Mind Education

Carte bună: Drumurile mătăsii – o nouă istorie a lumii

Săptămâna aceasta vă recomand o carte care nu este despre psihologie ci despre istorie: „Drumurile mătăsii – o nouă istorie a lumii” scrisă de Peter Frankopan, un domn foarte pasionat de geografie și istorie. Cartea începe chiar cu povestea lui și autorul descrie cum, pornind de la harta pe care o avea agățată de perete, i-a crescut interesul pentru anumite părți din lume care nu mai erau evidențiate pe hartă.

Peter Frankopan, condus de pasiune și curiozitate, a început să caute informații despre orașe și țări din Asia Centrală, China, India, Rusia sau, la vremea respectivă, Persia (Iranul din zilele noastre) și a ajuns să afle și să lege informații care explică o istorie ignorată de mulți. De secole, faima și averea se găsesc în vest, în Lumea Nouă a Americii. Astăzi, estul este cel care mai degrabă îi cheamă pe cei interesați de bogății și de aventură. Dacă ne uităm în trecere către Asia Centrală, însă, vom observa anumite regiuni care la un moment dat erau în lumina reflectoarelor în ceea ce privește comerțul și cultura și care încep să se ridice din nou.

„Drumurile mătăsii – o nouă istorie a lumii” reprezintă o reevaluare a istoriei mondiale, o explorare a forțelor care au determinat ridicarea și căderea imperiilor, care au determinat fluxul de idei și de bunuri și care anunță un nou început în afacerile internaționale. O carte extrem de interesantă, scrisă într-un mod detaliat, curajos și fascinant. O modalitate de a analiza și a înțelege lumea prin istorie și geografie.

Spor la citit!