Mind Education

De ce evită cuplurile să meargă la psiholog?

Sursa foto: www.thriveglobal.ro

În cultura noastră, psihoterapia și terapia de cuplu sunt încă asociate cu soluția ultimă de rezolvare a problemelor, atunci când lucrurile merg foarte prost în relații, iar cei doi trăiesc (doar) dezamăgiri sau când se confruntă cu dificultăți emoționale copleșitoare, cum este atacul de panică, insomniile sau depresia. 

Trec luni și ani, așa cum spun și studiile și așa cum am observat și eu din experiența mea clinică, până când oamenii se decid să ceară ajutor. Însă, până atunci, suferințele lor emoționale se adâncesc. 

Ajutorul specializat este perceput ca semn de vulnerabilitate

Motivele pentru care oamenii cer ajutor atât de târziu sunt fie faptul că solicitarea acestuia este percepută ca un semn de slăbiciune, dublat de neîncrederea în autoritatea unui alt adult („ar trebui să depășesc singur această problemă”, „ar trebui să fiu în stare”, „dacă eu nu pot rezolva problema, atunci nimeni n-o poate face în locul meu!”), fie convingerea că trebuie să se descurce singuri

Și tocmai această convingere este parte din problemă. Vulnerabilitatea, deschiderea emoțională, relațiile sunt percepute ca un spațiu amenințător, a cărui explorare poate duce la suferință. Și, la fel, credința că celălalt nu poate face nimic pentru noi. Fiind o generație crescută de părinți absenți sau indisponibili emoțional, nu știm ce înseamnă această experiență de încredere și de deschidere, de a putea conta emoțional pe celălalt, de a fi sprijinit atunci când îți dai voie să simți și să-ți înțelegi nevoile emoționale. Din păcate, pe acești oameni doar crizele îi pot constrânge să ceară ajutor. 

„Întotdeauna celălalt este de vină”

Pentru o altă categorie de persoane, „ceilalți sunt problema și ar trebui să meargă la terapie”. Aceștia sunt cei care nu conștientizează că ar avea o problemă chiar ei și văd cauzele disconfortului lor în ceilalți, îi învinovățesc, se simt victime, neputincioși și ușor de rănit, se simt nevoiți să iasă din așa zise relații „toxice”, nu înțeleg și nu acceptă că ar avea ei înșiși o contribuție. În plus, ei nu înțeleg impactul asupra celorlalți și, în consecință, rar vor cere ajutor. 

De obicei, ajung la psiholog în situații limită: fie sunt forțați de mediul de muncă din cauza egocentrismului lor, fie sunt amenințați de partener cu divorțul sau au foarte multe pierderi (de altă natură). Din fericire, pentru gradul nostru de educație emoțională, din ce în ce mai multe companii și echipe conștientizează pericolul pe care-l reprezintă narcisismul pentru echipă și pentru restul colegilor și pun această limită clară de schimbare, cer acestora să caute ajutor de specialitate. Leadership-ul nu mai este atât de asociat cu narcisismul, cum era în trecut, iar încrederea și empatia au intrat în mult mai multe conversații inițiate în cadrul organizațiilor și companiilor. 

Pseudo-științele fac promisiuni atrăgătoare

De ce evită oamenii psihoterapia? Pentru că au soluții „magice” mult mai la îndemână. Tocmai datorită imaturității, lipsei de autonomie și a unei identități clare și puternice, oamenii caută soluții din zona pseudo-spiritualității sau pseudo-științelor, pentru că acestea vin cu certitudini și promisiuni foarte atrăgătoare. Și pentru că mulți dintre terapeuți, mai ales cei foarte cunoscuți, au un grad mare de narcisism, există multă confuzie și multe mesaje contradictorii. Studiile arată că tocmai toleranța scăzută la disconfort, apropo de gradul de maturitate, îi face pe oameni să caute alternative facile și să „admire” „experți” care le oferă o imagine a succesului, după care tânjesc și ei

„Noi nu avem probleme”

Specific cuplurilor, mesajul „Noi nu avem probleme” este cel mai frecvent întâlnit și justifică astfel reticența față de terapia de cuplu.  Și când ajung în terapie, ori unul dintre parteneri este mai insistent și face „presiuni” (practic resimte suferința mai puternic și celălalt ajunge la terapie nefiind convins că ea poate fi de ajutor, „forțat” de partener), ori ajung amândoi, când există deja o traumă (cum este infidelitatea sau apariția nenumăratelor discuții despre divorț). 

Convingerile despre iubire – cum ar fi „doi oameni care se iubesc ar trebui să-și rezolve problemele singuri”– și izolarea cuplului de comunitate fac ca terapia de cuplu sau mentoratul să fie neatrăgătoare. A merge la un terapeut sau la un curs pentru cupluri este mai degrabă perceput ca un demers rușinos, o neputință și o dovadă a lipsei de iubire

Care este soluția? 

O altfel de educație a relațiilor, a tuturor. O mai bună educație a ceea ce înseamnă sănătate emoțională, diferită de cea mentală, și mult mai multe conversații în mediile în care trăim despre relații, despre ce înseamnă să fii conștient de sine, despre asumare, maturizare emoțională și efort necesar pentru a deveni mai capabili să menținem încrederea și siguranța în relații. Avem nevoie de inovație și să ducem, și noi psihologii, mesajele sănătoase acolo unde oamenii le pot primi, fără să așteptăm în cabinete să vină oamenii la noi, când suferința a ajuns deja copleșitoare. Ar fi bine să redefinim psihoterapia și munca noastră pentru a fi mult mai de ajutor oamenilor. 

Articol publicat la data de 05.06.2020 prin intermediul site-ului www.thriveglobal.ro. Găsiți aici articolul postat.