Mind Education

Cum să-mi cresc copilul în siguranță și cu empatie

Probabil te-ai întrebat adesea ce poți să faci astfel încât copilul tău să crească cu încredere și siguranță de sine, bun și atent deopotrivă la nevoile lui și ale prietenilor lui? Adică, cu granițe clare în relații, empatic și plin de compasiune. Răspunsul e simplu: să ai tu, ca părinte, o relație bună, intimă, cu tine – soluția, așadar, stă în puterea ta.

Vater liegt auf Rücken hält Tochter im Luft im Garten

Cât de aproape ești tu față de tine?

Intimitatea înseamnă, în primul rând, sentimentul profund de siguranță – al tău cu tine! E relația intimă, prietenoasă, caldă, tandră, onestă și responsabilă cu tine. Numai așa vei putea fi prezent în relația cu copiii, cu partenerul sau cu prietenii. Dar ce e atît de importantă intimitatea ta cu tine? Ea înseamnă și cuprinde sentimentul de valoare personală, dar și de granițe proprii. Apoi, numai prin tine, ca model, copiii vor învăța ce este intimitatea, relațiile intime și modul în care se vor raporta la ele ca adulți.

Așadar, întreabă-te ce, cât și cum îi împărtășești copilului din trăirile tale? Cît de confortabil îi este să vorbească cu tine, să ți se dezvăluie, să îți împărtășească ce i s-a întâmplat – mai ales atunci cînd e vorba de un disconfort? Ori dacă se simte rănit de ceva ce ai făcut tu: îți vorbește despre asta? Sunt doar câteva întrebări care îți vor oferi, în oglindă, măsura propriei intimități și aproprieri.

Intimitatea vine, de asemenea, la pachet cu autonomia: nu poți să fii intim – tu cu tine – dacă nu ești autonom. Relațiile sunt întocmai unui teritoriu: nu poți respecta granițele tale și nici pe ale celorlalți dacă nu ești autonom, și asta pentru că autonomia îți permite să te deschizi celuilalt, să ai grijă de cel de lângă tine într-un mod sănătos, să cooperezi. Practic, profunzimea relațiilor tale depinde de cât de autonom ești.

Cât de confortabilă este intimitatea pentru tine cînd vine vorba de relații?

Cum te simți în preajma celorlalți? Sufocat, „înghițit”, copleșit? Simți că adesea „nu poți să fii tu” alături de partenerul sau colegii tăi? Îți este ușor să spui NU, să refuzi când cineva îți cere ceva ce tu simți că nu poți oferi? Te simți amenințat atunci când te deschizi sau când răspunzi nevoilor celuilalt? Sau simți că îți pierzi „independența”, că ceilalți vor prea mult de la tine, abuzează sau că sunt prea „dependenți” de tine? În consecință, simți că ești TU în relația cu celălalt? În relația cu NOI.

Pe de altă parte, ce simți când cel de lângă tine, partenerul sau copilul, are un disconfort intens? O să spui poate, „depinde”? Sunt situații când poți să îți păstrezi calmul sau răspunzi cu furie/te simți rănit?

În al treilea rînd, foarte important: ai relații profunde cu cei dragi (soț/soție, prieteni etc.), simți că te poți deschide, să fii vulnerabil în preajma lor, în interacțiunile cu ei? Le spui cu ușurință ce simți și ce gândești atunci când îți cer să faci ceva pentru ei? Dar când celălalt îți mărturisește că se simte rănit sau te critică, îți este ușor să îl asculți? Să nu îl ataci la rîndul tău? Să nu vii imediat cu argumente contra și să încerci să înțelegi ce îți spune el de fapt – ce îți comunică prin acel mesaj? Care este nevoia lui? Sau, invers, să recunoști când cel de lângă tine încearcă să te manipuleze, să te critice pentru a te controla? Reușești să pui capăt unei astfel de relații toxice? Nu uita: mintea este ca o grădină, așadar trebuie să ai grijă de gândurile pe care le cultivi, ce îngrijești, cât și cui acorzi atenție, așa încît să o cultivi într-un mod sănătos și armonios.

 Cât de empatic/ă ești tu în relații?

Aici e necesar și util un exercițiu de observație: rezonezi cu ușurință cu persoanele apropiate – fie că vorbim de soț, soție, copii sau prietenii cei mai buni? Îi “vezi”, îi poți radiografia („simt de cum vorbește la telefon că este ceva în neregulă”)? Ei au, la rândul lor, sentimentul că îi „citești” („văd imediat când sunt tristă sau îngrijorată”)? Sau, schimbând perspectiva, dacă cei de lângă tine au opinii diferite (sau tu de ale lor), poți să înțelegi perspectivele celuilalt și să fii empatic? Să îi vezi și pe ei, punctul lor de vedere? Nu doar pe tine, oricât de mult ești convinsă că ai dreptate? Sau dacă partenerul se simte iritat sau supărat de ceva ce eu ai făcut, poți să îi simți supărarea și să te gândești mai profund ce înseamnă ea de fapt? La ce e dincolo de supărare sau iritare? La el, pur și simplu. Și asta pentru că empatia înseamnă, în definitiv, să te înțelegi mai bine pe tine, înțelegîndu-l pe celălalt.

Sunt doar câteva exemple despre ce înseamnă să rezonezi cu cel de lângă tine. Le găsesc însă foarte importante, pentru că ceea ce îmi doresc este o lume în care să ne simțim în siguranță în relațiile apropiate, iar copiii noștri să trăiască cu încredere în ei și în cei de lângă ei. Și asta începe cu noi. Cu siguranța și empatia pe care ei o simt și o trăiesc alături de noi.

În final, îți recomand să urmărești o prezentare foarte emoționantă și valoroasă.

https://www.youtube.com/watch?v=g5Z4Vt3K1Q8