Carte bună: Sapiens – Scurtă istorie a omenirii
Cartea bună de azi este cartea unui istoric Yuval Noah Harari, Sapiens – Scurtă istorie a omenirii apărută la editura Polirom în 2017. O carte care m-a tulburat, însă m-a ajutat să mă înțeleg și să înțeleg ceva mai bine omul cu neputințele și nesiguranțele lui. Ce vrem să vrem? în loc de Ce vrem să devenim? – este întrebarea prin care autorul încheie acest incredibil text despre om și umanitate.
Când am privit cu ajutorul textului istoric omul și evoluția lui, acțiunile noastre prezente au o cu totul altă explicație. Cred că putem trăi prezentul și viitorul în acord cu valorile noastre mai profund dacă ne înțelegem trecutul, cu mai multă compasiune dar și cu mai multă responsabilitate. Cum ne-a influențat stilul de viață modul de gândire, ce am ales să mâncăm și unde să trăim. Este incredibil cât de mult ne afectează contextul de viață în care trăim. Acesta este unul din marile beneficii ale istoriei, că ne ajută să fim mai conștienți de impactul mediului asupra noastră și cum unele alegeri care păreau sau par bune, au avut consecințe nefericite asupra omului, cum este cultivarea pământului de exemplu. Pentru mine a fost fascinant să citesc și recitesc despre nașterea religiilor și a credințelor despre om și viață. Cum un om cum a fost Siddhartha Gautama care a trăit în jurul anului 500 î.Hr. a avut o înțelegere asupra minții și vieții pe care abia de curând știința o validează. Despre cum funcționează mintea și relația noastră cu propriile noastre emoții și trăiri. Despre cum putem ieși din cercul vicios al suferinței produse de mintea noastră.
Un text valoros despre viața de cuplu și fericire. Oamenii care se nasc cu o biochimie veselă sunt în general mai fericiți și mulțumiți și, este mai puțin probabil să divorțeze pentru că este mult mai ușor să trăiești cu un soț fericit decât cu unul deprimat și nemulțumit. Prin urmare, spune autorul, e adevărat că oamenii căsătoriți sunt în medie mai fericiți decât celibatarii, însă o femeie sau un bărbat posac din cauza biochimiei nu va fi neapărat mai fericit dacă se va căsători.
Istoria ne ajută să ne cunoaștem și să ne înțelegem, iar la finalul cărții autorul aduce în discuție o perspectivă la care cred că merită să reflectăm cu multă atenție:
Suntem mai puternici decât oricând înainte, dar nu prea știm ce să facem cu acestă putere. Încă și mai rău, oamenii par mai iresponsabili ca oricând….Există ceva mai periculos decât niște zei nemulțumiți și iresponsabili care nu știu ce vor?
Vă doresc lectură plăcută!