Cum ne ajută autocompasiunea să ne conectăm cu cel de lângă noi

Ce este autocompasiunea?

Autocompasiunea este acea stare care ne permite să ne privim cu blândețe atunci când suntem față în față cu orice tip de eșec personal. Este vorba despre crearea unui spațiu sigur, în interiorul căruia ne putem îmbrățișa umanitatea și normalitatea existenței  imperfecțiunilor. Se referă la conștientizarea naturii umane de a greși și la întoarcerea  dinspre autocritică înspre o abordare mai caldă, plină de acceptare. Autocompasiunea vine prin conștientizarea durerii într-o manieră lipsită de judecată și prin relaționarea cu o comunitate mai mare, imaginea căpătând o perspectivă amplă. Noi nu suntem gândurile  sau greșelile noastre, iar această viziune blândă asupra propriilor trăiri ne dă șansa de a  întâmpina frustrările cu reziliență. 

Numeroase studii din literatura de specialitate au surprins beneficiile autocompasiunii pentru starea de bine individuală, acestea fiind: diminuarea răspunsului la stres, o imagine de sine pozitivă, mecanisme de coping îmbunătățite. În plus, beneficiile trec dincolo de planul personal, în cel al relațiilor interumane, unde această stare este  asociată cu altruismul, empatia, orientarea înspre întrajutorare, gestionarea mai bună a  stărilor conflictuale. În mod specific, autocompasiunea dă șansa indivizilor să vină unii către alții în totalitatea lor, fiind acceptate atât părțile frumoase, cât și defectele ce pot apărea. 

O neînțelegere des întâlnită asupra conceptului este cea conform căreia autocompasiunea presupune complacerea cu situația neplăcută, din care individul dorește să iasă cu orice preț. Totuși, compasiunea este asociată într-o multitudine de cercetări cu  acceptarea evenimentelor, fiind un concept opus față de evitarea acestora sau simplul  proces de a ne obișnui cu ele. Această acceptare înseamnă recunoașterea și orientarea atenției către ceea ce simțim, fără încercarea de a modifica emoțiile apărute. Determinarea  forțată de a modifica ce vine către noi întărește cercul vicios în care primează emoțiile negative. Așa cum spunea și Carl Jung, nu putem schimba nimic până când nu acceptăm acel lucru. Autoblamarea sau învinovățirea celorlalți nu ne eliberează, ci ne apasă mai tare. 

Autocompasiunea și relația de cuplu

În articolul prezent abordăm rezultatele unui studiu care s-a focusat pe rolul autocompasiunii în relația de cuplu. Efectele observate arată că acceptarea propriilor  defecte ne determină să acceptăm imperfecțiunile celor din jur, indiferent dacă este vorba  despre partenerii noștri sau simple cunoștințe. Este oare acest lucru o caracteristică  pozitivă? Acceptăm ce vine către noi pierzând speranța unui viitor mai bun? Ne împinge  autocompasiunea către o viață în care ne complacem? Studiile arată că nu…autocompasiunea ne conectează mai bine cu partenerul nostru, iar cuplurile raportează  o satisfacție mai mare în relații. Această stare îl face pe cel din fața noastră să se simtă  acceptat în întregime, ceea ce determină comportamente orientate spre acțiune – ne dorim să rezolvăm problemele ce apar. Totodată, fiind autocompasivi și observând asta și în  partenerul nostru, devenim recunoscători pentru că primim credit pentru caracteristica  noastră de ființă umană. Cu toții facem greșeli, iar faptul că suntem priviți cu înțelegere și  calm nu ne îndeamnă să le repetăm, ci să ne focusăm resursele pe moduri în care putem  consolida relația. 

Cum exersăm autocompasiunea?

În continuare, voi prezenta un exercițiu simplu, dar valoros pentru îmbunătățirea  abilității de autocompasiune. Aceste se numește ”Cum ai trata un prieten care se află în poziția ta?”. În primul rând, gândește-te la un moment în care un prieten de-al tău a suferă  și la modul în care ai reacționat în acea situație. Cum i-ai vorbi, ce fel de ton ai folosi, ce i-

ai spune? Poți nota frazele care apar și orice face parte din răspunsul tău tipic. Observă  atent modul în care te raportezi la persoana care suferă. Acum, adu-ți în minte posibilitatea  ca tu să fii cel/cea care se confruntă cu o situație dificilă. Care este răspunsul tău normal  către tine? Cum te privești, cum îți vorbești, ce fel de cuvinte folosești, cu ce ton? Notează  acest dialog, iar apoi observă diferențele față de abordarea din primul scenariu, întrebându-te de ce crezi că ele apar. Ce îți este teamă că se va întâmpla dacă îți vei vorbi la fel ca și  unui prieten? În final, scrie toate lucrurile care crezi că s-ar schimba dacă ți-ai răspunde în  același mod în care tratezi un om drag aflat în suferință. După ce termini, închide ochii  pentru câteva momente și vorbește-ți ca și cum ești un prieten bun, într-un moment dificil,  care vine la tine pentru alinare : ”Văd suferința ta”, ”Înțeleg că îți ește greu acum”, ”Sunt  aici ca să te ascult”, ”Observ că lucrurile sunt dificile pentru tine”, ” Dacă ai nevoie de  ceva, poți veni spre mine”, ”E normal să simți asta”. 

Cum te simți acum? Oferă-ți o îmbrățișare și reflectă asupra momentului. Practica  de compasiune constantă ajută la creșterea rezilienței, a capacității de a face față  dificultăților care apar, dar oferă și o fundație solidă relațiilor din viața noastră – lucru ce  ne crește satisfacția și ne îmbunătățește calitatea traiului zilnic.