinde peste trecutul, viitorul și prezentul nostru.

Anxietatea atinge nivelul de tulburare atunci când persoana acumulează o serie de simptome fizice și mentale care îi influențează în mod regular deciziile și acțiunile. De exemplu, atunci când o persoană căreia îi este teamă de înălțimi are mari dificultăți în a folosi liftul, a urca pe scări la etaje superioare sau a se uita pe geam. Așadar, anxietatea preia controlul asupra multor momente care de altfel sunt absolut comune în viața oricui și ne oprește să ne bucurăm de ele. Dacă, doamne ferește, cad pe geam când mă uit în jos? Creierul simulează acest scenariu, îl vedem drept realitate și nu e de mirare că evităm să ne uităm pe geam. Ne simțim ca și cum s-ar întâmpla deja – pentru că în mintea noastră se întâmplă.

Joseph LeDoux este cel care a stabilit prima hartă a ceea ce se numește „circuitul fricii” în creier, regiunile centrate pe amigdală și structurile sale adiacente, care împreună dau naștere capacității noastre de a răspunde amenințărilor și pericolelor. Dar, în noua sa carte, cercetătorul vrea să modifice această hartă. După ani buni de cercetare științifică (și două cărți anterioare), LeDoux este convins că, din cauza propriei sale lucrări, s-a răspândit o concepție greșită în lumea neuroștiințelor și a conturat direcția cercetării științifice, conducând în eroare înțelegerea noastră despre frică și anxietate. Majoritatea oamenilor cred că circuitul fricii dă naștere direct emoțiilor de teamă și de anxietate. LeDoux este convins că nu este așa și că acest „mic” detaliu contează enorm.

Este ușor de înțeles de ce a fost luată în considerare această concepție greșită: oamenii și animalele împărtășesc aproximativ aceleași circuite ale creierului pentru a se apăra împotriva amenințărilor. Multe studii pe animale sunt folosite pentru a înțelege frica și anxietatea  oamenilor. Dar, spune LeDoux, activitățile acestui sistem neuronal bazal de apărare nu țin cont de experiența reală a fricii. Cu toate astea, a devenit o obișnuință în cercetarea neuroștiințifică să pornească de la această premisă, folosind, de exemplu, comportamentele instinctive și defensive ale animalelor cum ar fi fuga sau înghețarea drept dovadă în favoarea fenomenului mai mare, mai complex, de a simți frică. Mai degrabă, anxietatea și frica apar doar după ce sistemul de amenințare a creierului sesizează și răspunde în mod inconștient la primul semn de pericol – și nu dintr-o singură zonă creierului, ci din mai multe.

Așa cum spune și LeDoux, este esențial să privim frica și anxietatea ca pe niște procese absolut normale, ca pe niște experiențe fundamental umane. Doar oamenii se pot trezi în mijlocul nopții pentru a se îngrijora în legătură cu ce o să se întâmple peste 5 ani în viața lor, dacă la anul o să mai fie la același job sau o să ajungă pe străzi (deși probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este minimă), sau, și mai profund, să își pună probleme cu privire la sensul propriei vieți. Ce avem de înțeles din această carte și din studiul anxietății în general este că frica și anxietatea au evoluat și ne-au fost lăsate drept moștenire pentru a ne apăra, pentru a supraviețui. Nu trebuie să le extirpăm, ci să le înțelegem. Să ne oprim asupra lor atunci când apar, să le primim și să le privim cu toată compasiunea de care suntem în stare. Apoi să ne uităm dincolo de ele și să vedem care este nevoia din spate, ce anume vor să ne ajute să protejăm? Apoi, să vedem cum anume putem să ne îndeplinim nevoia respectivă.