Ești sau ai ieșit dintr-o relație „toxică”?
Observ în prezent un anumit tip de discurs despre „relații toxice”. Și ce aud de fapt este convingerea că celălalt era sau este „toxic” și tu ești cel care a plecat din relație, ca și cum te-ai salvat relației toxice, erai o „victimă”. Însă cel mai frecvent relația dintre doi adulți este una „toxică” pentru că fiecare menține și întreține agresiunea și un anumit nivel de neîncredere și nesiguranță. Contribuția în orice relație este firesc diferită, însă util și sănătos este să privim relațiile din perspectiva evoluției și înțelegerii personale. Ce fac eu sau cum mențin eu relația la un anumit nivel de agresiune sau neîncredere? În loc să mă simt o victimă fără responsabilitate personală. E poate comod să spui că celălalt este „narcisic”, „egoist”, „depresiv”, „anxios”, „dependent” sau „iresponsabil”, însă, când nu te poți observa pe tine, pierzi înțelegerea ta. Și fuga față de sentimentul de vină ne face să evităm momentele în care ne simțim inconfortabili noi cu noi și ori cădem într-un soi de auto-critică ori de învinovățire a celuilalt. În nici o variantă nu ne dăm șansa să ne privim cu onestitate și să avem acea conversație autentică cu noi. De exemplu, cum amânările frecvente, lipsa de încredere în oameni și celălalt, suspiciunea, nevoia de control și dominare, posesivitatea mențin relația într-o zonă de neîncredere și agresiune. Sau cum dificultatea de a spune ce vrei, tendința de a face pe plac și frica de conflict menține îndreptățirea celuilalt. Sau nevoia ta de atenție, validare și apreciere menține vigilența și criticismul partenerului tău. Cu cât tu ești mai neclar cu cine ești și ce vrei, cu atât el sau ea va fi mai centrat pe nevoile lui și mai puțin atent la nevoile tale.
Când și cum ieșim din relații?
Sunt, firesc, momente în care ieșim dintr-o relație ori într-un moment în care resursele noastre sunt limitate pentru a redefini relația sau când simți că celălalt nu își asumă nici o contribuție și adesea reacționează defensiv. Sau pur și simplu când nu există un scop comun sau valorile care ne ghidează alegerile sunt mult prea diferite și vin în contradicție cu ceea ce ne dorim de la viață. Pentru mine personal, o relație în care nu observ asumare, ci doar învinovățire sau o relație în care celălalt nu și-a cerut iertare aproape niciodată nu este una în care să am încredere că poate evolua într-un sens sănătos pentru mine. Și, oricât de greu îmi este, fac efortul de a înțelege cum am ajuns eu cu relația în acest punct, care au fost momentele în care aș fi putut să spun sau să reacționez diferit și era posibil ca relația să se definească mai sănătos pentru mine mai devreme sau să se încheie mai devreme. Îmi dă un sentiment foarte bun o conversație autentică în care fiecare vorbește despre sensibilitățile și nevoile lui cu compasiune și iertare, cu înțelegerea impactului asupra celuilalt. Față de o relație în care celălalt este doar nemulțumit mai mereu, se plânge, sau pur și simplu nu schimbă acel gest sau comportament care pentru mine înseamnă o nesiguranță. Asta înțeleg eu grijă față de relație, reciproc.
Munca interioară este teribil de inconfortabilă, mai ales în momente emoționale intense. Atunci ai de ales să judeci sau să te judeci și să fugi sau să stai și să te înțelegi și să-l înțelegi pe celălalt. Te înțelegi când nu dai vina pe celălalt sau pe tine, ci ai claritate în legătură cu nevoile tale sănătoase, cu modul în care le exprimi și cu modul în care înțelegi și nevoile celuilalt. Însă nu uita cât de mult proiectăm atunci când ne simțim inconfortabil și când retrăim experiențe emoționale din trecut. În momentele în care ai parte de aceleași acuze sau relația se rupe așa cum s-a întâmplat și cu alte persoane sau în alte contexte.
Când conversația dificilă este una într-un spațiu emoțional de empatie, reciprocitate și atacul sau protecție se risipește, atunci începi să te apropii de tine și de cel de lângă tine. Este și motivul pentru care una din abilitățile esențiale pentru a parcurge acest proces este reziliența emoțională care îți dă puterea de a avea conversații dificile cu tine și celălalt și conștientizarea propriilor mecanisme de protecție. Este calea inconfortabilă însă esențială de a te înțelege tu pe tine și pe cei din jurul tău.
Când însă nu suntem conștienți de motivele pentru care reacționăm într-un anumit fel și rămânem la argumentele pe care le-a tot produs mintea noastră, fără a avea curajul de ne privi pe noi cu onestitate, curajul de a înțelege feedback-urile celorlalți, mai ales cele inconfortabile, cu tendința de a fi defensiv și de a-i învinovăți pe ceilalți, consecința este însingurarea, menținerea judecăților asupra ta și a celorlalți și rigidizarea. Te vei simți rănit ușor de trăirile celor din viața ta, fie că este un coleg, partenerul de viață, copil sau un străin. Și te vei apăra de oameni, vei pierde încrederea în ei pentru că este prea multă durere neînțeleasă și neconștientizată. Și viața este uitată și ignorată. Trece pe lângă tine.
Și ca să mă reîntorc la discursul despre „relații toxice”, când privești relațiile ca fiind valoroase și din perspectiva cunoașterii personale, discursul să fie despre evoluția ta și contribuția ta în a construi o lume mai bună pentru tine și fiecare dintre noi. Un loc și un spațiu al bunătății și curajului, unde nu e loc de îndreptățire sau exprimarea agresivă a nevoilor.
*Le mulțumim pentru fotografie prietenilor noștri Roxana și Costin de la stampsonthepassport
