Carte bună: Dăruiește iubirea care vindecă – ghid pentru părinți
De Harville Hendrix și Helen Lakelly Hunt am auzit acum vreo 5 ani de la Domnica. Ea îmi recomandase un text foarte valoros: Receiving love – în momentul respectiv nefiind tradusă nici o carte în limba română. Am citit atunci cu nesaț cartea și multă vreme mi-au rămas în minte mesajele ei în încercarea de a mă înțelege mai bine. Am citit apoi și alte cărți și la distanță de vreo 2 ani, în primăvara lui 2015, m-am bucurat de experiența de a fi alături de cei doi autori la prima lor venire în România. Două zile pline în care au abordat atât perspectiva vieții de cuplu, a rolurilor pe care le avem în această relație complexă dar și perspectiva vieții de părinte. Și multe din lucrurile pe care le-am auzit și le-am trăit în acea zi se regăsesc și în cartea pe care v-o recomand: Dăruiește iubirea care vindecă – ghid pentru părinți, care a fost tradusă la editura Herald în 2015.
Cartea subliniază ideea de parentaj conștient, ideea de a fi conștient de sine pentru a putea fi prezent pentru copilul tău și a-i putea oferi ce are nevoie în funcție de nevoile specifice perioadei de dezvoltare. Este abordată astfel relația părinte – copil precum și „modul în care ei interacționează în acel cerc format de conexiunea care îi conține și îi modelează.”
Un aspect foarte important al cărții, în care cred și eu cu tărie, este că, în urmă cercetărilor și interesului acordat atât relației de cuplu cât și relației părinte copil, au ajuns la concluzia că cei care au o relație de cuplu foarte stabilă și bună au cel mai mare succes și în relația părinte -copil. Unul dintre argumente este legat de faptul că ambele relații încep cu o legătură de atașament, merg către o lupta de putere și apoi, dacă depun efort perseverent, pot ajunge la „o interdependență sănătoasă”. Și în ambele relații, atât în cea de cuplu cât și în relația cu copilul/copiii, suntem puternic influențați de istoria noastră de viață și de relația pe care am avut-o noi la rândul nostru cu părinții, adică de conceptul Imago pe care îl prezintă pe îndelete în această carte. Pe scurt Imago este „imaginea integrată (de copil) a propriilor părinți”.
Ce face diferența între cele 2 relații este reciprocitatea în sensul în care, pentru o relație sănătoasă, avem nevoie să nu ne așteptăm ca cei mici să răspundă nevoilor noastre de adulți/părinți, responsabilitățile și îndatoririle fiind diferite și mult mai mari.
Îmi place această carte pentru că evidențiază nevoia de a fi mai conștienți de noi ca părinți și de modul în care tiparele inconștiente ne ghidează în momentele dificile emoțional. Doar devenind conștienți putem astfel să fim mai prezenți pentru copiii noștri și să le oferim o moștenire emoțională diferită, poate mai bună și mai sănătoasă decât cea pe care am primit-o noi.
Este o carte cu exemple, exerciții și instrumente. Și așa cum spun cei doi autori: „această carte este scrisă pentru părintele singur, pentru părintele căsătorit și pentru părintele în a cărui familie sunt copii din două căsnicii anterioare; pentru părintele care a beneficiat de terapie și pentru cel care nu a fost la terapeut; pentru părintele care se descurcă deja destul de bine; pentru cei care cred că au un drum lung de parcurs. Intenția noastră nu este să dăm vina pe părinți pentru dificultățile pe care copiii lor poate că le au, ci să arătăm faptul că, în această lume imperfectă în care trăim și în starea noastră de evoluție incompletă, cu toții am avut părinți imperfecți și ne creștem copiii într-un mod imperfect, dar că acest lucru a fost și este făcut în moduri care pot fi înțelese și schimbate.”
Cred cu adevărat că este o carte pe care avem nevoie să o citim și vă doresc lectură plăcută!
