Femeile şi bărbaţii îşi iubesc la fel de mult copiii. Însă în moduri diferite

Pentru unii dintre noi, taţii sunt iubitori. Pentru unii sunt protectori. Pentru alţii, sunt cei care răspund de disciplină şi reguli. Pentru alţii sunt sursa puterii din casă. Pentru unii dintre noi, taţii au fost duri, critici. Sau chiar violenţi. Şi, bineînţeles, pentru mulţi dintre noi tatăl a fost absent emoţional sau fizic.

Femeile îşi doresc mult ca partenerii lor să fie taţi implicaţi. Dar ce înseamnă a fi un tată implicat? Sau un tată bun? Se pare că răspunsul nu este atât de simplu. Mă gândesc la cuplurile care vin în terapie şi, inevitabil, se ajunge la discuţia despre aşteptările fiecăruia privind rolul tatălui.

Am observat că, atât bărbaţii care au succes în multe zone ale vieţii lor, cât şi bărbaţii care sunt copleşiţi de greutăţile vieţii de zi cu zi, se confruntă cu îngrijorări şi, uneori, confuzie referitor la care este rolul lor de tată. La asta contribuie şi aşteptările mari şi, uneori, nerealiste, ale femeilor datorită cunoaşterii limitate pe care o avem în privinţa psihologiei şi biologiei bărbatului.

Aşa că, m-am gândit să scriu o scrisoare adresată mamelor, despre cum înţeleg eu rolul tatălui. Bineînţeles că voi scrie aceste rânduri cu mintea mea de femeie, deci părerile vor fi puternic influenţate. Dar, ca să păstrez echilibrul, mă voi folosi de două strategii. Prima: voi avea minte perspectiva clienţilor mei bărbaţi şi taţi, cu care am avut discuţii aprinse despre rolul tatălui. A doua: voi folosi informaţii preţioase din neurobiologie despre cum funcţionează creierul bărbatului şi care sunt diferenţele dintre femei şi bărbaţi, în ceea ce priveşte creşterea copiilor.

Scrisoare către femei, despre care este rolul tatălui în familie

După o zi plină la serviciu, ţi-ar dori probabil ca bărbatul tău să se ocupe mai mult de copil. Dacă sunt mai mulţi copii, cu atât mai mult. Şi asta ca să ai ceva (mai mult) timp în care să faci treburile casei; doar cele absolut necesare. Sau poate să stai cu câteva minute în plus la duş, să te relaxezi. Sau să ai un răgaz scurt, cât de scurt, dar care să fie doar pentru sufletul tău.

De aici şi până la instalarea unei nemulţumiri generalizate în ceea ce priveşte rolul şi responsabilităţile de tată, nu mai sunt mulţi paşi. Că nu se ocupă suficient de mult de copil. Sau nu se ocupă suficient de bine. Sau că nu ştie să se apropie de copil cu empatie şi calm. Sau că face împreună cu copilul activităţi cu potenţial risc. Desigur, riscul îl vezi doar tu, nu şi el.

Adevărul este că tatăl este doar tată, el nu poate fi şi mamă. Şi face lucrurile într-un mod diferit de tine. De exemplu, nu se conectează la copil atât de rapid şi de empatic, aşa cum o faci tu. Este dovedit că taţii îşi îmbrăţişează copilul mai puţin decât o fac mamele. Şi asta datorită biologiei lui; în mare măsură, datorită nivelului mai scăzut de oxitocină pe care îl are.

Mamele tind să ţină copilul mai aproape de ele, în spaţii fizice mai mici ca să „nu i se întâmple ceva”. Taţii extind activităţile cu copilul în spaţii fizice mai mari, pentru a fi explorate. Ei tind să spună şi să transmită mai des mesaje nonverbale de felul „Eşti bine. Nu-ţi fă probleme.” Îşi împing copiii spre a fi independenţi mai devreme decât o fac mamele. Natura aşa a construit viaţa de familie, asftel încât copilul să beneficieze din interacţiunea cu ambii părinţi.

Am observat că, de foarte multe ori, neînţelegerile despre care este rolul tatălui are la bază şi probleme în cuplu. Sunt o mulţime de studii care arată că partenerii care au o viaţă bună de cuplu, se înţeleg şi asupra rolurilor şi responsabilităţilor de mamă, respectiv de tată. De aceea, recomandarea mea ar fi să analizezi cum merge viaţa voastră de cuplu şi să rezolvaţi eventualele probleme de acolo, mai întâi. Dacă nu merg bine lucrurile în doi, cum ar putea merge mai bine în trei sau în patru?

Tatăl face lucrurile într-un mod diferit. Şi când zic diferit, nu înseamnă greşit. Din păcate, avem de multe ori tendinţa să credem că „dacă nu e ca noi, atunci nu e bine”. Este însă nevoie să facem un pas în afara perspectivei noastre şi să avem curiozitatea şi deschiderea să înţelegem o altă perspectivă. Care nu e greşită. E doar…diferită. Şi, de cele mai multe ori, complementară cu a noastră. Tatăl îi arată copilului cum arată lumea din perspectiva lui, de tată, de bărbat. Care are, de multe ori, alte nuanţe faţă de ce-i arată mama. Dar care este, în egală măsură, valoros pentru copil şi pentru dezvoltarea lui.

Te invit la o călătorie a femeii în lumea bărbatului unde vom discuta despre aspecte ale vieţii în care există diferenţe între bărbaţi şi femei: despre emoţii, despre dragoste şi sex, despre căsătorie şi implicare, despre traiul în comun, despre ce înseamnă pentru bărbaţi să fie tată bun, despre cum sunt percepute femeile la muncă de către bărbaţi. Şcoala pentru Cuplu şi Delia Lungu, psihterapeut de familie, organizează pe 7 iulie workshopul „Cum înţelegem mai bine bărbaţii pentru a ne regăsi feminitatea”.  Te aștept cu drag!