Jurnal de părinte: Cum să creștem copii încrezători și fericiți?
Psihologul clinician și psihoterapeutul Domnica Petrovai a vorbit despre cum să creștem copii încrezători și fericiți în emisiunea “Jurnal de părinte” difuzată la Radio Cluj. Iată mai jos ce spune ea:
Cum vă doriți să crească copilul d-voastră? Care să fie valorile lui? Discuția are cel puțin două perspective. Una științifică, cum ne ajută pe noi știința să înțelegem nevoile copilului nostru, și ce știm că îl influențează.
Când vorbim despre părinți, copii și nevoile lor nu vorbim despre a învăța tehnici și metode de parenting. Mulți părinți citesc mult însă își dau seama că puțin pot aplica din ce citesc.
De ce se întâmplă asta? În primul rând, pentru că relația părintelui cu copilul este profund influențată de felul în care noi am fost crescuți de părinții noștri și adesea vom reacționa ca și ei sau chiar dacă unii părinți fac efortul de a fi complet diferiți, poți să cadă într-o altă extremă.
Un părinte crescut de părinți critici și autoritari, poate alege, conștient, să fie mult mai permisiv cu copilul lui tocmai pentru a-i oferi copilului ceea ce el nu a primit.
Însă copiii au nevoie de mult mai mult decât iubirea necondiționată, au nevoie de limite, exprimate cu blândețe, de structură și reguli. De momente de disconfort, fie că este plictiseală sau frică, teamă, sau furie. O relație fără pedeapsă.
Copiii au nevoie să se simtă în siguranță, și pentru asta ce contează este relația noastră de cuplu. Esențial pentru ei. Când părinții se iubesc și își exprimă iubirea prin afecțiune și grijă, atunci copilul învăță primul model de iubire și învață încrederea în el și în ceilalți.
Primul pas este să reflectați asupra modului în care ați fost crescut de părinții, bunicii și rudele d-voastră. Ce ați preluat de la ei, când vă observați că sunteți ca și tatăl sau mama d-voastră? Aspru la furie sau distant când ceva nu vă convine, cum își exprimau ei aprecierea?
Copilul învață cu mare ușurință de la părinți să reacționeze când are un disconfort sau o nemulțumire.
Unora le este teamă să nu supere sau dezamăgească și atunci nu vorbesc despre ce îi doare, alții devin agresivi sau critici în exprimare.
Copilul ne ajută să ne vedem pe noi părinții cu nevoile noastre de schimbare și evoluție.
În al doilea rând, este important să știm faptul că pentru copil experiențele de viață sunt noi și are nevoie de mult timp pentru a învăța cum să se comporte. Nu este suficient să îi explicăm, adesea părinții vorbesc mult prea mult pentru cât înțelege și are nevoie copilul. Auto-controlul se învață până la aproximativ vârsta de 24 de ani spun studiile din neuroștiințe.
Asta înseamnă că mult timp va avea nevoie de noi părinții să își recapete controlul. Însă pedeapsa este exclusă. Ea duce la pierderea empatiei și a încrederii și îl învață să se apere, să nu se simtă în siguranță în relații. Apărarea înseamnă reacții de atac (agresivitate, critică), evitare sau fugă (se închide în el, nu vorbește) sau îngheț, detașare (nu mă simt rănit).
Sigur, noi suntem imperfecți și adesea vom reacționa cum nu are nevoie, țipăm, criticăm sau nu suntem atenți, însă regula pe care îl învățăm și pe copil este că reparăm orice ruptură în relație cu efortul de a nu mai repeta. Ne cerem iertare și îl învățăm pe copil iertarea.
În concluzie, ca părinte ai nevoie să înțelegi cum te-a influențat trecutul alături de părinții și oamenii din viață ta ca să vezi când și în ce situații ești reactiv față de copil. Ai nevoie să ai grijă de relația de cuplu pentru că așa copilul se simte în siguranță, învață iubirea și încrederea. Și să oferi copilului un mediu care să îl provoace să evolueze și să se dezvolte. Să răspunzi nevoilor lui, de atenție, afecțiune, limite, joacă, apreciere. Necondiționat. Și să învețe să fie autonom și responsabil.
Ce putem face noi părinții? Ce este în controlul nostru. Nu să îl controlăm pe copil, ci să evoluăm noi, să schimbăm. Maturitatea lui emoțională și caracterul depind în mare măsură de noi.