Mind Education

Carte bună: Te detest, te iubesc

Cartea bună de astăzi este un text care mi-a adus foarte multă liniște, claritate și înțelegere. Te detest, te iubesc. Cum reparăm relația cu părinții noștri este scrisă de Isabelle Filliozat, fondatoarea abordării empatice integrative. Un text recomandat atât profesioniștilor cât și celor care își doresc o relație mai bună cu părinții.

În ultima perioadă tema conversațiilor dificile a apărut în mod recurent în viața mea. Vorbim de conversații dificile în cuplu, la locul de muncă, dar prea puțin despre cele cu părinții. Deși e clar, majoritatea dintre noi avem probleme neclarificate cu părinții, de cele mai multe ori preferăm să evităm subiectul. Fie ca să nu-i supărăm, fie pentru că ne spunem că părinții noștri nu ar putea duce o astfel de conversație, le-am face rău fizic/ar muri de supărare sau chiar suntem convinși că e o conversație fără rost, pentru că oricum părinții nu ar înțelege.

Însă ce ratăm este posibilitatea de a avea o relație vie și dinamică. Pentru că conflictele dintre părinți și copii nu sunt doar inevitabile, ci chiar necesare și structurante. Împărtășirea trăirilor, sentimentelor, chiar a interpretărilor noastre legate de un anumit gest, cuvânt, comportament, ne aduce mai aproape unii de alții. Cu mai multă înțelegere, la nivel de egalitate. Nu mai e părintele așezat pe un piedestal sau cel care are putere și control asupra mea, a copilului, ci doar doi oameni. Ambii cu răni și suferințe, moduri de a ne proteja, fiecare cu adevărul lui. Iar nediscutând, rămânem cu convingeri dureroase, idei fixe, pentru că fiecare vede lucrurile în felul lui. Iubirea nu e suficientă prin ea însăși pentru a avea o relație fluidă și intimă. Intimitatea reclamă autenticitate. Și a fi autentic înseamnă a îndrăzni să te exprimi pe tine, relația, nevoile proprii, să îndrăznești să manifești emoțiile, să-ți împărtășești sentimentele.

Am rămas impresionată de prima parte a cărții, unde autoarea enumeră modalități prin care părinții – voit sau nevoit – își rănesc copiii. De la cuvinte aparent pozitive și de încurajare, la violență extremă, cu siguranță te vei regăsi măcar într-un exemplu (în copilul de odinioară sau părintele de azi).

De asemenea, mi-a plăcut modul direct de a spune lucrurile dureroase, pe care de multe ori încercăm să le romanțăm. De exemplu că nu toți părinții își iubesc copiii și nu toți părinții își dau silința. De ce să inventăm povești despre un tată absent și poate, fără să vrem, să-l facem pe copil și mai confuz? Sau că nu toate femeile își doresc un copil și e dreptul lor să nu-și dorească, dar e și dreptul copilului de a fi furios pentru că nu a fost dorit. Normele sociale care ne interzic să ne acuzăm părinții au fost stabilite chiar de ei. Cuvântul „a acuza” înseamnă „a privi”. Așadar, trebuie să privim adevărul în față, pentru că altfel riscăm să nu ne putem vindeca.

Ce mi-a plăcut a fost că autoarea n-a rămas doar la a pune reflectoarele pe suferința copilului devenit adult și la a arăta cu degetul răul făcut de părinți. Ci oferă acel drept la replică – o perspectivă a părinților. O veritabilă reconciliere reclamă ascultarea și înțelegerea celor două puncte de vedere, cel al părinților și cel al copilului. Nu există o „vină”. Există răni, carențe, greșeli, ignoranță, suferință. Să înțelegi ce stă în spatele comportamentelor, cuvintelor sau neputințelor părinților tăi e eliberator! Iar pentru ei să primească înțelegerea de care ei la rândul lor nu au avut parte, este vindecător.

Părinții noștri au nevoie la fel de mult ca și noi de această reparație. Nu știu, pur și simplu, că pot să repare lucrurile. Opinia generală este că ce a fost, a trecut și nu putem schimba trecutul. Într-adevăr nu putem șterge faptele cu buretele, dar putem modifica efectele vorbind despre ele.

Cartea mi-a căzut în mână exact la momentul potrivit, după mai multe tentative de conversații dificile cu părinții. Un an în care atât ei cât și eu am crescut mult și ne-am dorit o relație vie cu adevărat, iar gândul morții iminente îți dă un imbold în a discuta cu și mai multă dorință de reconciliere.