Filmul de vineri: Cum să îți dresezi dragonul

Finalul de an mă prinde de obicei cu un spirit jucăuș, așa că o propunere de film mi se pare oportun să o fac în același sens. În plus, dacă e loc și de ceva ce putem învăța din el, de ce nu?! Așa că ce-ar putea fi mai potrivit, mă întrebam retoric, decât un desen animat pentru copii? Dar atenție: nu doar pentru copiii cu vârsta, ci și pentru cel din fiecare dintre noi.

How to train your dragon 1 (2010), ca de altfel și celelalte două părți, reprezintă o excelentă ocazie de a ne reconecta cu copiii noștri, de a redescoperi calea către o lume prin care am trecut fiecare, dar ale cărei chei am uitat pe unde le-am rătăcit, precum este și un moment prielnic pentru a observa ce îi atrage pe prichindei și cum reacționează la diverse valori și principii. Așadar, în termeni de “Eu, adultul, ce am de câștigat din vizionare?”, aș zice că e destul de apetisant filmul. Și aș pune rămășag că se va lăsa cu destule zâmbete pe fețele voastre.

Dacă aș avea un fiu, aș profita din plin de timpul petrecut împreună vizionând filmul ca să râdem, glumim, iar apoi să vorbim despre ce înțelegem amândoi din poveste și cum se raportează el la anumite scene. Mi-aș mai pune deoparte timp din plin ca să construiesc momente cu sens împreună cu el, pentru a-i șlefui caracterul, reperele morale. I-aș crea totodată spațiul ca să se descopere pe sine, clipe de pus în desaga cu amintiri din copilărie, ancore pentru viitor când va păși singur, autonom, prin lume.

Îmi dau seama că uneori uităm să creăm acest spațiu pentru noile generații astfel încât să-și poată exprima propriul adevăr. Cădem în capcana granițelor trasate extensiv în viața copiilor, ori dimpotrivă în cea a permisivității excesive, iar ambele au același efect: îi împiedică să se descopere cu adevărat în relația cu ei înșiși, dar și cu lumea din care fac parte. Omitem faptul că mai degrabă e nevoie de acel echilibru între explorare și exprimarea de sine pe de o parte, și limitele sănătoase impuse de părinte pe de altă parte, așa cum vara ne deschide porțile către lume și descoperiri, iar iarna ne aduce înăuntru, în jurul focului lăuntric, spre a învăța răbdarea și temperarea.

Viziunea copiilor despre viață, acest adevăr care uneori nouă ne este străin, este o comoară a percepției proaspete pe care o descoperim cu atâta haz și bucurie când primim replici candide, dar pline de înțelepciune de la copii. În acest fel ei ne provoacă de fapt să exersăm o abilitate pe care o uităm și despre care vorbim tot mai des: prezența de a asculta cu inima deschisă, din curiozitate și fără agenda proprie. Sau cum îi spune literatura de specialitate, ascultare activă.

Nu în ultimul rând, ceea ce am mai reținut din film ca fiind important este provocarea inițierii în masculinitate care devine tot o lecție pentru noi, adulții. Lupta băiatului cu propriul sine, din nevoia de a fi acceptat de către tatăl său și de comunitate, ascunde capcana rigidității adultului: devenim prea ancorați în reguli și credințe perimate, motiv pentru care pierdem din vedere adevărată identitate a copiilor noștri și darurile pe care ei ni le pot oferi. Proces firesc de altfel al evoluției noastre.

Avem și au nevoie de a fi ascultați și cu mintea unui începător, iar nu doar a unui adult expert în toate cele ale vieții. Ceea ce devine posibil în clipa în care înțelegem că e cazul să facem un pas în spate din când în când și să le lăsăm lor inițiativa de a conduce chiar și cel mai simplu și anodin argument. Așa cei mici ne învață la rândul lor unele dintre cele mai puternice lecții de leadership. Și poate că n-ar strica să îi angajăm din când în când pe post de consultanți.

Așadar, vă propun să lăsăm copilul din noi să se bucure de aceste desene animate alături de copilul nostru. Iar pe final vă doresc sărbători fericite în familie și atât mai spun: Toothless, stop al meu! 🙂