Carte bună: Să-i învățăm pe copii să gândească
Cartea bună de azi, Să-i învățăm pe copii să gândească. Cum să creștem un copil încrezător, independent și chibzuit în epoca gratificării imediate, a autorilor Darlene Sweetland și Ron Stolberg, apărută la editura Trei, este un text valoros din perspectiva soluțiilor pe care le oferă la o problemă a multor părinți și profesori, impulsivitatea și lipsa de răbdare a multor copii.
Copiii care au această experiență a amânării recompenselor imediate, își dezvoltă abilitățile de auto-control și auto-disciplină, răbdarea și îi sprijină să facă alegeri mai înțelepte, nu impulsive. Autorii oferă explicații coerente și legat de cauzele unor subiecte de interes pentru un părinte și anume folosirea tehnologiei. Faptul că accesul permanent la telefon afectează memoria de scurtă durată pe care copiii nu și-o mai exersează sau rezolvarea de probleme. Acest gen de explicații sunt pentru mine și ca părinte și terapeut utile pentru că are sens o anumită recomandare pentru copii și părinți sau profesori. Răspunde la întrebarea, de ce este nevoie de o anumită limitare a accesului la tehnologie? Sau rolul sportului în dezvoltarea cooperării și eticii, atât de valoroase pentru formarea caracterului unui copil.
Acum când copiii au acces la atât de multe resurse fără efort, provocarea părintelui și a profesorului este și mai mare de a oferi copiilor un spațiu și un mediu sănătos pentru maturizarea lor emoțională sănătoasă. Autorii dezvoltă pe larg și subiectul învățării copiilor și a momentelor „critice” în care acest proces este mai ușor și faptul că încredere înseamnă experiențe. Cu cât copiii practică mai mult o abilitate în contexte diferite și la vârsta potrivită au șansa învățării rapide, altfel procesul într-un alt moment va fi mai lent.
Un subiect dezbătut de foarte multe texte dedicate părinților și profesorilor, pe care și autorii îl aduc în discuție este tendința adulților de a fi perfecționiști și impactul acestui lucru asupra copiilor. Relația cu greșeala și consolidarea încrederii și menținerea unor granițe importante în relația părinte-copil. Nu dezvăluim tot copilului, nu-i împărtășim deciziile sau procesul nostru intern de reflecție. Îi oferim cât e nevoie.
Lectură plăcută!