Mind Education

Filmul de vineri: 5 filme de Sărbători

De Crăciun, membrii echipei Mind Education Health vă recomandă 5 filme numai bune de văzut de Sărbători. Crăciun fericit și un An Nou așa cum vă doriți!

 

A Christmas Carol – Colind de Crăciun (1999)

Este unul din filmele mele preferate de Crăciun. Îl revăd cu aceeași emoție și încântare de fiecare dată. Filmul este adaptarea unei nuvele de Charles Dickens, o poveste pe care acum și fetița mea Sofia a citit-o și despre care am povestit mult cu ea. Pentru mine, este un film despre bunătate, iertare și șansa de a te regăsi, oricât de mult cazi. Despre povestea unui om a cărui durere se transformă în disperare și îi rănește pe oamenii care îl iubesc, îi îndepărtează cu fricile și durerile lui. Dar, de Crăciun are încă o șansă să se privească cu adevărat și să repare greșelile trecutului. Minunat ar fi să nu ajungem ca și personalul principal în situații limită pentru a vedea ce se întâmplă în relațiile noastre. Să nu trecem cu vederea durerea din sufletului celui drag nouă. Să fim acolo pentru el, pentru ea. Și pentru noi. Domnica Petrovai

 

El incidente – Incidentul (2014)

Un film suprarealist în care personajele sunt prinse într-o buclă ”spațio-temporală” și sunt ”condamnate” să experimenteze aceeași clipă la nesfârșit. Condițiile speciale de existență depășesc cu mult capacitățile umane de adaptare, deoarece toate așteptările și certitudinile legate de modul de funcționare a lumii concrete nu se mai aplică (ex. curgerea timpului, infinitul spațiului etc). Singurele legi naturale care rămân în vigoare sunt: procesul de îmbătrânire și moartea. El incidente este un film despre fragilitatea firii umane, dar și despre puterea vindecătoare a relațiilor. Subiectul vag și confuz al filmului încurajează spectatorul să proiecteze aspecte din propria-i viață și să acționeze ca un catalizator pentru o repriză de meditație ulterioară. Marius Rusu

 

The Polar Express – Expresul Polar (2004)

Filmul la care ne uităm cu mare drag de fiecare Crăciun este Expresul Polar, al lui Robert Zemeckis. Este povestea unui băiat, ajuns la vârsta la care Moș Crăciun începe să devină doar un personaj, are îndoieli serioase că el chiar există. Și în noaptea de Ajun, aproape resemnat, apare lângă geamul lui tocmai trenul lui Moș Crăciun, plin ochi de copii, în care, până la urmă, are insipirația să se urce. Și pornește într-o călătorie grozavă tocmai la Polul Nord. Magia și bucuria Crăciunului, sunetul clopoțelului pe care îl aud numai cei inocenți, camaraderia între copii, voioșia și bunătatea conductorului (Tom Hanks), vagabondul misterios cu veleități de salvator – pe scurt, o poveste caldă, ca de gura sobei, de care noi ne vom bucura din nou zilele următoare. Corina Dobre

 

The Legend of Bagger Vance – Misteriosul Bagger Vance (2000)

În „Misteriosul Bagger Vance” îi întânim pe Matt Damon, Will Smith și Charlize Theron într-o poveste ca o lecție de viață, în care vedem ce înseamnă să nu te dai bătut. Mi-a plăcut mult acest film despre cum să îți regăsești încrederea când toți ceilalți nu mai dau doi bani pe tine. Un jucător de golf (Matt Damon), căzut în depresie după Primul Razboi Mondial, își revine cu ocazia unui turneu de golf la care concurează alături de cei mai buni jucători ai vremii, beneficiind de sfaturile unui misterios Bagger Vance (Will Smith), un călător venit de nicăieri. Am regăsit o parte din mine în personajul interpretat de Will Smith care este un călător, un antrenor, un psihoterapeut, un coach… Este, din punctul meu de vedere, calea similară unui demers terapeutic. Cu alte cuvinte: te ajut să-ți găsești calea, dar nu te pot duce acolo. Delia Lungu

 

Meet Joe Black – Întâlnire cu Joe Black (1998)

Este unul dintre filmele mele preferate pe care îl revăd în apropierea fiecărui Crăciun și care este recomandarea mea pentru voi. Este un film emoționant care vorbește despre sfârșit și început, despre viața trăită cu valori, moralitate și emoția iubirii. Anthony Hopkins, Brad Pitt și Claire Forlani, trei actori deosebiți care pun în scenă această poveste dominată de iubire ca sentiment fundamental. Îmi( amintesc și acum ce spunea William Parrish: “Vreau să iubeşti cu pasiune, să pluteşti de fericire. Vreau să cânţi şi să dansezi ca un derviş. Da, vreau să fii în al nouălea cer… Îndrăgosteşte-te de-un bărbat care să te iubească, să te facă fericită… Să treci prin viață și să nu iubești profund, ei bine, e ca și cum nu ți-ai fi trăit viața deloc. Dar trebuie să încerci, pentru că, dacă nu încerci, nu ai trăit”. Irina Calomir