Carte bună: Call of the Wild
Cartea scrisă de Kimberly Ann Johnson, Call of the Wild, vorbește despre importanța integrării practicilor somatice, a lucrului cu corpul în abordarea traumelor și a suferințelor adânc implantate în ființa noastră. Poate fi considerată un manifesto blând și empatic împotriva mișcărilor curente de toxicitate pozitivă și ”puterea minții mai presus de materie” (engl. Mind over matter).
Într-o lume care funcționează pe repede înainte, pe a face și a produce cât mai multe, lectura ne amintește cât de important este să ne oprim și să fim. Ne îndeamnă să fim mai atenți la cum ne vorbește corpul, la stările pe care le avem și la toate situațiile în care ne punem mai prejos de alte lucruri, ”mai urgente”.
În prima parte a cărții, ni se oferă informații cu suport științific despre cum funcționează sistemul nervos, care sunt componentele acestuia și cum le putem observa activate în situații concrete. Totodată, ne ajută să înțelegem mai ușor răspunsurile pe care acesta le dă pus față în față cu anumite evenimente dificile, percepute drept amenințări pentru integritatea propriului corp.
Este adusă și o nouă ”piesă de puzzle”, care completează înțelegerea asupra sistemului uman, și anume implicarea sistemului social, importanța conexiunilor în vindecare. Citind, devine din ce în ce mai clar cât de mult contează intimitatea, contactul, comunicarea cu ceilalți și joaca în viața noastră.
Cartea este scrisă sub forma unui ghid practic, presărat pe alocuri cu explicații pentru a oferi un cadru exercițiilor propuse, răspunzând astfel la o serie de întrebări esențiale. Cum ne putem crește reziliența, ancorându-ne în micile plăceri ale vieții? Cum mă pot bucura și mai profund de experiențele trăite? În ce fel își are disconfortul loc în viața mea? Ce mă ajută să îmi extind capacitățile? Cum mă pot simți mai protejată în propriul corp și în comunitatea mea astfel încât să diminuez răspunsurile de frică?