Despre anxietate cu… jovialitate

Persoanele cu anxietate sacrifică manifestarea spontană și jovială a personalității pentru a avea suficientă energie psihică în vederea controlării stresului generat de fricile iraționale ce apar în tabloul simptomatic al anxietății. Ca atare, ele nu se implică plenar în activitățile ce presupun jocul și relaxarea. Sau, pentru a evita sentimentul de anxietate, devin supraimplicate în muncă, întotdeauna în detrimentul timpului alocat pentru joc.

Pierderea deprinderii de a se juca este unul din factorii importanți ce contribuie la accentuarea simptomelor de anxietate. Atunci când jocul lipsește, caracteristicile personalității anxioase preiau controlul: perfecționismul, dificultatea de a seta așteptări realiste, nevoia excesivă de a satisface nevoile celor din jur în detrimentul propriilor nevoi, frica de respingere și dificultatea de a avea o atitudine degajată.

Dispariția jocului și instalarea anxietății

Copiii se joacă, asemenea puilor altor specii, din aceleași motive: pentru a învăța cum funcționează universul din jurul lor, pentru a-și exersa abilitățile sociale, pentru a-și dezvolta abilităților combative și abilitățile de vânătoare, dar și pentru a experimenta comportamentele sexuale necesare reproducerii speciei. Astfel, jocul este metoda prin care natura își pregătește „puii” pentru viață.

Totodată, jocul este principala formă prin care adulții, și copiii, își pot reduce intensitatea stresului experimentat. Psihologul David Elkind afirmă că jocul reprezintă un antidot pentru senzația permanentă de grabă existențială resimțită de oameni în societatea actuală. El menționează că în prezent copiii sunt deprivați chiar și de jocul care este parte integrantă a procesului normal de dezvoltare fizică și psihică. În această grabă existențială copiii sunt împinși către maturitate mult prea devreme, deoarece dorința de a avea rezultate deosebite, de afirmare și de excelență sunt caracteristici ale personalităților adulte. Ca rezultat, copiii care au resimțit acest gen de presiune din partea părinților și a școlii manifestă mai des simptome din sfera anxietății.

Se pare că anxietatea în rândul copiilor apare atunci când sunt privați de copilărie, iar adulții se așteptă de la ei să se comporte ca niște adulți și să-și asume responsabilități pe care numai o persoană adultă și le poate asuma. Nu este ironic că adulții trebuie să învețe cum să se joace, să fie spontani și să trăiască „în prezent”, după ce, pe întreaga perioadă a copilăriei lor, au fost grăbiți să devină adulți?

Jocul reprezintă oportunitatea de a te conecta cu spontaneitatea și bucuria de a trăi ce au fost uzurpate de anxietate. El poate fi o metodă prin care sinele se re-creează, pentru că este lipsit de norme și reguli rigide, iar individul se poate manifesta plenar.

 Rolul jocului în reducerea anxietății

Prea multă muncă și prea puțin joc distrug echilibrul ciclului muncă-recuperare. Chiar dacă psihicul uman poate suporta „cantități” mari de stres, recuperarea este o necesitate pentru a înlocui resursele psihice consumate. Nevoile persistente de „pauză”, relaxare și joc sunt primele semne ce indică existența stresului cronic. Ignorarea acestor semne face ca reacțiile corporale la anumiți stresori specifici să fie mai intense. Într-un final, datorită stresului care se acumulează, organele interne nu mai pot funcționa la parametrii optimi și astfel apar diferitele boli. Anxietatea se poate instala în timpul oricărei etape menționate mai sus, mai ales în rândul persoanelor ce prezintă tendința de a reacționa cu frică intensă la simptomele corporale generate de stres.

În situațiile anxiogene, jocul este terapeutic deoarece individul nu mai funcționează în modul de supraviețuire, permițându-se astfel proceselor de recuperare să acționeze. Jocul „vindecă” și când implică relaxare și liniște, dar și când este vioi pentru că implică eliberarea tensiunilor și frustrărilor acumulate.

În general, râsul este asociat cu jocul. Deși nu toate activitățile implică râs, chiar și un zâmbet sau emoțiile plăcute generate de diferitele activități recreative, pot avea același efect curativ caracteristic râsului. Studiile au demonstrat că mișcarea voluntară a mușchilor faciali implicați în râs și zâmbet activează procesele de eliberarea a hormonilor ce ne fac să ne simțim veseli și fericiți. Cu siguranță, zâmbetul și râsul pot combate stresul și anxietatea.

Bibliografie

Elkind David, The Hurried Child: Growing Up Too Fast Too Soon; Ed. Reading, PA: Addison-Wesley, 1981.

Paul Foxman, Dancing with fear : controlling stress and creating a life beyond panic and Anxiety, Ed. Bang Printing, 2007.