Despre semnificația cadoului și de ce este el important într-o relație
Ce este cadoul? Când a apărut el? De ce își fac oamenii cadouri? Ce este un cadou potrivit? Ce simbolizează cadoul? Poate un cadou să ne apropie sau, dimpotrivă, să ne îndepărteze unul de celălalt? Sunt doar câteva dintre întrebările care ne-au trecut tuturor prin minte, femei și bărbați, într-un moment sau altul, la care psihologul Domnica Petrovai a răspuns într-un interviu pentru www.ilux.ro
Puteți citi acum o parte din articol:
E adevărat că un cadou ne poate apropia sau îndepărta? Care este rolul unui cadou în dinamica dintr-un cuplu?
Domnica Petrovai: Un cadou este un simbol, el ne poate apropia sau ne poate îndepărta în funcție de cum este relația în acel moment. Însă rar rezolvă o problemă în cuplu sau, și mai rar, produce o ruptură. Probabil ruptura a existat și acum am o justificare. Însă fără cadouri, dese și constante, în relație se produce o distanță, chiar dacă ea este una bună, avem nevoie de experiența noului și de reasigurare că suntem importanți și văzuți de omul de lângă noi. Și cadoul are și semnificația înțelegerii evoluției personale. Simți prin cadourile pe care le oferi și le primești că ne înțelegem evoluția și transformarea. Pe de o parte rutinele sunt esențiale, florile pe care le primești când soțul tău merge la piață sau plimbările de sâmbăta dimineață, însă surpriza este cea care ne reasigură că celălalt este cu adevărat atent la noi și noi suntem deschiși și ne dezvăluim suficient încât să ne cunoască și să sărbătorim împreună această evoluție.
Cadoul în cuplu mai are și un rol de schimbare. Adesea întâlnirea cu celălalt ne dezvăluie și zone încă neexplorate și alături de partener și cu deschidere ne maturizăm și descoperim lucruri atât de frumoase despre plăceri și experiențe despre care nu știam că ne aduc o stare de bine și împlinire. Prin cadou adesea ne este mai ușor fără să fim prea rezistenți. Încercăm de dragul gestului și constatăm că de fapt ne-a adus o mare bucurie experiența.
La începutul unei relații de iubire, cadourile par să fie un limbaj comun care apropie pe cei doi. Ce simbolizează cadoul în acest stadiu al relației și cum ajută el la construcția cuplului?
Domnica Petrovai: La începutul relației este despre curtare, roluri și clarificarea puterii. Dacă, de exemplu, femeia la început nu acceptă ca bărbatul să plătească nota la restaurant invocând ideea de egalitate între sexe, cum se va simți ea când bărbatul renunță să mai facă gesturi de curtare sau cadouri și înțelege că toate cheltuielile și banii vor fi separați și fiecare este pe cont propriu? Este oare despre dificultatea femeii de a primi fără ca ea să fie în control? Sau când femeia face la început multe cadouri, invitații, planificări din dorința ei de a fi plăcută, ca apoi să devină foarte frustrant pentru că nu devine reciproc gestul? Sau bărbatul care este obișnuit ca femeia să fie cea care să preia controlul și apoi să o pedepsească pentru că nu se simte bărbat? Sau cel care oferă mult pentru a o face pe femeie fericită, că doar așa se simte el bărbat și, în timp, adună atâta furie și resentimente care îl îndepărtează de ea și de el însuși? Și la începutul relației, și după aceea este important să devenim mai conștienți de ceea ce facem, ce vrem de fapt, ce așteptări avem, cât de clare sunt și pentru celălalt. Și, sigur, dacă începutul nu a fost tocmai fericit, poți oricând să reconstruiești pas cu pas dinamica relației și să începi prin a deveni tu mai conștient de tine și relație. Oare cât de des mai faci în prezent cadouri sau doar te aștepți să le primești? Sau te gândești că vei face cadouri dacă relația se îmbunătățește? Este de fapt invers. Aduci și readuci bucurie și satisfacție, noutate, apreciere și așa se îmbunătățește relația și vei vedea că și percepția partenerului se schimbă.
Ai avut vreodată în terapie cupluri pentru care oferirea/primirea de cadouri să reprezinte o problemă, să genereze frustări sau tensiuni? Cum ai rezolvat situația?
