Filmul de vineri: Attack on Titan
Mi-am propus să fac recenzia de azi mai inedită și să scriu despre un anime – și nu orice anime, ci unul care se află pe primele poziții în topul imdb al celor mai bune episoade dintr-un serial. Acum, pentru că sezonul cu numărul patru (și ultimul) este în derulare, consider că e momentul perfect să scriu despre această poveste.
Attack on Titan (Shingeki no Kyojin) și-a început serializarea în 2013, fiind adaptat după manga-ul cu același nume, realizat de Hajime Isayama. Nu la scurt timp după, povestea a ajuns să se bucure de o popularitate și de o comunitate de fani imensă, fidelă până în ziua de azi. Seria începe cu o premisă relativ simplă: Oamenii sunt forțați să trăiască înconjurați de trei ziduri de 50 de metri, pentru a fi protejați de titani (umanoizi giganți, deformați, care ucid și mănâncă orice om care le iese în cale). Lucrurile au funcționat bine timp de 100 de ani – până în momentul în care un titan colosal sparge primul zid, lăsând astfel o armata de titani să între pe teritoriul oamenilor. Protagonistul, Eren Jaeger, este martor la moartea mamei sale, care ajunge să fie ucisă de una dintre aceste creaturi. Acela a fost punctul în care acesta și-a jurat să anihileze absolut toți titanii, dând naștere unei dorințe de răzbunare extreme.
Aș spune că premisa ne arată defapt doar 10% din poveste. La o primă vedere, pare să fie scenariul tipic în care umanitatea se confruntă cu un inamic necunoscut și cu mult mai puternic. Un factor extern care forțează oamenii să fie uniți, pentru a-i putea înfrânge. Dar, pe măsură ce povestea avansează și se întâmplă o multitudine de întorsături de situație, perspectiva se schimbă: din punctul în care știam exact cine era inamicul, în punctul în care nu mai există nici personaje pozitive, nici negative. Oameni care se întorc unii împotriva altora, chiar și în ciuda amenințării din partea unei alte specii. Nu doar atât, dar se explorează teme cu greutate precum libertatea (și ce înseamnă aceasta defapt, ce trebuie să sacrificăm pentru ea?), prețul puterii, trauma războiului, și mor(t)alitatea. Defapt, cred că unul din mesajele principale ale acestui anime este faptul că moralitatea depinde de perspectivă. Îmi plac poveștile care mă surprind, care se folosesc de detalii bine gândite, care îmi provoacă modul de gândire.
Attack on Titan este, fără exagerare, una dintre cele mai bine gândite povești pe care le-am văzut până acum. Iar modul în care calitatea animației se îmbină cu muzica și cu personajele este absolut perfect.
