Mind Education

Cuplurile noastre: Florin și Olga

Florin și Olga, 39 și 35 de ani, 2 copii de 5 și respectiv 1 an, de profesie developer și trader, împreună de 16 ani.

Care sunt cele mai valoroase informații pe care le-ați învățat sau conștientizat în timpul programului TRAI ÎN DOI?

Inițial ne-am înscris în program pentru că de la apariția copiilor ne certam frecvent și nu mai făceam față presiunii, responsabilităților și exigențelor pe care le aveam unul de la celălalt. Pe durata cursului și cu ajutorul Domnicăi, am reînvățat să ne privim în ochi, să ne descoperim pe noi înșine, să reînviem pasiunea, să fim toleranți, să ne apreciem pe noi ca și cuplu și familie. Am învățat că fiecare are nevoie să-și aloce timp și spațiu pentru a se descoperi pe sine, pentru a-și reîncărca bateriile și pentru a aduce energie în cuplu. Dar și să căutăm proiectele comune, să discutăm despre ce ne place și să ne construim viitorul împreună.

Ce s-a îmbunătățit în viața cuplului d-voastră în urma programului?

Ne înțelegem mult mai bine, suntem toleranți, înțelegători, deschiși și certurile sunt mult mai scurte și de intensitate mai mică. Ne-am redescoperit valorile comune, ne-am clarificat așteptările, obiectivele comune și avem mai multa răbdare. Ne ascultăm cu mai mare atenție și ne „vedem” mai bine, unul pe celălalt.

Care au fost recomandările care au funcționat cel mai bine pentru voi? Care este pe termen lung recomandările pe care le veți aplica?

Să acordăm mai multă atenție și importanță vieții sexuale, să nu amânăm și să așteptăm ca toate condițiile sau modul în care ne simțim să fie perfecte. Să ne acordăm timp și spațiu nouă înșine pentru dezvoltare și evoluție, nu doar să ne sacrificăm pe altarul familiei sau cuplului.

Dacă ar fi să dai un sfat unui cuplu tânăr/femei/bărbat la începutul relației care ar fi acela? Ce „greșeli” să evite? Ce ați făcut și acum regretați? Ce să evite pentru a avea o relație împlinită?

Deși toată lumea discută despre valențele comunicării, este important ca un cuplu să-și construiască ritualuri de a se „întâlni” la o un ceai, o cafea, și de a discuta și stabili obiective comune pe termen lung, modul de abordare a finanțelor, educația copiilor, să-și clarifice așteptări, vise, aspirații etc.
Singurul nostru regret este că nu ne-am înscris mai devreme la un astfel de curs.

Ați recomanda Școala pentru Cuplu și altor cupluri, dacă da, ce le-ați spune?

Cu mare drag și entuziasm, recomandăm deja tuturor prietenilor din cercul nostru să încerce cursul. Le povestim cum a fost pentru noi și modul în care ne simțim acum mai câștigați și ne bucurăm de noul suflu de energie din cuplu. Celor care doresc să se înscrie le-am spune să aibă curaj să încerce, câștigul a fost pentru noi  mult mai mare decât orice așteptări am avut.

Ce ați răspunde cuplurilor care afirmă, „Noi nu avem probleme, Școala pentru Cuplu nu este un proiect pentru noi.” Așa să fie? Școala pentru Cuplu ați perceput-o ca un sprijin pentru cei care au „probleme” de cuplu?

Chiar dacă nu au probleme sau nu conștientizează momentan unele aspecte, cu siguranță cursul îi va ajuta să evolueze frumos și eventual să evite multe probleme pe termen lung, pe care nu le întrevăd acum. Să nu aștepte prima criză din relație, ci să se înscrie la curs, unde vor descoperi oameni inteligenți, amuzanți, ce trec prin situații similare sau total diferite, și unde se vor descoperi pe ei înșiși sau cel puțin vor descoperi noi moduri de a privi lucrurile și lumea în general.