Dacă simt, înseamnă că e real. Anxietatea – linia fină dintre imaginație și realitate (2)

Mintea ne joacă feste. Așa cum spune și David Eagleman în documentarul prezentat de el despre creier: „Ce-ați zice dacă v-aș spune că realitatea în care trăiți este o iluzie construită în creierul vostru?”. Suntem proiectați să învățăm tipare și să funcționăm conform lor. Suntem niște mașinării bine puse la punct, dar niște mașinării cu viață, capabile să își șlefuiască tiparele deja învățate. Este suficient un stimul cât de mic, de cele mai multe ori imperceptibil, să ne activeze gânduri, emoții, stări, tipare mentale și emoționale atât de familiare. Stimulul poate fi o expresie, un cuvânt anume, tonul vocii unei persoane, un comportament, un parfum, un miros, o imagine, și lista poate continua. Dacă stimulul seamănă cu ceva ce am trăit deja este normal să activeze tiparul neuronal asociat cu el. Odată activat, o să simțim ca și cum am fi acolo, ca și cum s-ar întâmpla. De aici vine replica „Dacă simt, înseamnă că e real”.

În cartea sa, „Cum iau naștere emoțiile – viața secretă a creierului”, Lisa Feldman Barrett vorbește despre un creier care face predicții în baza a ceea ce a învățat deja din experiențele trecute, despre cum ne construim și ne limităm realitatea în baza a ceea ce știm deja. Poate vă întrebați ce legătură au toate astea cu anxietatea. Când spuneam că se amplifică anxietatea? La ce ne ajută ea? Să ne protejăm. Anxietatea apare ca să ne protejeze în momentele în care percepem un potențial pericol. Dacă luăm în calcul ce spuneam mai sus, predicțiile pe care le facem rapid și care ne transportă într-o realitate proprie, aici apare legătura cu anxietatea.  

Cum spuneam în articolele trecute, când simțim anxietate ni se activează mecanismul prin care corpul se apără de amenințări. Numai că uneori amenințarea este construită de noi înșine, o gătim în propria bucătărie și o servim drept realitate obiectivă. Este suficient un „ce mă fac dacă…” și creierul ne transportă într-o lume paralelă în care este nevoie să ne protejăm acum, că altfel nu putem tolera disconfortul pe care îl simțim. Ce facem, deci? Ne construim un scenariu în care există un potențial pericol – „Dacă fac vreo greșeală la serviciu, mă vor da afară și voi rămâne pe drumuri” – și ne simțim exact ca și cum s-ar întâmpla. De ce? Pentru că în creier deja este simulat acest scenariu. Deja se întâmplă, este real.

Ce este de făcut?

Când simțim disconfort, vrem să acționăm cât mai repede, să rezolvăm ceea ce ne-a cauzat disconfortul ca să nu cumva să îl mai simțim. Ca și cum disconfortul ar fi dușmanul nostru. Doar că nu este un inamic ci, dimpotrivă, apare ca să ne alerteze că este necesar să ne apărăm (chiar dacă uneori pericolul nu este real, cum spuneam mai sus). Așadar, cum vă propun eu să procedați este tocmai să nu faceți nimic în acel moment. Vă propun să vă opriți și să vă dați voie să simțiți disconfortul, să nu vă împotriviți lui. Nu-l ignorați și nu-l rezolvați. Cum spune și cântecul, „Let it be”.

Observați ce se întâmplă în corpul vostru, ce senzații fiziologice aveți, ce gânduri vă trec prin minte, ce scenarii vă țese creierul, în ce tipare intrați. Întrebați-vă când v-ați mai simțit așa, mergeți pe firul emoției și vedeți cum ați construit această teamă, de fapt. Mai este ea de actualitate? Se mai aplică în prezent? Poate că în unele cazuri da. Dacă se mai aplică, încercați să înțelegeți ce nevoie se află în spatele fricii. Ce anume vă trebuie, de fapt? Ce etichete vă puneți dacă nu este îndeplinită această nevoie? Vă judecați aspru, vă certați? Ce discurs intern aveți când simțiți anxietate? Ce ați avea nevoie să auziți în schimb? Dacă ați identificat aceste lucruri, spuneți-vă cu grijă și compasiune ce aveți nevoie să auziți. Ce aveți de făcut puteți face și cu presiune și fără presiune în exces. Așadar, nu este necesar să stați cu biciul pregătit să vă loviți ca să vă puteți încheia cu succes sarcina pe care o aveți.

Vom continua cu o serie de articole despre anxietate și diversele ei fațete – cum se manifestă în diverse contexte și cum poate fi combătută.