Mind Education

Carte bună: Luminile și umbrele sufletului

Am ales pentru prima carte bună din acest an Luminile și umbrele sufletului, cartea scrisă de Petru Creția, una din cărțile mele de suflet. O carte apărută în mai multe ediții, apărută prima dată în 1995 și apoi în 2011 la Editura Humanitas. Petru Creția a fost profesor de limba greacă, traducător al lui Platon, filosof și eseist. Luminile și umbrele sufletului, cartea pe care o recomand azi, este un text la care mă tot reîntorc, în momente bune, de bucurie, însă și în momentele mai dificile când simt nevoia unor repere morale. O carte despre bucurie și dezamăgire, despre tristețe și despre răul din lume și om, despre prostie, ticăloșie și calomnie, despre demnitate și credință. O carte despre valori, esențiale dacă nu vrem să ne pierdem identitatea și integritatea.

O carte despre cultura sufletului:

„Triste zădărnicii care ne macină viețile și ne risipesc bucuria de a trăi. Nu numai mintea, ci și sufletul se poate cultiva, când ai înclinare către cultura sufletului, și mai ales când te gândești, măcar din când în când că poate greșești, că poate se află sub cer lucruri la care filosofia ta nu visează, că poate ar fi bine să te schimbi, să ieși din inerția și din cercul orb al sinelui. Prea multe sunt suferințele care nu depind de noi, ca să nu merite să nu încercăm să le alungăm pe cele, atât de zadarnice, care își iau obârșia în greșita așezare a sufletului nostru.”

„Răbdarea este forma pasivă a curajului, rezistența în timp la răul din lume. Pentru că „a răbda” nu înseamnă simplul fapt de a tolera ceva neprielnic și dușmănos ființei tale, a te supune fără să crâcnești unei voințe din afara ta. Înseamnă să ai tăria de a îndura, dârzenia de a rămâne întreg, stăpân pe tine, nealterat și neînfrânt. Să rabzi și să taci cum tace și rabdă pământul, dar nu la nesfârșit. Răbdarea implică un termen final și totodată speranța că vei ajunge acolo: gândul că trebuie să aștepți doar până vine ceasul cel bun, ceasul cel rău va trece de la sine, istovit sau îndepărtat de alte puteri ale lumii, de alte împrejurări ale ei.”

 Vă doresc pentru acest început de an să avem puterea de a fi oameni mai buni și mai iubitori și să învățăm din înțelepciunea unor oameni cum este Petru Creția.