Despre discursul fals al cooperării și comunicării la locul de muncă
Relațiile de muncă, cu colegii, sunt o mare provocare – o simțim cei mai mulți dintre noi. Pentru mine cu siguranță este o permanentă uimire, curiozitate, răscolire și disconfort, însă și transformare personală. Și deși uneori discursul este că muncim pentru că ne dorim rezultate, performanțe și beneficii, cum sunt cele financiare sau de statut, relațiile cu colegii și cu munca sunt tot o reflecție a propriilor noastre nevoi emoționale, vulnerabilități și sensibilități dezvoltate în timp. Proiectăm atât de mult în relațiile de muncă, de la etapa de îndrăgostire și curtare, de seducție uneori reciprocă, la cea în care ne oglindim în coleg propriile noastre sensibilități, la cea în care devenim mai conștienți de noi și relație și depășim crizele și ne reapropiem capabili de a crea și coopera. Unii dintre noi și în unele relații. Altele se rup fără forța de a le reînnoda și cu opțiunea detașării și distanței. Justificate în fel și chip.
Nevoia de siguranță și încrederea în relațiile de muncă se simte, cum este și firesc și la muncă. Cooperarea și colaborarea par adesea însă doar cuvinte frumoase fără să fie susținute de fapte și acțiuni concrete. Care este motivul? Cred că în primul rând este greu și avem prea puțină experiență a unor relații sănătoase. Și pentru că implică disconfort, turbulențe, teamă, frică, furie și uneori neputință sau lipsă de cunoaștere. Și pentru că marea majoritate a adulților, peste 80% ca să fiu și mai exactă, au o personalitate cu tipare dificile, rigide și greu de acceptat și schimbat. Este și motivul pentru care un training de comunicare sau un teambuilding nu au rezultate profunde pe termen lung. O mai bună comunicare nu este o soluție – ci asumarea de către fiecare a propriilor lui sensibilități și vulnerabilități, a sta în conversațiile dificile, a ști să primești și feedback-ul negativ și a-ți clarifica granițele. Însă primul pas este să fii conștient de propriile tale resurse și nevoi de evoluție și transformare personală. Evoluția ta va însemna un spațiu mai sănătos pentru colegul/colega ta pentru că suntem cu toții conectați și influențați de oamenii din viața noastră. Mai mult decât ne imaginăm.
Să luăm de exemplu complianța în relațiile cu colegii – dacă pentru un coleg ea înseamnă pierderea controlului, a libertății și autonomiei atunci are o relație dificilă cu controlul și limitele. Teama că va fi influențat se exprimă în relații prin ambivalență – simți că dă, după care se retrage și regretă și revine cu furie și nemulțumiri pe care le exprimă pasiv-agresiv. Uită că și-a asumat o sarcină, amână lucrurile importante, evită să rezolve probleme și în discuțiile directe spune că totul este în regulă deși simți tensiunea și furia neexprimată. Își realizează sarcinile superficial și nu are inițiative în zona în care colegii au nevoie de colaborare tot ca o formă prin care păstrează distanța în relație. Granițele sunt rigide din teama de control și alege el/ea să domine și să controleze în relații. Pe de altă parte se plânge că oamenii profită de el/ea, este neînțeles/să și cel mai frecvent îi învinovățește pe ceilalți sau contextul pentru performanțele și rezultatele lui. Prima reacție este una defensivă. Aproape niciodată nu greșește el/ea, și rar își cere iertare și își asumă contribuția lui în relație.
De ce cred în cooperare și colaborare și nu susțin individualismul, deși îndreptățirea și egocentrismul pot fi ușor mascate prin așa zisa stimă de sine ridicată? Pentru că suntem profund conectați și influențați de oamenii prezenți din viața noastră, preluăm felurile lor de a fi, trăirile noastre sunt influențate de trăirile lor și invers. Pe de altă parte, avem de ales între a rămâne într-o rigiditate și inflexibilitate, care este sursa nefericirilor și suferințelor personale, sau a fi deschiși, chiar și atunci când ne este greu emoțional, flexibili și cu efortul de a nu judeca să fim noi prezenți și atenți la cine suntem, ce primim și ce dăruim în relații.
Ne petrecem mult timp la muncă, în relație cu colegii, încât să ignorăm cum ne simțim și cât de conștienți suntem de valoarea acestor relații. Iar ca să fim capabili de cooperare și comunicare onestă este nevoie să evoluăm. Pentru binele nostru și al colegilor noștri care au propriile lor lupte interioare. Încrederea și siguranța sunt unele dintre cele mai grele procese în relații, implică multe rupturi și reapropieri, implică disconfort și rezistențe. Ai spune poate, de ce să-mi mai bat capul? Este doar un loc de muncă. Însă cred că este mai mult de atât.
