Carte bună: Conflict distructiv

V-ați gândit vreodată de ce ne certăm? Cu siguranță, de fiecare dată când ieșiți dintr-un conflict, știți exact cine a aprins fitilul, de ce ați reacționat într-un anume fel și că, de multe ori, de vină este celălalt. De mai puține ori, însă, ajungem să ne dăm seama că orice răbufnire își trage rădăcinile din niște experiențe anterioare dureroase și că este o bună ocazie pentru a ne înțelege mai profund și a evolua. E și firesc, dacă e să ne gândim la istoricul pe care îl avem ca popor în ceea ce privește rezolvarea conflictului. Să ne uităm doar la perspectivele adânc înrădăcinate în mentalul colectiv. ”Întoarce și celălalt obraz!” sau, la cealaltă extremă, „nu fi pămpălau, nu te lăsa călcat în picioare!” Sau o altă vorbă de duh: „Ne spălăm rufele în familie”. Și, bineînțeles, omniprezentul: „Cere-ți scuze!”

Cu toții am trăit și încă mai trăim pe pielea noastră efectul acestor mesaje, care iau, deseori, forma unor rupturi dureroase, dezamăgiri și resentimente. În cazul unora dintre noi, fără ca măcar să știm, reacțiile modelate de aceste cuvinte au fost calea sigură spre depresie și anxietate. Să încercăm să nu ajungem acolo!

De aceea, am ales, azi, o carte despre conflicte și de ce este atât de important să le avem. Să le luăm pe rând:

1. Conflictele, în esența lor, ne oferă șansa de a scoate din noi ce este mai bun, în cele mai dificile momente de viață. Vorbesc, aici, despre acele conflicte care, abordate înțelept, onorează relația dintre oameni: ne ajută să ne înțelegem mai profund pe noi înșine și pe ceilalți și să evoluăm. Da, evoluăm datorită conflictelor, pentru că ne provoacă capacitatea de autocontrol, conștientizarea propriilor orgolii și insecurități și resursele de a-l asculta cu adevărat pe cel de lângă noi.

Este ceea ce trebuie să știe, mai ales, aceia dintre voi care au tendința de a evita conflictele, deoarece le consideră periculoase și că ar amenința relațiile sau că nu are sens să deschizi o conversație pe care o anticipezi ca fiind dificilă, pentru că nu duce la rezolvarea problemei, ci doar o amplifică.

2. Conflictele nerezolvate duc la violență și avem cu toții mare nevoie să învățăm, prin intermediul unor resurse și practici potrivite, să le abordăm mai înțelept. Pe de altă parte, lipsa acestora ne face să cădem în capcana conflictelor distructive.

Când devine un conflict distructiv? Atunci când nu acceptăm diferențele dintre noi. Când blamăm și nu ne asumăm contribuția și dăm vina pe celălalt mai mereu. Când devenim rigizi, vedem situația și pe cel din fața noastră cu ostilitate și nu mai suntem capabili să-l ascultăm cu adevărat. Iar aceste conflicte nu doar că nu ne fac bine, dar creează distanță în relații, durere și dispreț. Ele ne afectează întreaga viață, relațiile cu cei apropiați, familia, colegii, și ne întunecă judecata. Trimitem emailuri sau mesaje de critică și nemulțumiri, redactăm scrisori pentru a exprima reproșul, dezacordul sau propria dreptate. O iluzorie formă de a recâștiga controlul asupra a ceea ce se întâmplă în relație și o încercare de a rezolva problema. Doar că ceea ce facem, de fapt, este să înrăutățim lucrurile.

3. Ajungem la conflicte distructive din cauza propriilor frici și insecurități, care se exprimă prin protecții și mecanisme de apărare, a dificultăților de autocontrol și a reactivității. Mai simplu spus, din neștiința de a naviga într-un alt mod printre momentele conflictuale.

Când ne simțim amenințați, atacăm la rândul nostru, simțim nevoia să ne apărăm, să venim cu argumente, să ne justificăm. Experiența mea de terapeut de cuplu și specialist în transformare organizațională mi-a arătat că acest tip de reacție este foarte frecventă, însă păguboasă.

Conflictele benefice sunt cele care ne sprijină să evoluăm, să devenim oameni mai buni, pentru că ne înțelegem mai profund unii pe ceilalți, să integrăm diferențele. Avem multe de învățat despre noi și ceilalți, observându-ne cum gândim, cum simțim și cum reacționăm și răspundem în momente de tensiune și de conflict.

Și, totuși, cum ieșim dintr-un conflict distructiv? Un răspuns pe care îl căutăm cu toții, nu-i așa?

Ieșirea din conflict nu este lineară, firească, mai ales că distanța dintre noi și deconectarea de noi cresc probabilitatea să-i respingem pe ceilalți și să-i dezumanizăm. Alternativa? Să construim relații apropiate, pentru a ne înțelege pe noi și pe ceilalți în complexitatea lor, pentru că așa va evolua identitatea noastră. Sigur, interacțiunea nu este singura soluție, pentru că poate și agrava conflictul, iar cunoașterea nu este suficientă. Oamenii au nevoie să lucreze împreună la un proiect, să aibă un obiectiv comun, să coopereze și să fie prezentă o autoritate de încredere pentru ca momentele conflictuale să fie transformatoare în ceva pozitiv.

Când identitatea noastră evoluează, nu mai evităm conflictele și/sau le abordăm cu mult mai multă deschidere în a-l înțelege pe celălalt, și, astfel, suntem mai motivați să prevenim și să părăsim un conflict distructiv. Este spațiu pentru colaborare și recâștigarea încrederii.  

Înainte să închei, vă îndemn să observați cum reacționați voi în conflicte, să vă uitați la istoricul certurilor din familiile voastre, la cele din copilărie, și să vă gândiți ce ați putea face pentru a lăsa loc înțelegerii perspectivei celuilalt, empatiei și evoluției personale. Să nu cădem în “capcana dreptății”.

Dacă v-am pus pe gânduri, vă recomand să citiți cartea Amandei Ripley, Conflict distructiv, apărută, recent, la editura Publica. Autoarea descrie atât de frumos dinamica și evoluția conflictelor, prin intermediul unor povești și al unor istorii de viață în care ne putem regăsi cu toții. Cred cu tărie că este o lectură foarte necesară culturii noastre, o cultură deficitară la capitolul abordare sănătoasă a conflictelor.

Și să nu uitați: relațiile sunt sursa principală a stării de bine și indicatorul calității vieții noastre, așa că să avem grijă unii de ceilalți. Avem atât de mare nevoie de asta.

Vă doresc o lectură cu sens!