Domnica Petrovai: Da, la marea majoritate. Mai ales că, în timp, oamenii își pierd atenția față de relație și devin împovărați de griji și probleme de rezolvat. Însă ce menține satisfacția în cuplu nu este așa zisa comunicare sau cât de puține probleme au, ci această atenție unul față de celălalt și împărtășirea bucuriilor. Altfel, relația devine plictisitoare și frustrantă. Pentru că avem nevoie de vitalitate, pasiune și erotism să ne simțim bine împreună. Cum am rezolvat? I-am învățat să-și ofere mai multă bucurie în viață, să nu rămână vigilenți la greșeli și probleme, să aibă gesturi simple de atenție, zilnice. Faptul că vorbesc unul cu celălalt seara, că se ascultă sau stau pur și simplu unul lângă celălalt sunt lucruri importante. Când am evenimentul de o zi pentru cupluri, aproape toți îmi spun că este pentru prima dată de mult timp, mai ales cei cu copii, în care stau atât de mult împreună și vorbesc despre ei. Asta le lipsește cuplurilor, reîntoarcerea în cuplu. Unii au de reînvățat să se îmbrățișeze când se revăd după o zi de muncă, sau să se sune în timpul zilei, sau să ia un prânz împreună. Lipsa de atenție generează cele mai multe frustrări pentru că se activează mecanismele de protecție și sentimentul de amenințare și pericol. Și, când îți lipsește conexiunea, începi să-l percepi pe partener ca fiind cel care te rănește și te cerți din nimicuri.
Există persoane care se bucură de cadouri și altele pentru care cadoul nu înseamnă nimic. Ce spune despre noi felul în care știm sau nu știm să primim un cadou?
Domnica Petrovai: Am observat că sunt mulți care nu au trăit experiența cadourilor, a bucuriei și răsfățului și, atunci, ei nu știu nici să ofere, nici să primească. Le este greu și le este inconfortabil să primească. Însă nevoia este acolo și, în timp, se vor obișnui să-și satisfacă nevoia, chiar dacă la început o să trăiască cu frica sau vina. Vina că cheltuie bani pentru plăcerile lor, ceea ce li se poate părea inacceptabil sau vina că puteau da banii cheltuiți să ofere ceva familiei sau să contribuie la bunăstarea familiei. Vina că te simți bine, rușinea că îți face plăcere ceva anume. Experiențele ne-au modelat anumite obișnuințe sau au asociat cadoul cu ceva neplăcut. Însă tipul de cadou depinde și de biologia și istoria de viață a fiecăruia. Un explorator va dori experiențe noi, în timp ce un partener care prețuiește predictibilitatea, de exemplu, va prefera florile cumpărate de la piață.
Sunt persoane care oferă cadouri foarte des și altele mai deloc. Există un echilibru când vine vorba despre asta? Un om care oferă cadouri e mai darnic în vreme ce unul care n-o face e mai egoist? Cum putem interpreta corect acest gest sau lipsa lui?
Domnica Petrovai: Nu, nu există un echilibru. Adesea oamenii oferă și ce au ei nevoie, însă asta depinde și cât de apropiate sunt relațiile pe care le au. Pentru că oferim ce are nevoie celălalt, este posibil ca un prieten să se bucure de timpul petrecut împreună mai mult decât de obiecte cumpărate sau invers. Însă a fi darnic înseamnă în primul rând să fii darnic cu tine și apoi darnic cu oamenii dragi așa cum au ei nevoie. Și, din nou, depinde de cât de profundă este relația. Pentru că într-o prietenie, de exemplu, ajungi să-l cunoști pe celălalt și să îi oferi darul pe care îl așteaptă. Însă sunt și oameni care nu știu ce înseamnă o relație, ce înseamnă reciprocitate și grija față de relație. Este ca și cum ai suna pe cineva doar atunci când ai nevoie de el, fără să construiești o relație, să petreci timp împreună, să explorați împreună, să fiți generoși unii cu ceilalți.
Și ca să fiu și mai pământeană, sunt în prezent mulți adulți egocentrici și narcisiști, care oricum cred că dau prea mult și li se cuvin foarte multe, care se hrănesc din neputințele celor care se simt bine pentru că dau și nu primesc de fapt mai nimic. Însă îndreptățirea este menținută de lipsa de granițe ale celorlalți. De lipsa de feedback negativ și de a-ți opri gestul de a da unui om care încă nu a învățat ce este o relație. Dacă o relație funcționează și când tu te oprești pentru o perioadă să dai, să suni, să iei inițiative, atunci ești într-o relație sănătoasă. Dacă și celălalt se oprește să facă ceva pentru a menține relația, atunci nu ai o relație și mai bine te oprești în a investi în ceva ce nu este real.
Puteți citi întreg articolul aici.