De ce ne certăm. Fuga de sine (continuare)

Cum arată fuga de sine într-un conflict?

Să zicem că ai un conflict mai aprins cu partenerul și schimbul de replici este foarte neplăcut. Ca să fie mai simplu, să luăm un exemplu concret. George a avut o zi dificilă la serviciu și începe să îi povestească prietenei lui, Mihaela, ce divergențe a avut cu un coleg. Întâmplarea face ca Mihaela să fie parțial de acord cu colegul și se apucă să îi spună lui George părerea ei despre situația respectivă: „Ai cam exagerat, avea dreptate colegul tău. Mai temperează-te și tu, că nu e așa mare lucru”. Din acest moment, se dezlănțuie haosul: „Cine ți-a cerut ție părerea despre chestia asta? Parcă tu ești așa temperată, ce să zic!”. George era deja enervat de situație și voia să îi povestească prietenei lui ce s-a întâmplat ca să se descarce puțin și să găsească sprijin și alinare la ea. Cum Mihaela nu l-a ascultat, acum George se simte trădat, simte că Mihaela nu e de partea lui și nu îl sprijină: „Mereu iei partea altor oameni. Nu-ți pasă deloc de mine.”

Poți citi prima parte a articolului aici

Mihaela se enervează la rândul ei pentru că are impresia că lui George nu îi pasă de părerea ei: „Nici opinia nu mai pot să mi-o spun? N-am dreptul să comunic liber ce cred? Numai tu ai dreptate?”.  Deja cei doi sunt în două realități diferite, care se întrețin doar prin câteva cuvinte cheie pe care fiecare le interpretează cum dorește. Cu fiecare replică fiecare se alienează și mai mult în realitatea proprie și se încrâncenează din ce în ce mai tare, fără a-și lua timp să se asculte cu adevărat unul pe altul. Cearta se întețește și se încheie cu Mihaela care pleacă plângând de furie, trântind ușa după ea. Fiecare se simte epuizat și confuz, ca și când ar fi muncit din greu.

Acum să înțelegem puțin ce s-a întâmplat de fapt. Cum spuneam, fiecare se afla într-o realitate diferită, care nu mai avea nicio legătură cu realitatea din fața lor. George își dorea să fie ascultat, dar nu i-a spus Mihaelei explicit acest lucru. Prin prisma experiențelor din trecutul lui cu persoanele importante pentru el, George a învățat să creadă că oamenii nu îl ascultă și nu le pasă de sentimentele lui. Așadar, când Mihaela și-a spus părerea, puțin tranșant, ce-i drept, George a interpretat că nu îi pasă de el, așa cum învățase să își spună de-a lungul timpului. George nu a avut parte de mulți oameni apropiați care să îl asculte atent și să îi valideze emoțiile fără să îl judece/critice și de fiecare dată când primește un semnal că cineva nu îl ascultă, el se simte neimportant, nepotrivit și respins. În realitatea lui George, construită de nimeni altul decât de el însuși, avea sens ca el să se enerveze, să resimtă frustrare și să vrea să se apere.

Pe de altă parte, Mihaela a văzut altfel lucrurile. Când George a început să îi povestească despre conflictul cu colegul, ea s-a simțit inconfortabil văzându-l pe el agitat. Simțind disconfort, îi era greu să îl asculte și să îi dea dreptate. Disconfortul ei venea din faptul că nu știa ce să facă, ce să spună, cu toate că și-ar fi dorit să rezolve situația ca să nu mai fie George supărat, să îl vadă liniștit. Mihaela nu a avut modele sănătoase de certuri în familie și preferă să evite conflictele, de obicei. Nu prea știe cum să le gestioneze. Așa că a găsit de cuviință să îi spună lui George cum crede ea că s-ar fi rezolvat mai rapid conflictul, gândindu-se că apoi o să se liniștească și el și o să aibă o seară liniștită. Când George s-a supărat și i-a spus că nu i-a cerut părerea, Mihaela era deja confuză: „Atunci de ce îmi mai povestește, dacă nu am cu ce să îl ajut? Orice aș face sau aș zice e degeaba. Nu-i pasă de părerea mea!”. De obicei, părerile Mihaelei nu erau luate în seamă și ea are o sensibilitate legată de comunicarea propriilor opinii. În realitatea Mihaelei, ea credea că părerea ei nu este importantă și potrivită, credințe pe care le-a extins la propria persoană: ea era, prin urmare, neimportantă, nepotrivită și respinsă. Lui George nu îi păsa de ea. Așadar, în realitatea ei, are sens ca ea să se supere și să se enerveze.

Vedeți, însă, realitatea obiectivă este cu totul alta. Lui George îi pasă de Mihaela, motiv pentru care împărtășește cu ea lucruri importante pentru el, iar Mihaelei îi pasă de George și de aceea și-ar dori să îl ajute să se liniștească. Credințele profunde ale amândurora despre sine, anume „sunt neimportant/ă”, „sunt nepotrivit/ă”, „oamenilor nu le pasă de mine” le provoacă suferințe inutile în situații în care nici măcar nu ar fi necesar să treacă prin emoții așa intense. Dacă Mihaela și George și-ar putea înțelege în primul rând propria realitate, le-ar fi mai ușor să se asculte unul pe altul cu adevărat și să își clarifice nevoile. Ar putea să fie niște observatori fini atât ai propriei realități cât și ai realității celuilalt. Ar comunica ce interpretează, nu ar lua drept adevărate gândurile automate și credințele demult înrădăcinate și le-ar fi mai ușor să se calibreze unul la altul și să găsească soluții potrivite pentru situația de față. Practic, și-ar flexibiliza perspectiva, ar fi mai conectați la ei înșiși, unul la altul și la prezent. Ar crește, ar evolua.

„Draga mea, am avut un conflict neplăcut la serviciu și încă mă simt neliniștit. Aș avea nevoie să mă asculți și să îmi fii alături, ca să înțeleg mai bine ce s-a întâmplat.”, „Când îmi spui ce crezi fără să mă asculți până la capăt și fără să mă întrebi și să înțelegi cum mă simt, am impresia că nu sunt important pentru tine.”, „Ești foarte important pentru mine. Văd că ești neliniștit și mi-aș dori să te ajut să te liniștești. Îmi dau seama că mie îmi este inconfortabil când ești neliniștit pentru că mă simt neputincioasă dacă nu te pot ajuta. Totuși, înțeleg că nu asta îți dorești acum de la mine și o să fac tot posibilul să te ascult și să îți fiu alături pentru că îmi pasă de tine.” – un mic exemplu despre cum ar putea suna altfel conversația de mai sus, dacă cei doi ar înțelege întâi ce le produce lor disconfort. Emoțiile nu ar mai fi la fel de intense, ei ar putea comunica mai clar cum se simt, fără a se învinovăți unul pe altul și fără a proiecta asupra celuilalt credințe care nu sunt reale. Acesta este un efect ilustrativ al fugii de sine într-un conflict. Când nu ești conectat cu tine, iei propriile interpretări drept realitate și îți creezi singur emoții intense și suferințe care ar putea fi cu ușurință evitate.

Personajele de mai sus sunt fictive, însă situație este inspirată din realitate.

Mai multe despre fuga de sine poți citi aici