Mind Education

Regăsirea pasiunii în cuplu

Traiul în doi înseamnă și vitalitate, pasiune, erotism și intimitate. Trăim o conectare unică, profundă alături de partener. Iubim și ne simțim iubiți. Pe de altă parte, multe cupluri se confruntă cu scăderea dorinței sexuale, oboseală, stres și epuizare, presiunea responsabilităților și lipsă de energie. A fi prezent în cuplu, a fi intimi unul cu celălalt și a crea acel spațiu erotic de care are nevoie cuplul pare din ce în ce mai greu de atins. Însă știm că vitalitatea, bucuria de a trăi și sentimentul că ești dorit/dorită sunt nevoi fundamentale, avem nevoie de ele, avem nevoie unul de celălalt.

Cursul vă oferă un sprijin și ghidaj pentru a vă regăsi vitalitatea, pentru a vă recâștiga dorința, plăcerea și satisfacția sexuală. Veți învăța despre diferențele în modul în care se exprimă nevoile noastre sexuale, ce ne influențează dorința și satisfacția sexuală și cum să re-creați spațiul erotic și să priviți relația ca preludiu pentru momentele de intimitate erotică. Înțelegerea barierelor, miturilor sexuale și cauzelor dorinței sexuale scăzute sau ale altor provocări ale cuplului clarifică cum le puteți rezolva pentru a vă reconecta. Cursul vă oferă și recomandări pentru a deveni mai prezenți în intimitate, cum să faceți față stresului, oboselii și vigilenței care vă menține grăbiți și de-conectați de propriile nevoi erotice. O viață împlinită înseamnă o viață în care nevoile noastre erotice sunt și devin prioritate, suntem cu grijă unul față de celălalt și ne bucurăm de plăcerea trăită în cuplu. În completarea workshop-ului, cuplurile care își doresc pot beneficia de câte o consultație individuală și una de cuplu pentru a avea un sprijin în acest proces al evoluției personale și a cuplului. Costurile consultațiilor sunt suplimentare.