Mind Education

Carte bună: Bunicul Elefant își ia rămas bun

Astăzi vă propun o carte pentru copii, pe aceeași temă cu podcastul Mind Education din această săptămână, în care colega mea Claudia Pușcaru a vorbit despre pierdere și doliu. Bunicul Elefant își ia rămas bun. Ce se întâmplă când cineva drag moare? este o carte pe care am primit-o și eu la rândul meu de la prietenii care au vrut să fie alături de mine și de fiica mea în trăirea propriei noastre pierderi.

Moartea a fost ceva înfricoșător pentru mine, ceva ce părea îndepărtat, la care am refuzat să mă gândesc. Ca și cum eu și ai mei am fi fost nemuritori. Până acum 2 luni, când fratele meu a murit subit, mult prea devreme.

A fost și este o perioadă pe cât de dureroasă, pe atât de miraculoasă! Să vezi cât de diferit trăiește experiența pierderii un părinte, o soră sau o nepoată, prietenii sau colegii. Să înțelegi și să accepți că pierderea este parte firească dintr-o viață.

„Travaliul de doliu este o experiență personală, un drum de la durere profundă înspre recâștigarea speranței și încrederii în viitor. Este un proces de integrare și resemnificare a pierderii, pe alocuri singuratic și apăsător, cu căderi și neputință, alteori cu puterea de a trăi procesul ca o formă a iubirii și atașamentului față de persoana sau relația pierdută. Sprijinul cel mai valoros pe care îl poate primi o persoană aflată în această etapă de viață este, cum spune Claudia Pușcaru, dragostea și afecțiunea celor din jur.”

Revenind la copii, de-a lungul timpului am observat o oarecare reticență a părinților de a le vorbi copiilor despre moarte. Fie au evitat să le spună copiilor adevărul, fie au amânat momentul, doar pentru că li s-a părut că sunt mult prea mici ca să înțeleagă sau că le vor crea o suferință prea mare. Uităm însă că suferința este parte din viață! Și oricum copiii nu resimt durerea așa cum o simțim noi adulții. Sigur, nu e recomandat să le dăm toate detaliile și poate să le creăm o frică de boală, de exemplu. Dar pierderea pentru ei e la un nivel subtil și vor începe să o conștientizeze pe parcurs. Ceea ce vor păstra însă este atitudinea noastră. Cum facem noi față pierderilor. Și nu vorbesc aici doar despre moarte. (Citește newsletter-ul săptămânal al Domnicăi Petrovai – Despre pierderi mici și mari).

În această notă vă recomand să răspundeți și copiilor voștri când vă întreabă despre moarte. Adoptați o atitudine firească! E în regulă să spuneți că nu știți exact cum e, de altfel oricum nu ați trăit această experiență! Puteți să le vorbiți despre natură, despre ciclul vieții, cum o floare crește, îmbobocește, se deschide și apoi se ofilește. Copiii integrează aceste aspecte și pe măsură ce noi dăm mai multă importanță ciclurilor, ritmurilor vieții (de exemplu succesiunea anotimpurilor, care este însoțită de anumite sărbători și celebrări etc).

Mi-a plăcut această carte pentru că vorbește despre moarte atât de simplu și firesc. Bunicul Elefant se pregătește să moară, iar nepoții vin cu tot soiul de variante despre ce se întâmplă când mori. Dialogul este unul emoționant și sensibil:

„- Mă duc la cimitirul elefanților. (…)O să mor, a răspuns Bunicul Elefant.

– Să mori? Cum adică să mori? a întrebat Johnny.

– Nu știu, a spus Bunicul Elefant. Nu am mai făcut asta până acum. (…) Dar Moartea este o mare taină. Nimeni nu știe exact ce se întâmplă când mori și de aceea este ceva special.”

Și mi-a plăcut că a lăsat loc pentru toate explicațiile, cu multă acceptare pentru fiecare, dar și umor – fie că sufletul se duce în rai sau iad, fie că te transformi în altceva – o floare sau un fluture sau te întorci pe pământ chiar în corp de elefant, sau te transformi în praf și-atât.

Mi-a plăcut că autoarea vorbește despre moartea și viața care se întrepătrund. „Dar voi fi alături de voi prin alte feluri.” Iar moartea nu mai este o sperietoare.

Cartea aceasta mi-a adus și liniște. Poate că eu eram cea care avea mai multă nevoie de ea decât fiica mea. Și asta pentru că fiica mea (8 ani) a avut alături și oameni înțelepți și așezați, cum e învățătoarea ei care a știut să o susțină într-un mod atât de uman, prin gesturi și cuvinte simple, dar pline de grijă și considerație. O experiență care mi-a arătat cât de importantă este comunitatea și cât de important e să fim oameni, mai presus de rolurile noastre sau de explicații și justificări.

Pentru că pierderile sunt dureroase, dar sunt și mari oportunități de a trăi viața mai cu sens.