Mind Education

Carte bună: Masculinitate furată

Cartea bună pe care v-o propun astăzi este una dintre lucrările recente ale lui Philip Zimbardo, unul dintre cei mai influenți psihologi ai secolului XX.

Așa cum ne indică și titlul, cartea Masculinitate furată aduce în discuție problemele cu care se confruntă din ce în ce mai mulți băieți (și viitori bărbați), într-o societate digitalizată în care responsabilitatea personală, apartenența autentică și toleranța la disconfort pălesc în fața recompenselor și soluțiilor rapide.

Cartea este împărțită în trei secțiuni, autorii explorând detaliat simptomele masculinității pierdute, cauzele care au dus la acest fenomen și posibile soluții prin care bărbații să își recapete masculinitatea.

În ceea ce privește simptomele, studii recente indică faptul că numărul bărbaților care renunță la școală sau job, abuzează de pornografie și jocuri video, se confruntă cu obezitate și recurg la medicație psihiatrică, este în creștere.

Cât despre factorii care au condus la această situație problematică, autorii aduc în discuție contextul familial care, de multe ori, nu promovează valori precum responsabilitatea, recunoștința sau efortul personal.    

Dacă un bărbat a primit constant lucruri când era mic, fără să i se impună niște condiții legate de folosirea acestora sau niște responsabilități pe măsura utilizării lor în perioada adolescenței, acesta nu învață să le aprecieze sau să fie mândru de realizarea lor, ci numai de faptul că le deține. Învață să aștepte totul de la ceilalți și să îi manipuleze pentru a obține lucrurile de care el consideră că are nevoie. – Autorii

Un alt factor ce contribuie semnificativ la declinul personal și profesional al băieților este absența taților. Astfel, bărbații din ziua de azi cresc fără modele masculine care să le ghideze pașii spre maturitate sau se dezvoltă sub influența unor modele toxice preluate adesea din mediul online.

În final, Philip Zimbardo și Nikita Coulombine expun o serie de soluții ce implică statul, școala, părinții, mass-media, bărbații și femeile. Cu alte cuvinte, avem nevoie ca întreaga societate să înțeleagă problemele cu care băieții din ziua de azi se confruntă și să investească în programe care asigură un parcurs sănătos și armonios către maturitate.

Pe scurt, avem nevoie de efort și implicare la toate nivelurile.

În contextul unui climat economic, social și tehnologic în plină schimbare, băieții par să rămână în urmă la multe capitole importante precum educația, parcursul profesional, maturitatea și relațiile romantice.

Nu există un vinovat anume, la fel cum nu există o singură soluție. Responsabilitatea pornește cu familia și școala și se termină cu statul, comunitatea și mass-media.