Carte bună: Povești de seară pentru fete rebele
Cele două volume ale cărților ”Povești de seară pentru fete rebele” scrise de Francesca Cavallo și Elena Favilli conțin câte 100 de povești ale unor femei de succes și care fac cititorii să viseze și la final să rămână și cu informații legate de cultură generală. Cărțile au devenit repede bestseller internațional, fiind deja traduse în peste 30 de limbi. Prin puterea exemplului, prin realizări deosebite, unice, inovatoare și de necrezut pentru vremea în care trăiau, aceste femei au devenit iconice. Exemple din artă, astronomie, politică, literatură, sport, știință, educație, muzică, film, etc, găsim în carte femei care au câștigat premiul Nobel, (Marie Curie), femei care au câștigat distincții și premii record în lume la vremea aceea (Nadia Comăneci, Steffi Graf, Wilma Rudolph, Zaha Hadid) Fiecare femeie prezentată a constituit piatră de temelie a acestei serii, cărți ce au ca efect descoperirea unei motivații intrinseci de a reuși în viață.
Fiecare poveste conține un scurt rezumat a vieții unei fete denumite de scriitoare ca fiind ”rebelă”, iar în dreapta avem o ilustrație foarte interesantă a portretului acesteia, desen realizat de artiști în mod voluntar și amintiți la sfârșitul cărților. Cele două volume prezintă momente importante din viața unor femei care par la prima vedere foarte diferite, dar pe care le unește un element comun: fiecare dintre ele a reușit să vadă dincolo de tipare și de prejudecățile perioadei în care au trăit sau trăiesc (sunt și multe exemple, povești contemporane) și a realizat ceva cu adevărat remarcabil. De la scriitoare și ziariste până la femei cu funcții de președinte, activiste politice sau chirurgi de succes – de-a lungul celor 100 de povești intrăm în viețile unor femei complet diferite de clasicele povești cu zâne și prințese, care dețin oarecum monopolul în bibliotecile pentru copii, filme sau desene animate.
Aceste două cărți sunt o colecție complet atipică de povești destinate în special fetelor, dar nu numai, de orice vârstă. Există și un volum publicat ulterior, dedicat băieților, ”Povești pentru băieți care au curajul să fie altfel” – Ben Brooks, carte care respectă același principii și care încurajează la fel, descoperirea propriilor valori, a unei identități proprii și a unei motivații intrinseci pentru viață.
Cel mai valoros lucru din punctul meu de vedere este faptul că aceste povești promovează un model de găsire a propriului drum în viață, într-o lume tot mai superficială, cu modele în social media foarte ușor de urmărit și de luat ca exemplu pentru succes. Cele două cărți stimulează deschiderea către perspective diferite de dezvoltare a carierei, sunt inspiraționale și totodată ușor de parcurs.
Ce mi-a plăcut foarte mult este rubrica alocată cititoarelor, unde fiecare ”rebelă” este invitată să se descrie, să își scrie propria poveste, în care poate spune ce o face să fie diferită și care sunt calitățile, talentele pe care le poate dezvolta în viață. Mesajul este unul foarte important pentru dezvoltarea sănătoasă a identității unei fete, ajutând la descoperirea frumuseții interioare, cărțile servind ca un model de inspirație să caute talente acolo unde nu credea că există.