Carte bună: Instrumentele titanilor
De ceva vreme încoace am avut atenția focalizată spre practici eficiente de gestionare a aceastei perioade. O perioadă a schimbărilor accelerate, a restricțiilor și nevoii constante de adaptare. Am descoperit multe texte bune și mi-am amintit de unele pe care deja le-am parcurs. Unul dintre textele recent citite este Instrumentele titanilor, o carte compusă dintr-o colecție de interviuri despre tacticile, rutinele și obiceiurile unora dintre cei mai de succes oameni din lume.
Trebuie să recunosc faptul că inițial titlul cărții și promisiunea oarecum exclusivistă, aproape că m-a făcut să pășesc înapoi. Totuși lăsând la o parte propria percepție, am descoperit în interiorul cărții un univers de informații valoroase și recomandări detaliate despre sănătate, gestionarea financiară eficientă, relația cu mintea și corpul și o calitate a vieții tot mai crescută.
Autorul Tim Ferriss a structurat cartea în trei categorii: Sănătate, Prosperitate și Înțelepciune. În categoria sănătate își împărtășesc cunoștințele, recomandările și micile obiceiuri atleți de performanță, cercetători, medici. La categoria bani/ prosperitate sunt extrase idei, sfaturi si instrumente care targetează buna funcționare financiară și a afacerilor. Pentru fiecare dintre cele trei categorii sunt selectate interviurile cu persoanele cheie. Ce oferă accesibilitate cărții este asumarea poziției de vulnerabilitate și insucces a celor intervievați. Acces la momentele lor de dificultate, precum și modalitățile prin care au ajuns să își maximizeze capacitățile și competențele.
În cazul meu, să răsfoiesc o carte din care pot extrage tips despre cum poate fi organizat în mod optim un jurnal, sau ce e bine să faci pentru a avea ligamente și oase sănătoase, sau cum să te trezești dimineața devreme și să folosești eficient timpul, cum să te organizezi financiar și cu ce să îți ajuți mintea să funcționeze optim, este un must read în această perioadă și o formă de grijă pentru sănătatea mintală și emoțională.
Sunt multe de descoperit în carte. Dintre obiceiurile comune ale celor intervievați se regăsesc practicarea mindfulness, mersul pe jos și postul. Cartea este despre reziliența, flexibilitate, adaptabilitate și multe altele.
Așadar spor la citit! E o carte cu multe pagini, dar tare motivantă.